Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ministerul Educației vrea reguli clare pentru combaterea extremismului în mediul școlar

Ministerul Educației a pus în consultare publică un nou proiect de act normativ care vizează prevenirea și sancționarea xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în unitățile de învățământ.

Ministerul Educației vrea reguli clare pentru combaterea extremismului în mediul școlar
Foto: Pixabay

Articol de Petruț Mazilu, 07 August 2025, 13:52

Scopul codului este acela de a asigura un mediu educaţional lipsit de prejudecăţi, stereotipuri negative, intoleranţă, xenofobie, antisemitism, precum şi orice altă formă de discurs instigator la ură.

Codul a fost elaborat în conformitate cu Statutul elevului, Codul-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi cu legislaţia naţională şi internaţională în domeniul drepturilor omului.

'Codul se aplică tuturor elevilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar şi administrativ, părinţilor, tutorilor legali, precum şi oricărei persoane care interacţionează cu unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv partenerilor educaţionali. În unităţile de învăţământ preuniversitar, personalul didactic şi administrativ şi elevii se vor delimita ferm şi clar de manifestările xenofobe, instigatoare la ură şi antisemite', se arată în document.

Potrivit proiectului, obligaţiile specifice pentru elevi sunt următoarele:

  • Să manifeste respect faţă de colegi, profesori şi personalul şcolii, indiferent de naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, dizabilitate, sex, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu prevăzut de lege;
  • să sesizeze orice act de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură şi antisemitism;
  • să participe la activităţile educaţionale pentru prevenirea şi combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură şi antisemitismului;
  • să adopte un comportament bazat pe incluziune şi respect în interacţiunile cu ceilalţi;
  • să nu răspândească, inclusiv în mediul online, conţinut discriminator, xenofob, antisemit sau instigator la ură;

Cadrele didactice trebuie:

  • să prevină şi să combată orice formă de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură şi antisemitism în cadrul orelor de curs;
  • să susţină şi să promoveze o cultură a respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în care diversitatea este celebrată şi valorificată;
  • să ia măsuri rapide şi eficiente în cazul identificării unor comportamente discriminatorii, xenofobe, radicalizate, antisemite sau instigatoare la ură;
  • să integreze în procesul educaţional elemente din Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024 - 2027;
  • să se implice în organizarea de activităţi educaţionale privind drepturile omului şi istoria Holocaustului;
  • să participe la sesiunile de formare privind prevenirea şi combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură şi antisemitismului.

Codul prevede că în unităţile de învăţământ preuniversitar sunt interzise următoarele fapte:

  • instigarea la ură, prin orice mijloace, împotriva membrilor comunităţii educaţionale (personal didactic şi administrativ, elevi, părinţi/tutori) pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, dizabilitate, sex, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu prevăzut de lege;
  • aplicarea unui tratament inegal, de excludere sau de restricţionare în baza unor criterii precum rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, sexul, dizabilitatea, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu prevăzut de lege;
  • promovarea unor idei, simboluri sau doctrine care susţin şi promovează regimuri cu caracter totalitar, antisemit, extremist, fascist, iredentist, rasist, şovinist sau xenofob, dovedite a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, cu excepţia situaţiei în care acestea fac obiectul unei discipline/a unui material de studiu;
  • confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în scopul răspândirii, a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup,
  • promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război;
  • negarea, aprobarea, justificarea, minimalizarea sau distorsionarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, precum şi a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, potrivit legii.
Scrierea de mână sau tastatura? Ce spun studiile despre impactul asupra dezvoltării creierului
Educatie 23 Februarie 2026, 15:02

Scrierea de mână sau tastatura? Ce spun studiile despre impactul asupra dezvoltării creierului

Într-o perioadă dominată de tastaturi și ecrane tactile, tot mai multe cercetări din domeniul neuroștiinței arată că scrierea...

Scrierea de mână sau tastatura? Ce spun studiile despre impactul asupra dezvoltării creierului
Structura anului școlar 2026-2027 a fost stabilită oficial. Tot ce trebuie să știe părinții și elevii
Educatie 12 Februarie 2026, 11:29

Structura anului școlar 2026-2027 a fost stabilită oficial. Tot ce trebuie să știe părinții și elevii

Planificarea educațională pentru viitorul ciclu de învățământ a primit avizul final, stabilind un parcurs de 36 de săptămâni...

Structura anului școlar 2026-2027 a fost stabilită oficial. Tot ce trebuie să știe părinții și elevii
Materia pentru simularea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale, publicată oficial
Educatie 11 Februarie 2026, 13:26

Materia pentru simularea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale, publicată oficial

Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au la dispoziţie programele oficiale pentru simulările...

Materia pentru simularea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale, publicată oficial
Modificare propusă pentru elevii de clasa a VIII-a: Program şcolar doar în prima parte a zilei
Educatie 04 Februarie 2026, 15:58

Modificare propusă pentru elevii de clasa a VIII-a: Program şcolar doar în prima parte a zilei

Elevii care finalizează ciclul gimnazial urmează să beneficieze de o organizare exclusivă a cursurilor în prima parte a...

Modificare propusă pentru elevii de clasa a VIII-a: Program şcolar doar în prima parte a zilei
Salarizarea devine mai complicată din cauza noilor reguli aplicate concediilor medicale
Educatie 30 Ianuarie 2026, 15:14

Salarizarea devine mai complicată din cauza noilor reguli aplicate concediilor medicale

Noile reguli privind concediile medicale, aplicabile de la 1 februarie, adaugă un volum semnificativ de sarcini...

Salarizarea devine mai complicată din cauza noilor reguli aplicate concediilor medicale
Anul şcolar viitor va avea o structură nouă: Perioadele de cursuri, vacanţe şi examene se schimbă
Educatie 23 Ianuarie 2026, 15:03

Anul şcolar viitor va avea o structură nouă: Perioadele de cursuri, vacanţe şi examene se schimbă

Conform unui proiect aflat în consultare publică, cursurile anului şcolar 2026–2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor...

Anul şcolar viitor va avea o structură nouă: Perioadele de cursuri, vacanţe şi examene se schimbă
Ora de Religie – o lecție vie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, Bacău
Educatie 20 Ianuarie 2026, 20:36

Ora de Religie – o lecție vie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, elevii clasei a VII-a de la...

Ora de Religie – o lecție vie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, Bacău
Cadrele didactice avertizează că sistemul de învățământ este în criză
Educatie 13 Ianuarie 2026, 17:24

Cadrele didactice avertizează că sistemul de învățământ este în criză

Debutul anului 2026 a scos la iveală vulnerabilități punctuale cauzate de condițiile meteorologice, însă dascălii atrag...

Cadrele didactice avertizează că sistemul de învățământ este în criză