Ascultă Radio Antena Satelor Live

Liderii statelor din flancul estic al NATO se reunesc vineri

Liderii statelor din flancul estic al NATO se reunesc astăzi în cadrul aşa-numitului format Bucureşti 9.

Liderii statelor din flancul estic al NATO se reunesc vineri

10 Iunie 2022, 05:35

Gazde vor fi preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său polonez Andrzej Duda, iniţiatorii acestui forum.

Liderii statelor membre NATO situate pe flancul estic al Alianţei şi care fac parte din formatul Bucureşti 9 sunt aşteptaţi în mai puţin de două ore la Palatul Cotroceni la o reuniune în pregătirea summitului NATO de la Madrid, care va avea loc la sfârşitul acestei luni. Vor fi abordate în cadrul discuţiilor de astăzi consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea. Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică, la Marea Neagră. Şeful statului este iniţiatorul formatului Bucureşti 9, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda. Organizaţia a luat naştere în 2015, ca reacţie la agresivitatea Rusiei, şi reuneşte foste ţări comuniste aflate pe flancul estic al NATO. Alături de România şi Polonia, din formatul B9 mai fac parte cele trei state baltice, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Slovacia.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : top
România, aproape dublu peste media UE la decese provocate de accidente rutiere
Știri naționale 02 Februarie 2026, 13:07

România, aproape dublu peste media UE la decese provocate de accidente rutiere

Drumurile din România rămân cele mai periculoase din spațiul comunitar, înregistrând o rată alarmantă de 77 de decese la un...

România, aproape dublu peste media UE la decese provocate de accidente rutiere
Unirea Principatelor Române, temelia României moderne și a unității naționale
Știri naționale 24 Ianuarie 2026, 09:30

Unirea Principatelor Române, temelia României moderne și a unității naționale

Ziua de 24 ianuarie reprezintă un reper fundamental în istoria națională, marcând momentul decisiv din 1859 când Moldova și...

Unirea Principatelor Române, temelia României moderne și a unității naționale
Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Știri naționale 20 Ianuarie 2026, 14:49

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă

România trebuie să își construiască nu doar capabilități militare, ci și o populație capabilă să reziste și să susțină un...

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Știri naționale 17 Ianuarie 2026, 10:48

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România

Deşi statisticile arată o scădere semnificativă a faptelor penale legate de violenţa domestică în 2025, numărul total al...

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Știri naționale 15 Ianuarie 2026, 13:17

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative

Interacțiunea tot mai frecventă dintre oameni și animalele sălbatice rămâne una dintre marile provocări ale momentului, mai...

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:21

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia

Alba Iulia se pregătește să fie din nou punctul zero al sărbătorii naționale, unde zeci de mii de oameni sunt așteptați la...

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:14

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf

Capitala îmbracă astăzi haine de sărbătoare și găzduiește sub simbolul Arcului de Triumf o impresionantă demonstrație de...

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:06

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești

Ziua Națională a României, sărbătorită anual pe 1 Decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale...

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești