5 pași ca să scapi de orice adicție

Dependența este nevoia pe care o resimţim puternic şi care ajunge să se manifeste ca un comportament. Această manifestare este compulsivă, şi în lipsa ei intervine anxietatea, stresul interior. Este un mecanism psihologic și biologic prin care creierul ajunge să ceară compulsiv ceva – chiar dacă rațional știe că îi face rău.
Despre cum apare adicția, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă” Cum apare adicţia? Când noi dăm curs acelei compulsiuni de a face ceva, în creier se crează o mică explozie care generează şi eliberează în organismul nostru dopamina sau hormonul plăcerii. Aşadar de fiecare dată când pun în practică acel comportament simt o plăcere de moment foarte mare. Această plăcere stimulează creierul să îşi dorească şi să ceară repetarea gestului sau comportamentului. În momentul în care se creează dependență pentru ceva anume se creează o spirală fără capăt, şi cu cât repeţi gestul mai mult cu atât nevoia şi implicit adicţia creşte.
În spatele oricărui tip de dependență se ascunde întotdeauna o emoţie, o stare interioară de dezechilibru, stres sau tensiune interioară. Dependența devine astfel un sistem de apărare care lucrează de cele mai multe ori inconştient, independent de voinţa noastră, protejându-ne de acel stres.”
Deşi comportamentul se manifestă inconştient, există o succesiune de paşi care îl declanşează de fiecare dată:
Pasul 1 - Apariţia stimulului, care poate fi interior sau exterior
Pasul 2 - Generarea tensiunii interioare ca reacţie la apariţia stimulului
Pasul 3 - Manifestarea comportamentului ca resort de descărcare a tensiunii interioare
Cei mai mulţi oameni eşuează în faţa comportamentului pentru că nu conştientizează că există o diferenţă majoră între dorinţa interioară şi manifestarea acesteia. De fiecare dată când cedezi în faţa dorinţei reuseşti să o întăreşti şi mai mult.

Cinci pași concreți pentru a scăpa de adicție

Rupe automatismul prin schimbarea contextului. Dependențele sunt puternic legate de mediu: locuri, ore, persoane. Identifică și modifică aceste „declanșatoare”. Dacă fumezi doar la cafea, schimbă ritualul cafelei. Dacă bei în compania anumitor prieteni, evită acele contexte.

Aplică tehnica „amânării de 15 minute”. Fie că urmezi sau nu dorinţa, aceasta se diminuează radical după 10-15 minute şi va îţi va fi practic mult mai uşor să treci peste ea. Aşadar în momentul în care apare această tensiune interioară, nu-i da curs. Doar observă! În acest interval, fă altceva: o plimbare, un exercițiu de respirație, o activitate practică. De multe ori, impulsul trece sau scade în intensitate.

Învață să înlocuiești dependența cu mici victorii zilnice. Creierul are nevoie de recompensă. Oferă-i una sănătoasă: alergare de 10 minute, un proiect creativ, o conversație autentică. Fiecare succes mic creează dopamină „curată”, antrenându-ți mintea să caute satisfacții constructive, nu autodistructive.

Identifică declanșatorii emoționali și comportamentali. În loc să te concentrezi doar pe „renunțare”, observă de ce apare impulsul. Ține un tabel simplu: situația – emoția – dorința – acțiunea. De exemplu: „după tensiune la serviciu → anxietate → poftă de țigară”. Când înțelegi tiparul, nu mai ești orbit de impuls, ci poți să-l anticipezi și să-l dezamorsezi.

Aplică metoda expunerii graduale. Renunțarea bruscă este uneori imposibilă. O strategie eficientă este reducerea treptată, dar măsurabilă. Stabilește un plan clar de scădere și urmărește progresul. De exemplu, în cazul fumatului: dacă cineva fumează 20 de țigări pe zi, poate elimina câte una la fiecare câteva zile, notând evoluția. În paralel, poate întârzia prima țigară a dimineții și elimina țigările „automate” (la cafea, la telefon). Creierul se obișnuiește cu schimbarea graduală, fără șocuri care cresc riscul de recădere.

”Concluzia este că indiferent de dependenţa ta, ce este important să reţii este că atunci când conştientizezi comportamentul nu mai ai nevoie să îl faci la fel de mult. Aşadar dacă îţi doreşti să combaţi o dependenţă acordă atenţie şi exercită foarte încet doar acel comportament, eliminând ceilalți stimuli din jurul tău”, concluzionează Eugen Popa.