Ascultă Radio Antena Satelor Live

Funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, oficiate cu onoruri militare

România și-a luat astăzi rămas bun de la unul dintre cei mai longevivi oameni politici ai epocii postdecembriste. Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat joi, în Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare.

Funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, oficiate cu onoruri militare
Foto: Pixabay

Articol de Petruț Mazilu, 07 August 2025, 12:56

Ion Iliescu a murit marţi, la ora 15:55, la Spitalul ''Agrippa Ionescu'' din Capitală, unde era internat de 57 de zile. Avea 95 de ani.

Timp de două zile, în memoria celui care a condus România între anii 1990 - 1992, 1992 - 1996 şi 2000 - 2004 au fost organizate funeralii de stat, iar joi a fost zi de doliu naţional, drapelul României fiind coborât în bernă.

Miercuri dimineaţa, sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte, acoperit cu Drapelul Naţional, a fost depus pe catafalc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

La catafalc au fost aşezate şi crucea fostului preşedinte, dar şi o fotografie a acestuia. O singură coroană, cu flori albe, s-a aflat lângă sicriu - cea de la soţia acestuia, Nina Iliescu. 'Odihneşte-te în pace! Cu adâncă durere, Nina'' - este mesajul scris pe panglica de pe coroană. Nina Iliescu nu a fost prezentă la ceremoniile organizate la Palatul Cotroceni.

Pe parcursul zilei de miercuri, oficiali ai statului, reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi simpli cetăţeni au venit să îi aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu.

Printre cei care şi-au prezentat condoleanţele s-au numărat foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, premierul Ilie Bolojan, care a venit însoţit de trei membri ai Cabinetului - vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi ministrul Muncii, Florin Manole, preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, preşedinte interimar al PSD, foştii premieri PSD Marcel Ciolacu şi Victor Ponta, senatorii PSD Daniel Zamfir, Robert Cazanciuc, Titus Corlăţean, dar şi Adrian Streinu Cercel. Au mai trecut pe la catafalcul lui Ion Iliescu deputatul minorităţilor naţionale Nicolae Păun, preşedintele ANCOM, Valeriu Zgonea, deputatul George Becali, fosta ministră a Educaţiei Ecaterina Andronescu, fosta ministră a Muncii Simona Bucura-Oprescu, fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, fostul director al Arhivelor Naţionale ale României Ioan Drăgan, reprezentanţi ai Curţii de Conturi, Curţii Constituţionale şi ai corpului diplomatic.

Au fost aduse coroane de flori şi au fost aprinse lumânări în memoria fostului şef de stat.

Porţile Palatului Cotroceni s-au deschis miercuri, între orele 13:00 - 18:00, şi pentru oamenii care au dorit să îşi ia rămas bun de la fostul preşedinte. Prin faţa catafalcului au trecut peste o mie de persoane, preponderent oameni mai în vârstă, dar şi tineri.

Seara, au prezentat condoleanţe colaboratori şi apropiaţi ai fostului preşedinte şi a fost oficiată Slujba Stâlpilor, săvârşită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi şi membri ai Grupului psaltic 'Tronos' al Catedralei Patriarhale. Au fost prezenţi la slujbă, printre alţii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, foştii miniştri PSD Rodica Stănoiu şi Petre Daea, deputatul PSD Ioan Vulpescu, foştii parlamentari PSD Viorel Hrebenciuc şi Şerban Nicolae, fostul premier Viorica Dăncilă, fostul preşedinte al CCR Valer Dorneanu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu.

Funeraliile de stat au continuat joi dimineaţa cu un scurt moment religios în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, dar şi cu ceremonia Gărzii la catafalc, unde reprezentanţi de la fiecare armă a Armatei Române, dar şi foşti premieri şi apropiaţi ai lui Ion Iliescu au făcut de gardă preţ de câteva secunde, în semn de omagiu. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere, iar un gornist a dat onorul.

