Ascultă Radio Antena Satelor Live

Procurorii cer arestarea a 24 de persoane implicate în exploatarea bătrânilor

Procurorii DIICOT au solicitat miercuri Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a 24 de persoane implicate în exploatarea bătrânilor cu dizabilităţi din trei azile din localitatea Voluntari.

Procurorii cer arestarea a 24 de persoane implicate în exploatarea bătrânilor
Foto: Pixabay

05 Iulie 2023, 15:18

Potrivit DIICOT, cei 24 de inculpaţi sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare.

Faţă de alte două femei implicate în acest caz, dintre care una este într-un stadiu avansat de sarcină, a fost luată măsura controlului judiciar.

Aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Bătrânii găsiţi în azile au fost transportaţi de echipajele SMURD la două spitale pentru investigaţii medicale amănunţite, iar şase au fost internaţi.

De asemenea, 50 de bătrâni au fost cazaţi în centre de îngrijire din Bucureşti, iar 42 de află încă în faza investigaţiilor medicale.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

Avans pe autostrada Sibiu–Pitești: Lucrările la secțiunea Cornetu–Tigveni au trecut de 12%
Social 12 Martie 2026, 14:35

Avans pe autostrada Sibiu–Pitești: Lucrările la secțiunea Cornetu–Tigveni au trecut de 12%

Ritmul lucrărilor pe tronsonul Cornetu–Tigveni al autostrăzii Sibiu–Pitești a depășit 12% stadiu fizic, în condițiile în care...

Avans pe autostrada Sibiu–Pitești: Lucrările la secțiunea Cornetu–Tigveni au trecut de 12%
Atenție la investițiile online: Cum a fost păcălit un bărbat de 57 de ani de către falși consultanți financiari
Social 06 Martie 2026, 14:21

Atenție la investițiile online: Cum a fost păcălit un bărbat de 57 de ani de către falși consultanți financiari

Promisiunile unor câștiguri rapide și sigure din investiții online s-au transformat într-o pierdere totală pentru un bărbat...

Atenție la investițiile online: Cum a fost păcălit un bărbat de 57 de ani de către falși consultanți financiari
Copii aducând pe lume copii: Trei minore din Gorj au devenit mame, cea mai tânără are doar 13 ani
Social 03 Martie 2026, 13:16

Copii aducând pe lume copii: Trei minore din Gorj au devenit mame, cea mai tânără are doar 13 ani

Trei adolescente din județul Gorj au devenit mame în primele luni ale acestui an, iar situația lor a ajuns în atenția...

Copii aducând pe lume copii: Trei minore din Gorj au devenit mame, cea mai tânără are doar 13 ani
„Stai sigur pe net”, la Radio România: Conținutul fals realizat cu inteligența artificială, cel mai mare pericol online
Social 02 Martie 2026, 16:45

„Stai sigur pe net”, la Radio România: Conținutul fals realizat cu inteligența artificială, cel mai mare pericol online

Radio România deruleaza, din 2 martie, o campanie națională de conștientizare a populatiei, aducând în prim-plan riscurile...

„Stai sigur pe net”, la Radio România: Conținutul fals realizat cu inteligența artificială, cel mai mare pericol online
Caz incredibil în Dâmbovița: Un minor de 14 ani, prins în trafic la volanul unui autoturism
Social 02 Martie 2026, 14:15

Caz incredibil în Dâmbovița: Un minor de 14 ani, prins în trafic la volanul unui autoturism

Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe un drum din localitatea...

Caz incredibil în Dâmbovița: Un minor de 14 ani, prins în trafic la volanul unui autoturism
Violența împotriva medicilor în misiune, denunțată public de autorități
Social 21 Februarie 2026, 16:19

Violența împotriva medicilor în misiune, denunțată public de autorități

Integritatea fizică a personalului sanitar care intervine în momentele de cumpănă ale pacienților trebuie să rămână...

Violența împotriva medicilor în misiune, denunțată public de autorități
Intervenții de urgență în mai multe județe din cauza zăpezii abundente
Social 21 Februarie 2026, 11:03

Intervenții de urgență în mai multe județe din cauza zăpezii abundente

Ninsorile și viscolul au dus la intervenții sâmbătă în Brăila, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova și în...

Intervenții de urgență în mai multe județe din cauza zăpezii abundente
Consumul de droguri se extinde în mediul rural și afectează tot mai mulți copii
Social 20 Februarie 2026, 13:48

Consumul de droguri se extinde în mediul rural și afectează tot mai mulți copii

Fenomenul consumului de droguri nu mai este limitat la marile orașe, ci se extinde tot mai vizibil și în mediul rural, unde...

Consumul de droguri se extinde în mediul rural și afectează tot mai mulți copii