Ascultă Radio Antena Satelor Live

Prețul energiei electrice poate fi redus semnificativ prin alegerea ofertei corecte. Cum să scazi costurile

Presiunea facturilor la utilități asupra bugetelor familiale ar putea fi diminuată considerabil, cu peste o treime din valoarea actuală, dacă consumatorii casnici ar profita de oportunitățile din piața concurențială unde există tarife sub pragul de 1 leu pe kilowatt-oră, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

Prețul energiei electrice poate fi redus semnificativ prin alegerea ofertei corecte. Cum să scazi costurile
Foto: Pixabay

Articol de Antena Satelor, 18 Ianuarie 2026, 13:54

'Cei care vor scoate mai mulţi bani din buzunare în luna ianuarie 2026, din cauza încălzirii cu energie electrică, ar fi putut reduce costurile semnificativ dacă şi-ar fi schimbat furnizorul, alegând o ofertă mai avantajoasă din piaţă. Totuşi, încă nu este prea târziu să iei o decizie inteligentă, pentru că iarna nu s-a terminat şi mai avem aproximativ trei luni de frig în faţă. În acest moment există oferte sub 1 leu/kWh, cu până la 35% mai mici faţă de cele actuale, iar diferenţa se va vedea direct în factură, luna de lună', a afirmat Dumitru Chisăliţă, citat de Agerpres.

În opinia sa, românii nu plătesc energia scumpă pentru că e puţină, ci pentru că 'le este frică şi dezgustaţi să şi mai schimbe furnizorul'.

Conform sursei citate, în iulie 2025, 'România a intrat brutal într-o piaţă de energie reliberalizată'.

'După ani de plafonări şi intervenţii, statul a retras protecţia fără pregătire, fără comunicare şi fără instrumente de tranziţie. Rezultatul a fost o creştere medie a preţului la electricitate de peste 60% în câteva luni. A urmat un scandal public, dar fără o reformă reală. Paradoxul este că, la doar câteva luni după acest şoc, pe piaţă există oferte sub 1 leu/kWh, cu TVA inclus (preţul mediu plafonat era de 0,79 lei/kWh) - cu peste 35% mai mici decât preţul mediu plătit de majoritatea gospodăriilor. Şi totuşi, marea masă a consumatorilor nu se mută. De ce? Răspunsul nu este economic. Este psihologic. După trei ani de haos - facturi explodate, plafonări arbitrare, schimbări de reguli şi mesaje contradictorii - românii nu mai percep energia ca pe un serviciu. O percep ca pe un pericol. Când preţul creşte cu 60% peste noapte, creierul nu mai face calcule. Intră în regim de supravieţuire: 'mai bine nu schimb nimic'. Aşa apare ceea ce economiştii numesc 'status quo bias' - dar în România el a fost amplificat până la blocaj. Chiar şi o ofertă cu 35% mai ieftină este privită ca suspectă, nu ca oportunitate. 'Sigur e o capcană.' 'Sigur vor mări după.' 'Mai bine rămân unde sunt. Chiar dacă plătesc mult mai mult', mai menţionează Dumitru Chisăliţă.

În opinia sa, mai există şi 'o fricţiune birocratică intenţionat lăsată neclară'.'Deşi schimbarea furnizorului durează zece minute online, oamenii nu ştiu cine facturează, când se schimbă, dacă rămân cu datorii sau fără curent. Acest lucru nu este un accident, ci protejează status quo-ul. Rezultatul este o piaţă liberalizată pe hârtie şi îngheţată în realitate. Oamenii plătesc mai mult nu pentru că nu există alternative, ci pentru că nu au încredere să le folosească. Cum s-ar putea sparge acest blocaj? Nu prin noi plafonări, ci prin atacarea directă a fricii.', se mai precizează în document.

Conform AEI, o garanţie de stat simplă 'dacă plăteşti mai mult după ce schimbi furnizorul, îţi returnăm diferenţa' ar schimba radical comportamentul.

'Un contract standard de o pagină, recomandat de ANRE, ar elimina capcanele. Un portal public care să prezinte media ultimelor preţuri încheiate pentru populaţie, ar transforma economiile din abstract în emoţie. Dar aceste lucruri nu se întâmplă. Pentru că o piaţă care funcţionează ar tăia profiturile unor furnizori, dintre care mulţi sunt legaţi direct sau indirect de stat şi de politică. Ar tăia din taxele şi accizele care ajung la stat. România nu are o criză de energie. Are o criză de încredere. Iar până când frica nu va fi tratată ca problemă centrală, milioane de oameni vor continua să plătească cu 30-40% mai mult, de bunăvoie, într-o piaţă care ar putea fi ieftină, dar este ţinută scumpă prin tăcere şi inerţie', susţin reprezentanţii asociaţiei.

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Economic 01 Februarie 2026, 11:41

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut

Iarna aduce presiuni suplimentare asupra bugetelor gospodăriilor, după ce în ianuarie 2026 facturile la gaze sunt estimate să...

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Economic 29 Ianuarie 2026, 14:20

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025

Piața auto din România rămâne puternic orientată către segmentul vehiculelor rulate, datele oficiale indicând faptul că...

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale
Economic 29 Ianuarie 2026, 12:25

Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale

Controalele desfășurate anul trecut de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud arată o intensificare clară a muncii...

Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale
Noul tratat comercial dintre Europa și America de Sud, între beneficii comerciale și presiuni agricole
Economic 16 Ianuarie 2026, 16:11

Noul tratat comercial dintre Europa și America de Sud, între beneficii comerciale și presiuni agricole

Momentul istoric al semnării tratatului comercial care redefinește relațiile economice transatlantice va avea loc sâmbătă în...

Noul tratat comercial dintre Europa și America de Sud, între beneficii comerciale și presiuni agricole
Veniturile angajaților au crescut ușor în noiembrie. Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii
Economic 16 Ianuarie 2026, 11:34

Veniturile angajaților au crescut ușor în noiembrie. Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii

Veniturile angajaților au înregistrat o nouă creștere în luna noiembrie, însă datele oficiale arată că această evoluție nu...

Veniturile angajaților au crescut ușor în noiembrie. Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii
Mii de vasluieni riscă să piardă dovada vechimii în muncă dacă nu ridică carnetele de la ITM
Economic 14 Ianuarie 2026, 13:23

Mii de vasluieni riscă să piardă dovada vechimii în muncă dacă nu ridică carnetele de la ITM

Un număr impresionant de carnete de muncă, documente-cheie pentru dovedirea vechimii și a drepturilor profesionale, rămân...

Mii de vasluieni riscă să piardă dovada vechimii în muncă dacă nu ridică carnetele de la ITM
Creșteri de impozite în România: Poziția Asociației Comunelor despre noile taxe
Economic 13 Ianuarie 2026, 17:19

Creșteri de impozite în România: Poziția Asociației Comunelor despre noile taxe

De la începutul acestui an, românii se confruntă cu un nou val de majorări de impozite și taxe locale. Măsurile, deja intrate...

Creșteri de impozite în România: Poziția Asociației Comunelor despre noile taxe
Majorări record la impozitele pe clădiri în municipiul Târgu Jiu din acest an
Economic 13 Ianuarie 2026, 12:15

Majorări record la impozitele pe clădiri în municipiul Târgu Jiu din acest an

Anul fiscal aduce obligații financiare considerabil mai mari pentru cetățenii din municipiu, care se vor putea prezenta la...

Majorări record la impozitele pe clădiri în municipiul Târgu Jiu din acest an