Din Sala Unirii, sicriul a fost purtat prin Galeria Basarabilor, Holul de Onoare şi Copertină, unde au fost prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate, precum şi Muzica Militară. În sunetul clopotului de la Biserica Cotroceni, cortegiul funerar s-a deplasat spre lăcaşul de cult.

Slujba de înmormântare a fostului preşedinte Ion Iliescu a fost săvârşită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul. Înaltul ierarh a fost însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de Preasfinţia Sa, au slujit pr. Valentin Fătu, consilier patriarhal în cadrul Biroului Protocol al Administraţiei Patriarhale, şi pr. Alexandru Bodoros, slujitor la Biserica Palatului Cotroceni. La slujbă au fost prezenţi, printre alţii, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, premierul Ilie Bolojan, dar şi foştii premieri Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Theodor Stolojan, Viorica Dăncilă şi Marcel Ciolacu.

După slujba religioasă, cortegiul funerar a plecat spre Poarta Marinescu. În faţa cortegiului s-a aflat soborul de preoţi care a oficiat slujba de înmormântare, iar în urma maşinii mortuare sicriul a fost însoţit, o parte din drum, de oficiali şi apropiaţi ai lui Ion Iliescu prezenţi la ceremonie.

Pe Platoul Marinescu, Garda de onoare, alcătuită din militari ai Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul', a prezentat ultimul onor fostului şef de stat, iar drapelul a fost înclinat în semn de omagiu.

A fost intonat Imnul Naţional al României, iar cortegiul a trecut prin faţa Gărzii.

Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre Cimitirul Militar Ghencea III, unde sicriul a fost amplasat pe un afet de tun şi a fost prezentat onorul. În semn de omagiu au fost trase 21 de salve de tun.

Înhumarea a avut loc doar în prezenţa familiei şi a apropiaţilor.

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:21

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia

Alba Iulia se pregătește să fie din nou punctul zero al sărbătorii naționale, unde zeci de mii de oameni sunt așteptați la...

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:14

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf

Capitala îmbracă astăzi haine de sărbătoare și găzduiește sub simbolul Arcului de Triumf o impresionantă demonstrație de...

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:06

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești

Ziua Națională a României, sărbătorită anual pe 1 Decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale...

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
Știri naționale 26 Noiembrie 2025, 14:43

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani

Siguranța digitală a tinerilor a devenit o prioritate zero la Bruxelles, Parlamentul European solicitând oficial impunerea...

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Știri naționale 25 Noiembrie 2025, 12:07

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui

Liniștea locuitorilor din Puiești a fost tulburată de identificarea unui aparat de zbor fără pilot prăbușit pe teritoriul...

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Zeci de aeronave și sute de mijloace tehnice la parada de Ziua Națională
Știri naționale 21 Noiembrie 2025, 15:15

Zeci de aeronave și sute de mijloace tehnice la parada de Ziua Națională

Parada militară organizată de Ziua Națională a României la Arcul de Triumf va reuni peste 2.900 de militari și specialiști,...

Zeci de aeronave și sute de mijloace tehnice la parada de Ziua Națională
Piața imobiliară se schimbă: Avansul la achiziția de apartamente va fi plafonat
Știri naționale 12 Noiembrie 2025, 13:11

Piața imobiliară se schimbă: Avansul la achiziția de apartamente va fi plafonat

Legea „Nordis”, adoptată de Camera Deputaților, schimbă raportul de forțe dintre dezvoltatori și cumpărători, limitând sumele...

Piața imobiliară se schimbă: Avansul la achiziția de apartamente va fi plafonat
Sicriul ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, depus pe catafalc la Cotroceni
Știri naționale 09 Noiembrie 2025, 12:58

Sicriul ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, depus pe catafalc la Cotroceni

Sala Unirii de la Palatul Cotroceni a devenit, pentru o zi, loc de întâlnire tăcută între prezent și istoria Moldovei, odată...

Sicriul ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, depus pe catafalc la Cotroceni