Ascultă Radio Antena Satelor Live

Aproape 67.400 de persoane s-au angajat prin ANOFM, în primele patru luni

Aproape 67.400 de persoane şi-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele patru luni ale acestui an, reiese din datele publicate, marţi, de instituţie.

Aproape 67.400 de persoane s-au angajat prin ANOFM, în primele patru luni

24 Mai 2022, 13:12

Astfel, din totalul celor 67.394 de persoane încadrate în muncă până la data de 30 aprilie, 30.924 au peste 45 de ani, 12.785 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 11.387 au între 25 şi 35 de ani, iar 12.298 sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, 12.322 sunt tineri NEET (Not in Education, Employment or Training, n.r.).

Potrivit sursei citate, numărul femeilor încadrate este de 30.935, iar al bărbaţilor de 36.459, ponderea în totalul persoanelor încadrate fiind de 45,90%, respectiv de 54,10%.

În funcţie de rezidenţă, 34.371 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 33.023 din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (21.874), gimnaziale (16.691), profesionale (15.749), 7.111 fiind cu studii universitare.

De asemenea, din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele patru luni ale anului, 29.141 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.

În clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate conduce Timiş (5.538), urmat de Bucureşti (4.945) şi judeţul Neamţ (3.016).

Datele centralizate de ANOFM relevă faptul că, în primele patru luni din 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 148.647.

Foto: pixabay

Etichete : locuri de munca anofm
20.227 de funcţionari publici pregătiţi de ANFP pentru administraţia digitală!
Locuri de munca 02 Iunie 2025, 16:45

20.227 de funcţionari publici pregătiţi de ANFP pentru administraţia digitală!

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) anunţă noi progrese în cadrul proiectului pentru implementarea Ţintei 185...

20.227 de funcţionari publici pregătiţi de ANFP pentru administraţia digitală!
Olt: Locuri de muncă mai puţine şi participare mai numeroasă la Bursa locurilor de muncă
Locuri de munca 23 Mai 2025, 15:21

Olt: Locuri de muncă mai puţine şi participare mai numeroasă la Bursa locurilor de muncă

Oferta de la bursa locurilor de muncă care a avut loc vineri la Slatina şi la Caracal a fost de 423 de posturi vacante, mai...

Olt: Locuri de muncă mai puţine şi participare mai numeroasă la Bursa locurilor de muncă
Sălaj: 110 persoane selectate în vederea angajării, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă
Locuri de munca 23 Mai 2025, 15:19

Sălaj: 110 persoane selectate în vederea angajării, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Un total de 110 persoane din cele peste 300 participante, vineri, la Bursa Generală a Locurilor de muncă de la Zalău, au fost...

Sălaj: 110 persoane selectate în vederea angajării, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă
Piața muncii se adaptează: 75 de programe de calificare profesională vor demara luna viitoare
Locuri de munca 21 Mai 2025, 11:11

Piața muncii se adaptează: 75 de programe de calificare profesională vor demara luna viitoare

Agențiile pentru ocuparea forței de muncă din întreaga țară vor lansa, în luna iunie, 75 de programe de formare profesională...

Piața muncii se adaptează: 75 de programe de calificare profesională vor demara luna viitoare
Bursa Generală a Locurilor de Muncă revine în forță: Zeci de MII de joburi disponibile
Locuri de munca 20 Mai 2025, 10:54

Bursa Generală a Locurilor de Muncă revine în forță: Zeci de MII de joburi disponibile

O nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment de tradiție organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă revine în forță: Zeci de MII de joburi disponibile
Piața muncii din România oferă peste 34.000 de locuri disponibile
Locuri de munca 14 Mai 2025, 11:23

Piața muncii din România oferă peste 34.000 de locuri disponibile

Un total de peste 35.000 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent, atât în România, cât și în țările Uniunii Europene,...

Piața muncii din România oferă peste 34.000 de locuri disponibile
Locuri de muncă pentru toate domeniile, la Bursa organizată de ANOFM pe 23 mai
Locuri de munca 07 Mai 2025, 13:56

Locuri de muncă pentru toate domeniile, la Bursa organizată de ANOFM pe 23 mai

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă organizarea unei noi ediţii a Bursei Generale a Locurilor de...

Locuri de muncă pentru toate domeniile, la Bursa organizată de ANOFM pe 23 mai
Piața muncii din agricultură în 2025: Mai puțini angajați, cerințe salariale mai mari și presiune pe performanță
Locuri de munca 30 Aprilie 2025, 18:48

Piața muncii din agricultură în 2025: Mai puțini angajați, cerințe salariale mai mari și presiune pe performanță

Piața muncii din sectorul agricol traversează o perioadă de reașezare profundă, influențată de dificultățile financiare ale...

Piața muncii din agricultură în 2025: Mai puțini angajați, cerințe salariale mai mari și presiune pe performanță