Ascultă Radio Antena Satelor Live

Se înfiinţează Observatorul Copilului. A fost promulgată legea privind prevenirea separării copilului de familie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie.

Se înfiinţează Observatorul Copilului. A fost promulgată legea privind prevenirea separării copilului de familie
Foto: Pixabay

30 Mai 2023, 16:14

Potrivit actului normativ, iniţiat de Guvern, 'activitatea de prevenire a separării copilului de familie are la bază promovarea principiului interesului superior al copilului şi al respectării drepturilor copilului; promovarea bunăstării sociale, spirituale şi morale, a sănătăţii fizice şi mentale, sub orice formă şi prin orice mijloace pentru copilul expus riscului de separare de familie; promovarea, cu prioritate, a valorilor familiale, a menţinerii în familie a copilului expus riscului de separare şi integrarea lui în comunitate; participarea copilului, în funcţie de vârstă şi gradul de maturitate, şi a familiei la deciziile care îl privesc'.

Legea prevede că un copil este considerat în risc de separare de familie dacă familia care se ocupă cu creşterea şi îngrijirea lui se confruntă cu o situaţie economică şi condiţii de locuit precare existente în mediul său familial şi/sau în comunitate, respectiv situaţie de risc de sărăcie monetară sau sărăcie extremă; starea de sănătate precară a unuia sau a mai multor membri ai familiei, inclusiv dizabilitatea acestora; mediul abuziv, violent existent în familie şi comportamentele la risc care pot afecta negativ relaţiile dintre adulţi, copii şi dintre adulţi şi copii.

De asemenea, chiar dacă familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului nu se confruntă cu niciuna dintre aceste situaţii, el va fi considerat a fi în risc de separare în cazul comportamentului delincvent, părăsirii repetate a domiciliului, consumului de alcool şi de droguri, tentativei de suicid şi abandon şcolar.

'Pentru prevenirea separării copilului de familie, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a sprijini familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcţie de situaţia economică şi condiţiile de locuit ale acesteia, trăieşte în sărăcie extremă; are venituri reduse şi nu primeşte beneficii de asistenţă socială; are părintele unic susţinător sau ambii părinţi fără ocupaţie sau în şomaj; ocupă fără drept anumite spaţii de locuit, inclusiv spaţii construite ilegal sau locuinţe improvizate ori spaţii care nu sunt destinate locuirii; nu dispune de spaţiu locuibil suficient raportat la numărul de persoane, respectiv locuinţa este supraaglomerată; locuieşte în spaţii improprii sau întâmpină probleme privind siguranţa şi igiena locuinţei', prevede actul normativ.

Sunt vizate şi familiile care au în îngrijire o mamă minoră sau o minoră gravidă, au membri cu dizabilităţi care le afectează semnificativ calitatea vieţii şi participarea lor la viaţa socială, au cel puţin un membru al familiei care nu are acte de stare civilă, au sau au avut unul sau mai mulţi copii pentru care a fost stabilită o măsură de protecţie specială, în care părintele unic susţinător sau ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în care unul sau mai mulţi copii care au revenit în ţara de origine după o experienţă de peste un an de migraţie. Alte familii vizate sunt cele care au avut sau au unul sau mai mulţi copii părăsiţi în unităţile sanitare, unul sau mai mulţi membri condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate.

Totodată, serviciul public de asistenţă socială va avea obligaţia de a sprijini familia care are unul sau mai mulţi copii polispitalizaţi, are unul sau mai mulţi copii de vârstă şcolară care nu au fost înscrişi într-o formă de învăţământ sau care nu frecventează cursurile unei forme de învăţământ obligatoriu, are unul sau mai mulţi copii cu cerinţe educaţionale speciale.

Legea mai prevede că serviciul public de asistenţă socială realizează o evaluare a situaţiei de risc de separare în care se află copilul la domiciliul acestuia, fiind urmărite, cu prioritate, aspectele referitoare la caracterul permanent sau ocazional al situaţiei de risc, nivelul de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate ale copilului, apartenenţa lui la familie şi relaţiile intrafamiliale, capacitatea părinţilor de înţelegere a riscului la care este expus copilul, gradul lor de mobilizare şi de acceptare a propunerilor de sprijin, precum şi abilităţile parentale.

Dacă în urma evaluării unui copil şi a familiei acestuia, serviciul public de asistenţă socială constată că acesta se află în cel puţin o situaţie de vulnerabilitate, se va întocmi un plan de servicii, care se va aproba prin dispoziţie a primarului.

Planul, care este întocmit pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, va cuprinde obligatoriu servicii şi activităţi destinate părinţilor, care pot consta în: informare, consiliere şi acompaniere în domeniul sănătăţii, educaţiei, ocupării forţei de muncă, locuirii şi protecţiei sociale; dezvoltarea abilităţilor parentale; facilitarea accesului acestora la beneficiile de asistenţă socială şi serviciile existente; referirea către servicii sociale, de educaţie, sănătate şi de ocupare a forţei de muncă.

Acest plan trebuie să aibă în vedere şi măsuri de îmbunătăţire a situaţiei financiare a familiei, a condiţiilor de locuit, a abilităţilor parentale, a aptitudinilor casnice, precum şi asigurarea accesului şi participarea la diverse forme de educaţie, la tratament sau reabilitare pentru comportamentele la risc, consumul de droguri şi alcool, îngrijirea adecvată şi protecţia copiilor împotriva oricăror forme de violenţă, sprijinirea părinţilor ai căror copii au beneficiat sau ar avea nevoie de servicii de protecţie.

Monitorizarea implementării planului va fi realizată de către asistentul social sau, după caz, de către tehnicianul în asistenţă socială responsabil cu activitatea de prevenire a separării copilului de familie din cadrul serviciului public de asistenţă socială prin vizite la domiciliul copiilor aflaţi în situaţie de separare.

Legea mai prevede înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului, care este un modul din cadrul unui sistem informatic dezvoltat şi administrat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

'Observatorul Copilului reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate cu mijloace informatice pentru înregistrarea de către autorităţile administraţiei publice locale a copiilor aflaţi în situaţie de risc de separare de familie', prevede actul normativ.

Traficul feroviar întâmpină obstacole majore pe regionalele Craiova și Timișoara
Info util 08 Ianuarie 2026, 11:29

Traficul feroviar întâmpină obstacole majore pe regionalele Craiova și Timișoara

Traficul feroviar întâmpină dificultăți în mai multe zone ale țării, mai ales pe regionalele Craiova și Timișoara, după ce au...

Traficul feroviar întâmpină obstacole majore pe regionalele Craiova și Timișoara
Avertisment pentru suceveni: Limitați ieșirile din cauza vremii severe
Info util 08 Ianuarie 2026, 11:19

Avertisment pentru suceveni: Limitați ieșirile din cauza vremii severe

Autorităţile din judeţul Suceava fac apel la populaţie să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt strict necesare şi...

Avertisment pentru suceveni: Limitați ieșirile din cauza vremii severe
Ghid complet de siguranță pentru perioadele cu vreme severă și ninsori abundente
Info util 30 Decembrie 2025, 16:26

Ghid complet de siguranță pentru perioadele cu vreme severă și ninsori abundente

Cetățenii sunt îndemnați să manifeste o vigilență sporită și să adopte măsuri preventive stricte pentru a face față...

Ghid complet de siguranță pentru perioadele cu vreme severă și ninsori abundente
DN7 intră pe lista drumurilor cu restricții pentru mașinile de mare tonaj, în perioada Anului Nou
Info util 30 Decembrie 2025, 13:36

DN7 intră pe lista drumurilor cu restricții pentru mașinile de mare tonaj, în perioada Anului Nou

Circulația vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi restricționată pe DN7 în perioada trecerii dintre ani, măsura fiind...

DN7 intră pe lista drumurilor cu restricții pentru mașinile de mare tonaj, în perioada Anului Nou
Sărbători fără griji: Cum să cumperi atent, fără capcane
Info util 24 Decembrie 2025, 12:45

Sărbători fără griji: Cum să cumperi atent, fără capcane

Colindele au început să curgă pe post, vitrinele s-au umplut de lumini, iar prin piețe miroase deja a cetină și a carne...

Sărbători fără griji: Cum să cumperi atent, fără capcane
Pericolele ascunse ale decorului de sărbători și sfaturile pompierilor pentru prevenire
Info util 24 Decembrie 2025, 11:13

Pericolele ascunse ale decorului de sărbători și sfaturile pompierilor pentru prevenire

Atmosfera festivă specifică sărbătorilor de iarnă este completată adesea de lumina caldă a lumânărilor, însă acest obicei...

Pericolele ascunse ale decorului de sărbători și sfaturile pompierilor pentru prevenire
Harta autostrăzilor se extinde în Moldova prin inaugurarea lotului care leagă Focșani de Adjud
Info util 23 Decembrie 2025, 11:48

Harta autostrăzilor se extinde în Moldova prin inaugurarea lotului care leagă Focșani de Adjud

România face un nou pas important în extinderea infrastructurii rutiere de mare viteză, după ce autostrada A7 permite,...

Harta autostrăzilor se extinde în Moldova prin inaugurarea lotului care leagă Focșani de Adjud
Infrastructura rutieră se modernizează: Segmentul Focșani - Adjud va fi inaugurat oficial înainte de Crăciun
Info util 22 Decembrie 2025, 13:42

Infrastructura rutieră se modernizează: Segmentul Focșani - Adjud va fi inaugurat oficial înainte de Crăciun

Traficul rutier din zona Moldovei va fi fluidizat considerabil chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, odată cu darea în...

Infrastructura rutieră se modernizează: Segmentul Focșani - Adjud va fi inaugurat oficial înainte de Crăciun