Ascultă Radio Antena Satelor Live

România are printre cele mai mari rate ale inflaţiei din UE, în luna octombrie

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut în luna octombrie până la 4,4%, de la 3,6% în luna septembrie, ţările membre cu cele mai ridicate rate fiind Lituania (8,2%), Estonia (6,8%), Ungaria (6,6%) şi România (6,5%), arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.

România are printre cele mai mari rate ale inflaţiei din UE, în luna octombrie

17 Noiembrie 2021, 11:35

Comparativ cu situaţia din luna septembrie 2021, rata anuală a inflaţiei a crescut în toate cele 27 de state membre, însă cele mai mari majorări au fost înregistrate în Belgia (1,8 puncte procentuale), Lituania (1,7 puncte procentuale), Spania (1,4 puncte procentuale) şi România (1,3 puncte procentuale, de la 5,2% până la 6,5%).

Datele Eurostat mai arată că în zona euro rata anuală a inflaţiei a crescut până la 4,1% în luna octombrie, de la 3,4% în septembrie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 2,21 puncte procentuale, urmată de preţurile la servicii care au înregistrat o creştere de 0,86 puncte procentuale.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation) în zona euro, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 0,3% de la o lună la alta şi cu 2,1% în ritm anual.

De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a crescut cu 0,3% de la o lună la alta şi cu 2% în ritm anual. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Perturbările persistente în lanţurile de aprovizionare şi creşterea costurilor energiei încetinesc avansul economiei zonei euro şi vor menţine inflaţia la un nivel ridicat o perioadă mai îndelungată decât s-a crezut, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%, iar serviciile cu 3,96%.

Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,5%.

Potrivit ultimului Raport asupra inflaţiei elaborat de Banca Naţională a României, rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze, până la 5,9 % la sfârşitul anului viitor.

BNR a menţionat, în context, că faţă de Raportul din august, noua proiecţie este mai ridicată cu 1,9 puncte procentuale pentru finele anului curent şi cu 2,5 puncte procentuale pentru sfârşitul anului viitor.

Foto: pixabay

Schimbări majore la impozitarea mașinilor din Timișoara începând cu anul 2026
Economic 12 Decembrie 2025, 13:43

Schimbări majore la impozitarea mașinilor din Timișoara începând cu anul 2026

Proprietarii de autovehicule din orașul de pe Bega vor fi obligați să achite dări locale calculate după o nouă grilă care ia...

Schimbări majore la impozitarea mașinilor din Timișoara începând cu anul 2026
Piața cărnii din România a crescut în octombrie 2025, mai puțin la bovine
Economic 10 Decembrie 2025, 10:43

Piața cărnii din România a crescut în octombrie 2025, mai puțin la bovine

Sectorul zootehnic a înregistrat o dinamică pozitivă în luna octombrie 2025, marcând creșteri ale cantităților de carne...

Piața cărnii din România a crescut în octombrie 2025, mai puțin la bovine
Românii își limitează bugetul de Crăciun la sume sub 500 de lei
Economic 10 Decembrie 2025, 10:23

Românii își limitează bugetul de Crăciun la sume sub 500 de lei

Presiunea continuă a creșterilor de prețuri și erodarea puterii de cumpărare îi determină pe români să adopte o atitudine...

Românii își limitează bugetul de Crăciun la sume sub 500 de lei
Casa Națională de Pensii nu are proceduri clare pentru românii care au lucrat peste hotare
Economic 04 Decembrie 2025, 15:03

Casa Națională de Pensii nu are proceduri clare pentru românii care au lucrat peste hotare

Labirintul birocratic cu care se confruntă cetățenii care au cotizat în alte state membre ale Uniunii Europene sau în țări...

Casa Națională de Pensii nu are proceduri clare pentru românii care au lucrat peste hotare
Facturile la gaze ar putea fi mai mari după 1 aprilie, după expirarea plafonării
Economic 03 Decembrie 2025, 17:26

Facturile la gaze ar putea fi mai mari după 1 aprilie, după expirarea plafonării

Consumatorii din România trebuie să ia în calcul o nouă majorare a cheltuielilor cu utilitățile peste doi ani, specialiștii...

Facturile la gaze ar putea fi mai mari după 1 aprilie, după expirarea plafonării
Inflația din România este de peste trei ori mai mare decât media din UE
Economic 19 Noiembrie 2025, 14:40

Inflația din România este de peste trei ori mai mare decât media din UE

Deși rata anuală a inflației la nivelul Uniunii Europene a continuat tendința descendentă, stabilizându-se la 2,5% în luna...

Inflația din România este de peste trei ori mai mare decât media din UE
Vom plăti mai mult pentru călătoriile cu trenul. Tarifele cresc cu aproape 10% în plin sezon de iarnă
Economic 19 Noiembrie 2025, 12:44

Vom plăti mai mult pentru călătoriile cu trenul. Tarifele cresc cu aproape 10% în plin sezon de iarnă

Costul călătoriilor pe calea ferată se va majora semnificativ începând cu data de 14 decembrie, moment care coincide cu...

Vom plăti mai mult pentru călătoriile cu trenul. Tarifele cresc cu aproape 10% în plin sezon de iarnă
Programul Rabla se schimbă radical şi va oferi finanțare dedicată persoanelor vulnerabile
Economic 19 Noiembrie 2025, 11:27

Programul Rabla se schimbă radical şi va oferi finanțare dedicată persoanelor vulnerabile

Viitorul program Rabla intră într-o etapă de transformare profundă, autoritățile pregătind un sistem de finanțare orientat...

Programul Rabla se schimbă radical şi va oferi finanțare dedicată persoanelor vulnerabile