Ascultă Radio Antena Satelor Live

Care sunt cauzele deselor scumpiri ale carburanților

Preţurile carburanţilor la pompă au crescut vizibil în ultimele luni, astfel că acestea depăşesc 6 lei pe litru.

Care sunt cauzele deselor scumpiri ale carburanților

10 August 2021, 11:05

Cauzele acestor scumpiri sunt multiple şi se referă atât la cotaţiile internaţionale, cât şi la anumite condiţii interne. Prețurile din acest moment se apropie de valorile din 2018 sau 2019.

Ceea ce a provocat creșterea sau revenirea lor a fost repornirea economiilor după perioada acută a pandemiei și ca atare cererea de energie sub toate formele a crescut la nivel internațional nu doar la noi.

Spre exemplu, în România, consumul de carburanţi a crescut cu 2% față de perioada similară din 2020, iar perioada de vară, când mobilitatea crește, va majora cererea.

Mihai Nicuț, analist Economica.net, spune că o a doua cauză a scumpirilor vizează strict planul național, în speță explozia și închiderea rafinăriei de la Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, fapt care a crescut importul de combustibil ce are un preț mai ridicat. Cu toate acestea, România are încă printre cele mai bune prețuri la pompă din Europa.

Mihai Nicuţ: Chiar şi după aceste scumpiri, România este a doua cea mai ieftină ţară din Uniunea Europeană. Avem undeva la 1,20 euro pe litru de benzină și 1,73 euro, dacă nu mă înşel, pe litru de motorină. Sunt cele mai mici prețuri din UE, exceptând Bulgaria care tradiţional are preţuri mai mici decât noi.

Analiştii spun că în viitorul apropiat, cel puţin până la sfârșitul acestui an, nu ne putem aştepta la scăderi de prețuri din simplul fapt că, spre exemplu, Petrom va încheia anul cu o previziune de 70 de dolari pe baril, în timp ce anul trecut era de 42.

Şi oricum prețului petrolului a cunoscut una dintre cele mai mici majorări, spre deosebire de electricitate sau gaze, unde cererea a ajuns chiar să tripleze valorile pe bursă, informeaza Radio Romania Actualitati.

Foto - pixabay

Etichete : scumpiri carburanti
Analiză: Fără criză la orizont, însă cu vulnerabilităţi majore în economia României
Economic 19 Februarie 2026, 12:55

Analiză: Fără criză la orizont, însă cu vulnerabilităţi majore în economia României

Economia României nu se află în pragul unei crize imediate, însă continuă să fie una dintre cele mai vulnerabile din Europa...

Analiză: Fără criză la orizont, însă cu vulnerabilităţi majore în economia României
Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Economic 19 Februarie 2026, 12:10

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Piața muncii din județul Sălaj traversează o perioadă critică, marcată de o dependență socială accentuată, în condițiile în...

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Economic 18 Februarie 2026, 16:18

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale

Asigurarea unui nivel de preț accesibil pentru populație va fi garantată printr-un mecanism de control aplicat direct la...

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Economic 16 Februarie 2026, 10:37

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%

Preţul energiei electrice a înregistrat în ianuarie cea mai mare creştere anuală, de 59,33%, chiar dacă faţă de luna...

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Economic 03 Februarie 2026, 14:18

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie

Luna februarie aduce o modificare importantă pentru persoanele care primesc beneficii de asistenţă socială, în contextul în...

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Economic 03 Februarie 2026, 13:50

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS

Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor beneficia de întreaga sumă a indemnizației după eliminarea...

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Economic 01 Februarie 2026, 11:41

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut

Iarna aduce presiuni suplimentare asupra bugetelor gospodăriilor, după ce în ianuarie 2026 facturile la gaze sunt estimate să...

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Economic 29 Ianuarie 2026, 14:20

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025

Piața auto din România rămâne puternic orientată către segmentul vehiculelor rulate, datele oficiale indicând faptul că...

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025