Gripa a debutat în județul Arad, zece cazuri confirmate la copii
Sezonul afecțiunilor respiratorii majore și-a făcut simțită prezența în vestul țării, unde specialiștii din Arad au raportat oficial debutul circulației virusului gripal prin infectarea exclusivă a celor mici, care, din fericire, răspund bine la tratament și nu prezintă forme severe.
Articol de Antena Satelor, 16 Decembrie 2025, 15:10
Patru infectări au fost confirmate prin test RT- PCR, iar celelalte şase prin teste rapide, au declarat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, citati de Agerpres.
Cei zece bolnavi sunt copii cu vârste cuprinse între un an şi 14 ani, iar aceştia sunt sub tratament, fără complicaţii.
Conform DSP, până la această dată au fost vaccinate antigripal 17.890 de persoane din judeţ.








