Ascultă Radio Antena Satelor Live

Recomandările polițiștilor pentru a avea o minivacanță de Rusalii liniștită

Toţi ne dorim sărbători armonioase. Pentru a le avea, trebuie să fim civilizaţi şi să îi respectăm pe cei din jur. Iată câteva sfaturi utile.

26 Mai 2018, 08:30

În apropierea lăcaşurilor de cult vor fi organizate, pentru Sărbătorirea Rusaliilor, manifestări religioase, la care vor participa mulţi credincioşi. Poliţiştii vor fi în dispozitiv pentru menţinerea ordinii publice. În acelaşi timp, cu toţii trebuie să îi respectăm pe cei din jur.

Nu vă înghesuiţi când vă închinaţi la sfintele icoane, când cumpăraţi candele/lumânări sau atunci când ascultaţi slujba.

Dacă sunteţi împins la aceste procesiuni, nu ripostaţi agresiv, însă verificaţi imediat locul unde ţineţi banii sau telefonul mobil. Nu uitaţi că furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate.

Când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi!

Evitaţi, pe cât posibil, să circulaţi cu autoturismul în zona de desfăşurare a procesiunilor religioase. Dacă, totuşi, treceţi cu maşina pe lângă grupurile de credincioşi, reduceţi viteza şi evitaţi manifestările care pun în pericol siguranţa lor, ori a celorlalţi participanţi la trafic.

'Noi suntem la datorie în această periodă! În caz de nevoie, nu ezitaţi să ne cereţi ajutorul sau să apelaţi 112 - Apelul Unic de Urgenţă!'.

Dacă plecaţi în călătorie:

Spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru petrecerea minivacanţei;

Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;

Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

Nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele 'atracţii' pentru hoţi;

Lăsaţi o lumină aprinsă, eventual un bec cu senzor de mişcare, sau un radio pornit în locuinţă, acestea pot deruta eventuali musafiri nepoftiţi.

De asemenea, pe timpul călătoriei:

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc a fi extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Pietonii să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

Traficul feroviar întâmpină obstacole majore pe regionalele Craiova și Timișoara
Info util 08 Ianuarie 2026, 11:29

Traficul feroviar întâmpină obstacole majore pe regionalele Craiova și Timișoara

Traficul feroviar întâmpină dificultăți în mai multe zone ale țării, mai ales pe regionalele Craiova și Timișoara, după ce au...

Traficul feroviar întâmpină obstacole majore pe regionalele Craiova și Timișoara
Avertisment pentru suceveni: Limitați ieșirile din cauza vremii severe
Info util 08 Ianuarie 2026, 11:19

Avertisment pentru suceveni: Limitați ieșirile din cauza vremii severe

Autorităţile din judeţul Suceava fac apel la populaţie să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt strict necesare şi...

Avertisment pentru suceveni: Limitați ieșirile din cauza vremii severe
Ghid complet de siguranță pentru perioadele cu vreme severă și ninsori abundente
Info util 30 Decembrie 2025, 16:26

Ghid complet de siguranță pentru perioadele cu vreme severă și ninsori abundente

Cetățenii sunt îndemnați să manifeste o vigilență sporită și să adopte măsuri preventive stricte pentru a face față...

Ghid complet de siguranță pentru perioadele cu vreme severă și ninsori abundente
DN7 intră pe lista drumurilor cu restricții pentru mașinile de mare tonaj, în perioada Anului Nou
Info util 30 Decembrie 2025, 13:36

DN7 intră pe lista drumurilor cu restricții pentru mașinile de mare tonaj, în perioada Anului Nou

Circulația vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi restricționată pe DN7 în perioada trecerii dintre ani, măsura fiind...

DN7 intră pe lista drumurilor cu restricții pentru mașinile de mare tonaj, în perioada Anului Nou
Sărbători fără griji: Cum să cumperi atent, fără capcane
Info util 24 Decembrie 2025, 12:45

Sărbători fără griji: Cum să cumperi atent, fără capcane

Colindele au început să curgă pe post, vitrinele s-au umplut de lumini, iar prin piețe miroase deja a cetină și a carne...

Sărbători fără griji: Cum să cumperi atent, fără capcane
Pericolele ascunse ale decorului de sărbători și sfaturile pompierilor pentru prevenire
Info util 24 Decembrie 2025, 11:13

Pericolele ascunse ale decorului de sărbători și sfaturile pompierilor pentru prevenire

Atmosfera festivă specifică sărbătorilor de iarnă este completată adesea de lumina caldă a lumânărilor, însă acest obicei...

Pericolele ascunse ale decorului de sărbători și sfaturile pompierilor pentru prevenire
Harta autostrăzilor se extinde în Moldova prin inaugurarea lotului care leagă Focșani de Adjud
Info util 23 Decembrie 2025, 11:48

Harta autostrăzilor se extinde în Moldova prin inaugurarea lotului care leagă Focșani de Adjud

România face un nou pas important în extinderea infrastructurii rutiere de mare viteză, după ce autostrada A7 permite,...

Harta autostrăzilor se extinde în Moldova prin inaugurarea lotului care leagă Focșani de Adjud
Infrastructura rutieră se modernizează: Segmentul Focșani - Adjud va fi inaugurat oficial înainte de Crăciun
Info util 22 Decembrie 2025, 13:42

Infrastructura rutieră se modernizează: Segmentul Focșani - Adjud va fi inaugurat oficial înainte de Crăciun

Traficul rutier din zona Moldovei va fi fluidizat considerabil chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, odată cu darea în...

Infrastructura rutieră se modernizează: Segmentul Focșani - Adjud va fi inaugurat oficial înainte de Crăciun