Ascultă Radio Antena Satelor Live

Consumul de droguri se extinde în mediul rural și afectează tot mai mulți copii

Fenomenul consumului de droguri nu mai este limitat la marile orașe, ci se extinde tot mai vizibil și în mediul rural, unde specialiștii avertizează că niciun copil nu mai este în siguranță doar prin simplul fapt că trăiește la sat, iar vârsta la care minorii încep să experimenteze substanțe interzise a scăzut alarmant.

Consumul de droguri se extinde în mediul rural și afectează tot mai mulți copii
Foto: Pixabay

Articol de Ramona Alexandrescu, 20 Februarie 2026, 13:48

Invitat în emisiunea „Viața la țară”, realizată de Tatiana Mircea, colonelul (r) Cătălin Țone, expert antidrog și fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei, a spus că România se confruntă cu o „criză tăcută” și că prevenirea în mediul rural a fost mult timp neglijată.

„Drogurile au pătruns și în mediul rural. Nu mai este niciun copil în siguranță dacă e lăsat undeva la țară, la bunici sau la rude”, a avertizat Cătălin Țone.

În discuție au fost amintite și cifre relevante privind consumul în rândul adolescenților.

„În segmentul 14–18 ani, la nivel național, vorbim de aproximativ 7% adolescenți care au consumat cel puțin o dată. În București e 14%”, a spus expertul.

El a subliniat că aceste procente nu înseamnă automat dependență, dar reprezintă un semnal de alarmă.

„Nu înseamnă că toți sunt dependenți, dar categoric au încercat și o parte dintre ei sunt dependenți”, a explicat Țone.

Întrebat de ce ajung copiii să consume droguri, specialistul a vorbit despre mai mulți factori: probleme în familie, lipsa comunicării, anturajul, dar și influența mediului online.

„Comunicarea este esențială. Copiii trebuie să fie ținuți acasă emoțional și afectiv. Părinții trebuie să pătrundă în lumea lor, pentru că sunt alte vremuri”, a spus el.

Expertul a atras atenția și asupra situațiilor în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate.

„Familiile monoparentale, familiile dezorganizate, părinții plecați în afară toate acestea cresc riscul. Bunicii nu au date recente și este foarte greu ca acești copii să fie ținuți departe de anturaj”, a explicat Țone.

Metodele folosite de dealeri sunt aceleași peste tot.

„În primul rând se dau doze gratuite. Apoi intervine prețul”, a explicat Cătălin Țone.

El a detaliat și costurile, arătând cât de ușor pot avea acces adolescenții la substanțe interzise.

„La cannabis, 1 gram este în jur de 50 de lei. La noile substanțe psihoactive vorbim de pliculețe de 10 lei. Sunt sume mici, pe care copiii le pot lua foarte ușor”, a spus expertul.

Traficul de droguri este, potrivit acestuia, una dintre cele mai profitabile activități ilegale la nivel mondial, iar motivația financiară a dealerilor este evidentă.

Invitatul a atras atenția că vârsta de debut a scăzut semnificativ.

„Accentuez pe segmentul 12–14 ani. Am coborât la clasa a VI-a, a VII-a, a VIII-a. Am avut consumatori în supradoză la 9 ani”, a afirmat Țone.

Un fenomen extrem de periculos este policonsumul –combinarea mai multor substanțe sau asocierea drogurilor cu alcool.

„Policonsumul este extrem de periculos. Am avut cazuri în care la un tânăr s-au identificat în organism peste 20 de substanțe”, a declarat acesta.

În astfel de situații, riscul de supradoză și complicații medicale crește considerabil.

Cătălin Țone consideră că prevenirea, mai ales în mediul rural, nu a fost tratată cu suficientă seriozitate în ultimii ani.

„Mediul rural a fost neglijat în ultimii ani”, a spus el, explicând că există foarte puțini specialiști care pot desfășura activități de informare și consiliere.

În ceea ce privește tratamentul, situația este și mai dificilă.

„România are doar două centre la stat pentru postcură, în total 48 de paturi”, a spus expertul.

Centrele private există, dar costurile sunt foarte mari pentru majoritatea familiilor.

„Sunt centre care cer de la aproape 1.000 de euro pe lună, până la 8–9.000 de euro”, a precizat Țone.

El a amintit și faptul că, deși există o lege din 2004 care prevede înființarea a opt centre regionale pentru tratarea dependențelor, acestea nu au fost realizate.

