Alegerea de a trăi separat... în cuplu

Mutarea casei...
"S-a decis, mă mut". Annick, în vârstă de 29 de ani, i-a spus acest lucru partenerului său Marc în urmă cu trei ani: "Amândoi avem nevoie de spațiu propriu și ne sufocam în apartamentul nostru parizian cu două camere. Într-o zi, am cedat. Am sunat agentul imobiliar și, trei săptămâni mai târziu, m-am mutat peste drum. Marc a fost complet de acord. De atunci, relațiile dintre cei doi au devenit mult mai relaxate: "Atâta timp cât nu avem copii, este ideal. Ne întâlnim de două-trei ori pe săptămână pentru a dormi unul la casa celuilalt, ne facem cuc la ferestrele celuilalt, este perfect". Singura capcană, spune ea, este cine doarme la casa celuilalt. "Putem să ne certăm foarte mult timp, doar pentru a afla cui îi vine rândul să se mute...".
Cupluri "fisionomice
Annick și Marc sunt unul dintre acele celebre cupluri "fisionomice". Leitmotivul lor: să trăiască împreună și fiecare pentru el însuși. Pe vremuri, cuplurile erau fuzionate: se țineau de mână și nu se lăsau niciodată în speranța de a deveni una singură. Astăzi, noi mizăm pe "fisiune": ne iubim, dar nu rămânem împreună. Aproximativ 6 % dintre cuplurile franceze au fiecare o locuință proprie. Pentru INED (Institut National d'Etudes Démographiques), acestea au chiar și un nume: cupluri care nu coabitează. "A trăi unul prin celălalt este romantic, dar nerealist. Încă visăm la asta, dar acum știm că este o luptă de putere epuizantă", subliniază Serge Chaumier*, un sociolog care a studiat aceste noi cupluri. Atât bărbații, cât și femeile și-au dat seama că o relație exclusivă între două persoane este o rețetă pentru adulter și "inter-devorare". Pe de altă parte, cu cât te deschizi mai mult față de ceilalți, cu atât îți pui în permanență sub semnul întrebării relația, ceea ce tocmai poate contribui la durabilitatea acesteia", spune sociologul. Desigur, cuplul care nu coabitează este încă foarte minoritar, dar mileniul al treilea pare să îi rezerve un viitor strălucit.