-

Guvernul va plafona la 400 lei preţul pe metrul cub de lemne de foc, a anunţat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă, care a menţionat că această măsură este aşteptată de milioane de români.

'Astăzi Guvernul va adopta decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. Este o decizie aşteptată de peste trei milioane de oameni. De fapt, sunt trei milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc', a afirmat premierul, la începutul şedinţei Cabinetului.

Potrivit acestuia, toţi românii trebuie să treacă cu bine iarna care vine.

'În acest sens, vom decide ca preţul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 lei pe metrul cub, la 1.500 lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2.000 lei la peleţi. Preţurile includ TVA. (...) Este o măsură pe care am discutat-o, o aprobăm astăzi în Guvern, astfel încât să avem un sistem de măsuri care să sprijine pe toţi românii să treacă cu bine iarna care vine', a adăugat prim-ministrul.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a subliniat că este nevoie de această măsură de protecţie pentru cetăţeni, la fel ca în cazul energiei electrice şi gazelor naturale.

'Pe piaţa lemnului de foc, în urma evoluţiilor din piaţa internaţională, se văd, se resimt efectele creşterilor de preţ, motiv pentru care, la fel ca la energia electrică şi la fel ca la gazele naturale, este nevoie de o măsură de protecţie pentru cetăţeni. Ceea ce propunem astăzi este o plafonare a preţului la lemnul de foc şi derivatele din lemnul de foc, respectiv pentru două produse care se folosesc pentru încălzirea locuinţelor', a explicat ministrul.

Foto: pixabay

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept