Ascultă Radio Antena Satelor Live

Continuă intervenția în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei

Forţe din mai multe judeţe intervin, azi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, în sprijin fiind solicitate şi două elicoptere.

28 Aprilie 2018, 08:39


Un turist a anunţat, ieri, în jurul orei 15.00, un incendiu în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.
La fața locului s-au deplasat de urgenţă 20 de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Reşiţa şi Caransebeş şi zece lucrători ai Ocolului Silvic Băile Herculane.
Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag. Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1100 m, la 25 km distanţă faşă de oraşul Băile Herculane, din care 15 km drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade”, afirmă purtătorul de cuvânt al ISU ”Semenic”, Magdalena Tocmelea.
Asear, în jurul orei 23.00, s-a dispus retragerea forţelor de la locul intervenţiei, dar s-a solicitat, pentru ziua de astăzi, sprijinul Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă limitrofe şi a Inspectoratului General de Aviaţie, în vederea reluării misiunii.
Astfel, pentru lichidarea şi limitarea pagubelor, pe parcursul zilei de sâmbătă intervin 44 de pompieri militari din cadrul ISU Semenic, 48 de pompieri militari din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Gorj şi Mehedinţi, aproximativ 40 de angajaţi ai Ocolului Silvic şi două elicoptere. De asemenea, au fost trimise în sprijin mijloace de intervenţie, precum rucsaci pentru stingerea incendiilor de pădure din compunerea Containerului Multi Risc tip II, de la Inspectoratele judeţene Bucureşti-Ilfov, Arad, Hunedoara şi Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:expressdebanat.ro

Program amplu de împăduriri: Milioane de puieți vor fi plantați în 2026
Mediu 06 Martie 2026, 12:58

Program amplu de împăduriri: Milioane de puieți vor fi plantați în 2026

Suprafețe importante de pădure aflate în proprietatea publică a statului vor intra anul acesta în programul de regenerare...

Program amplu de împăduriri: Milioane de puieți vor fi plantați în 2026
Vânt puternic în mai multe județe din țară: ANM emite Cod galben pentru ziua de vineri
Mediu 05 Martie 2026, 10:33

Vânt puternic în mai multe județe din țară: ANM emite Cod galben pentru ziua de vineri

Vântul se va intensifica în mai multe regiuni ale țării, iar meteorologii au emis o atenționare Cod galben pentru nouă...

Vânt puternic în mai multe județe din țară: ANM emite Cod galben pentru ziua de vineri
Numărul urșilor care pot fi împușcați ar putea crește semnificativ, cota aproape dublată în 2026
Mediu 03 Martie 2026, 15:02

Numărul urșilor care pot fi împușcați ar putea crește semnificativ, cota aproape dublată în 2026

Numărul urșilor care pot fi împușcați în cadrul cotei anuale de intervenție ar urma să crească aproape dublu în 2026, la 859...

Numărul urșilor care pot fi împușcați ar putea crește semnificativ, cota aproape dublată în 2026
Cum va fi vremea la început de martie: Zile însorite și atmosferă de primăvară în toată țara
Mediu 28 Februarie 2026, 12:25

Cum va fi vremea la început de martie: Zile însorite și atmosferă de primăvară în toată țara

Debutul primăverii calendaristice aduce un regim termic neobișnuit de generos pentru această perioadă, cu maxime ce pot...

Cum va fi vremea la început de martie: Zile însorite și atmosferă de primăvară în toată țara
Râuri din Dâmbovița, Ilfov și Teleorman, sub cod portocaliu de inundații, până sâmbătă la prânz
Mediu 27 Februarie 2026, 12:07

Râuri din Dâmbovița, Ilfov și Teleorman, sub cod portocaliu de inundații, până sâmbătă la prânz

Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au actualizat avertizarea hidrologică vineri,...

Râuri din Dâmbovița, Ilfov și Teleorman, sub cod portocaliu de inundații, până sâmbătă la prânz
Avertizare de inundații pentru vestul și sudul României
Mediu 25 Februarie 2026, 11:13

Avertizare de inundații pentru vestul și sudul României

Creșterea debitelor și scurgerile de pe versanți au determinat instituirea unui Cod galben de inundații pe râuri din opt...

Avertizare de inundații pentru vestul și sudul României
Poluare cu ape uzate în Argeș: Garda de Mediu descoperă evacuări ilegale
Mediu 25 Februarie 2026, 10:31

Poluare cu ape uzate în Argeș: Garda de Mediu descoperă evacuări ilegale

Mai multe evacuări ilegale de ape uzate în zona montană din județul Argeș au fost descoperite în urma unor controale...

Poluare cu ape uzate în Argeș: Garda de Mediu descoperă evacuări ilegale
Risc major de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ninsorile recente
Mediu 24 Februarie 2026, 12:44

Risc major de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ninsorile recente

Stratul nou de zăpadă depus în ultimele ore la peste 1.200 de metri altitudine a dus la apariția unui risc foarte ridicat de...

Risc major de avalanșă în masivele Retezat și Parâng, după ninsorile recente