Ascultă Radio Antena Satelor Live

Zeci de amenzi pentru pescuitul ilegal la copcă

25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5400 de lei, au fost aplicate de jandarmi unor persoane care au încălcat prevederile legislației în vigoare privind pescuitul și acvacultura.

29 Ianuarie 2018, 08:30

Controalele au fost executate de jandarmi în data de 28 ianuarie a.c., pe acumularile Bucecea si Rogojesti, în cooperare cu reprezentanti locali ai Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura si voluntari din cadrul C.S. Bucovina Fishing.

Pescarii depistati fara permis de pescuit valabil, încalcând conditiile prevazute în permis sau care au retinut pesti sub dimensiunile minime legale admise au fost amendati cu sume cuprinse între 300 si 600 de lei.

Pentru amenzile primite exista posibilitatea achitarii a jumatate din minimul acestora în termen de 48 de ore de la primirea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, dovada achitarii urmând a fi comunicata instituției din care face parte agentul constatator.

Actiuni de acest gen sunt executate periodic, dupa ce în cursul anului trecut Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a desfasurat campania de informare „PESCUIT RESPONSABIL PENTRU UN PESCUIT DURABIL!”, având ca partener Clubul Sportiv Bucovina Fishing Suceava.

În anul 2017, jandarmii au ridicat de pe luciul de apa 3680 de metri de plase de pescuit monofilament interzise si au deversat în mediul natural 150 de kg de peste capturat ilegal.

Autor: GINA POENARU

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Știri locale 19 Martie 2026, 13:43

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren

Un incident grav produs în comuna Bascov, din județul Argeș, a mobilizat echipaje de intervenție după ce un mal de pământ s-a...

Salvatorii intervin în Argeș pentru salvarea unei persoane surprinse de o alunecare de teren
Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Știri locale 19 Martie 2026, 13:14

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba

Rezultatele analizelor privind calitatea apei potabile realizate anul trecut în mai multe localități din zona Apusenilor...

Bacterii și plumb descoperite la controale în rețele de apă din județul Alba
Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Știri locale 18 Martie 2026, 12:13

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism

Un incident tensionat a avut loc pe o stradă din județul Neamț, unde un bărbat a blocat o mașină, s-a urcat pe aceasta și a...

Scene tensionate pe o stradă din Neamț, șoferi amenințați în trafic de un bărbat urcat pe un autoturism
Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Știri locale 17 Martie 2026, 16:37

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj

Un incident grav petrecut într-o unitate medicală din Zalău s-a încheiat tragic, după ce un bărbat de 53 de ani, internat în...

Incident grav la spitalul din Zalău: Pacient internat, decedat după o cădere de la etaj
Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Știri locale 17 Martie 2026, 12:40

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții

Craiova marchează Ziua Olteniei printr-un program desfășurat între 17 și 21 martie, care include expoziții, spectacole și...

Craiova marchează Ziua Olteniei prin spectacole și expoziții
Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Știri locale 17 Martie 2026, 11:12

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă

Timișoara devine primul oraș din România în care sunt folosite radare fixe integrate în sistemul e-Sigur, ce permite...

Timișoara, primul oraș cu radare fixe conectate la sistemul e-Sigur. Șoferii vor primi amenzile acasă
Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Știri locale 17 Martie 2026, 09:44

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală

Banca Locală de Alimente Sector 6 a lansat campania „Maratonul Solidarității”, prin care încearcă să mobilizeze companiile...

Sprijin pentru persoane vulnerabile: Campanie de colectare de alimente în Capitală
Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit
Știri locale 16 Martie 2026, 16:28

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit

Un incident grav s-a produs luni într-o localitate din județul Ialomița, unde un bărbat a fost surprins de prăbușirea unui...

Accident tragic în Ialomița: Un bărbat a murit prins sub un zid prăbușit