Timpul costă vieți

În final, mesajul expertului a fost unul direct: lupta împotriva drogurilor nu înseamnă doar arestări, ci și prevenire, informare și tratament.

„Cu cât se intervine mai repede, cu atât succesul este mai mare. În lumea drogurilor, timpul costă vieți și sănătatea copiilor noștri”, a avertizat Cătălin Țone.

Pentru părinți, profesori și comunități, concluzia este clară: problema nu mai poate fi ignorată și nu mai poate fi considerată „a orașelor mari”. Drogurile au ajuns și la sat, iar reacția trebuie să fie rapidă și responsabilă.

Modelul de educație de la Vulturești, care transformă viitorul copiilor din mediul rural
Social 19 Februarie 2026, 14:01

Modelul de educație de la Vulturești, care transformă viitorul copiilor din mediul rural

În timp ce elevii sunt în vacanța de schi, la Vulturești, în județul Argeș, se muncește în continuare la primul campus...

Modelul de educație de la Vulturești, care transformă viitorul copiilor din mediul rural
Autostrada Soarelui sub restricţii, echipaje ISU intervin pentru autoturisme înzăpezite în Galaţi şi Brăila
Social 18 Februarie 2026, 13:04

Autostrada Soarelui sub restricţii, echipaje ISU intervin pentru autoturisme înzăpezite în Galaţi şi Brăila

Circulaţia rutieră rămâne restricţionată miercuri pe autostrada A2 Bucureşti-Feteşti pentru autovehiculele cu masa mai mare...

Autostrada Soarelui sub restricţii, echipaje ISU intervin pentru autoturisme înzăpezite în Galaţi şi Brăila
Eficiența serviciului de urgență în Dâmbovița: Diferențe majore de timp între intervențiile din mediul rural și cel urban
Social 17 Februarie 2026, 15:22

Eficiența serviciului de urgență în Dâmbovița: Diferențe majore de timp între intervențiile din mediul rural și cel urban

Eficiența intervențiilor medicale de urgență din județul Dâmbovița este reflectată în cele mai recente date statistice ale...

Eficiența serviciului de urgență în Dâmbovița: Diferențe majore de timp între intervențiile din mediul rural și cel urban
Migrația externă și sporul natural negativ au redus semnificativ numărul de locuitori ai României
Social 17 Februarie 2026, 13:46

Migrația externă și sporul natural negativ au redus semnificativ numărul de locuitori ai României

Diminuarea constantă a numărului de locuitori înregistrată în România pe parcursul ultimelor trei decenii și jumătate este...

Migrația externă și sporul natural negativ au redus semnificativ numărul de locuitori ai României
Magia radioului descoperită de elevii din Băbana: Cum au sărbătorit Ziua Mondială a Radioului
Social 14 Februarie 2026, 10:22

Magia radioului descoperită de elevii din Băbana: Cum au sărbătorit Ziua Mondială a Radioului

Experiența fascinantă a radioului a prins viață în sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale Băbana, unde elevii au abandonat...

Magia radioului descoperită de elevii din Băbana: Cum au sărbătorit Ziua Mondială a Radioului
Sat pentru bătrânii construit în jurul unei mănăstiri noi în județul Arad
Social 13 Februarie 2026, 12:16

Sat pentru bătrânii construit în jurul unei mănăstiri noi în județul Arad

O inițiativă rară în peisajul social românesc prinde viață în județul Arad, unde împletirea rugăciunii cu grija față de...

Sat pentru bătrânii construit în jurul unei mănăstiri noi în județul Arad
Creștere accelerată a punctelor gastronomice locale în Alba. Munții Apuseni devin polul gastronomiei tradiționale
Social 12 Februarie 2026, 11:42

Creștere accelerată a punctelor gastronomice locale în Alba. Munții Apuseni devin polul gastronomiei tradiționale

Interesul pentru gastronomia tradițională continuă să crească în județul Alba, unde anul trecut au fost autorizate șase...

Creștere accelerată a punctelor gastronomice locale în Alba. Munții Apuseni devin polul gastronomiei tradiționale
Trafic feroviar perturbat în urma furturilor de componente esențiale
Social 07 Februarie 2026, 11:18

Trafic feroviar perturbat în urma furturilor de componente esențiale

Mai multe trenuri au înregistrat întârzieri și modificări de circulație după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă,...

Trafic feroviar perturbat în urma furturilor de componente esențiale