Ascultă Radio Antena Satelor Live

Înmormântările se fac după reguli noi. Iată ce amenzi poţi primi dacă nu le respecţi!

Decesul unei persoane dragi, de a cărei înmormântare trebuie să ne ocupăm este un moment trist, marcat de regrete şi suferinţă, prin care nimeni nu şi-ar dori să treacă.

17 Octombrie 2018, 08:43

Viaţa însă ne pune şi în faţa unor astfel de situaţii, cărora trebuie să le facem faţă.

În tradiţia ortodoxă există numeroase obiceiuri şi ritualuri de înhumare, care diferă de la zonă la zonă. Dincolo de tradiţiile locului, mortul trebuie înhumat după reguli stricte, pe care toată lumea va trebui să le respecte.
Aceste norme fac parte dintr-o hotărâre de guvern, care nu mai lasă nimic la voia întâmplării în ceea ce priveşte ritualul de înmormântare.

Iată care sunt principalele modificări ale legii înhumării:

1. Slujba religioasă nu este permisă în cazul incinerării

Modalitatea înmormântării poate fi religioasă sau laică, în conformitate cu voinţa exprimată în timpul vieţii de persoana decedată. În acest fel, incinerarea nu este exclusă de lege. În schimb însă, incinerarea cu preot care să oficieze o slujbă religioasă este interzisă. "Rânduiala creştin-ortodoxă nu permite înmormântarea fără slujbă religioasă, nici incinerarea cu preot care să oficieze o astfel de slujbă. Există însă şi excepţii – cei care trec în nefiinţă ajungând incineraţi în urma accidentelor, sau cazurile persoanelor decedate în alte state, în care incinerarea este obligatorie, fiind specificată clar de legile respectivei ţări. În astfel de cazuri, cenuşa ori rămăşiţele pot fi înmormântate creştineşte, după tradiţia ortodoxă".

2. Înhumarea trebuie să aibă loc în decurs de 36 de ore de la data decesului

Conform legii noi, mortul trebuie dus la groapă în decurs de 36 de ore de când s-a stabilit decesul. O regulă care va fi cu greu pusă în practică de românul de rând, obșinuit din tata-n fiu să-și plângă mortul trei zile. Dar nesupunerea atrage după sine amenzi usturătoare: între 500 și 10.000 de lei.

3. Îmbălsămarea, o practică obligatorie

Îmbălsămarea persoanei decedate este de acum obligatorie.”Medicii de la Direcția de Sănătate Publică se ocupă de controale, împreună cu polițiștii. Toate familiile sunt obligate să încheie contract cu o firmă de pompe funebre, iar noi, pe baza certificatului de deces, stabilim ziua și data morții. Și în funcție de asta și când are loc înmormântarea", a declarat Sebastian Cocoș, președintele Asociației Funerare din România.

În plus, fotografiatul și filmatul celui trecut în neființă este strict interzis, fără acordul familiei.

Vezi și

Sfatul medicului PROTEZAREA ARTICULARĂ sau Artroplastia. Ce trebuie să știi

Sfatul medicului DURERILE ARTICULARE – cum le tratezi

4. Neîngrijirea locurilor de veci poate conduce la pierderea acestora

Îngrijirea mormintelor intră de când lumea şi pământul în sarcina apropiaţilor sau familiei defunctului. Fie că aceştia se ocupă personal de curăţenia mormântului, fie că apelează la firme specializate în acest sens, acest lucru trebuie făcut periodic. În caz contrar, puteţi pierde locul de veci. „În situaţia în care un loc de veci este neîngrijit şi lăsat în paragină timp de peste doi ani de zile, administraţia cimitirului are posibilitatea de a confisca locul”.

Sursa foto: Pixabay

Cetățenii din Covasna își pot găsi actele de muncă datorită noii liste publicate de Prefectură
Utile 25 Noiembrie 2025, 16:01

Cetățenii din Covasna își pot găsi actele de muncă datorită noii liste publicate de Prefectură

Peste 150 de societăți și entități juridice care păstrează arhivele fostelor întreprinderi din Covasna au fost identificate...

Cetățenii din Covasna își pot găsi actele de muncă datorită noii liste publicate de Prefectură
Reducerile pot fi capcană: Cum să eviți înșelătoriile de Black Friday
Utile 06 Noiembrie 2025, 11:05

Reducerile pot fi capcană: Cum să eviți înșelătoriile de Black Friday

În febra reducerilor de Black Friday, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) le...

Reducerile pot fi capcană: Cum să eviți înșelătoriile de Black Friday
Amenzile vor putea fi achitate mai ușor printr-un sistem electronic unificat
Utile 30 Octombrie 2025, 15:30

Amenzile vor putea fi achitate mai ușor printr-un sistem electronic unificat

Autoritățiile fac un pas important spre modernizarea relației dintre cetățeni și administrație, prin implementarea unui...

Amenzile vor putea fi achitate mai ușor printr-un sistem electronic unificat
Cum să reduci factura la energie fără investiții majore
Utile 27 Octombrie 2025, 10:24

Cum să reduci factura la energie fără investiții majore

Scumpirile la energie electrică și gaze i-au făcut pe mulți români să caute soluții simple pentru a-și micșora cheltuielile....

Cum să reduci factura la energie fără investiții majore
Schimbare majoră în legislație: RCA devine obligatoriu pentru trotinetele și bicicletele electrice
Utile 22 Octombrie 2025, 12:46

Schimbare majoră în legislație: RCA devine obligatoriu pentru trotinetele și bicicletele electrice

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care modifică radical reglementările privind Asigurarea de Răspundere Civilă...

Schimbare majoră în legislație: RCA devine obligatoriu pentru trotinetele și bicicletele electrice
Despăgubire limitată pentru animalele pierdute de companiile aeriene. Câinii valorează cât o valiză
Utile 16 Octombrie 2025, 14:09

Despăgubire limitată pentru animalele pierdute de companiile aeriene. Câinii valorează cât o valiză

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că animalele transportate pe cale aeriană sunt asimilate bagajelor în cazul...

Despăgubire limitată pentru animalele pierdute de companiile aeriene. Câinii valorează cât o valiză
Gaz, pompă de căldură sau biomasă? Cum alegi ce soluție de încălzire se potrivește cel mai bine casei tale
Utile 16 Octombrie 2025, 10:49

Gaz, pompă de căldură sau biomasă? Cum alegi ce soluție de încălzire se potrivește cel mai bine casei tale

Odată cu apropierea sezonului rece, confortul termic devine o prioritate esențială pentru orice locuință. Piața oferă zeci de...

Gaz, pompă de căldură sau biomasă? Cum alegi ce soluție de încălzire se potrivește cel mai bine casei tale
În acest mod poti să economisești bani la cumpărături! Strategii eficiente pentru un buget inteligent
Utile 14 Octombrie 2025, 10:11

În acest mod poti să economisești bani la cumpărături! Strategii eficiente pentru un buget inteligent

În contextul economic actual, fiecare leu contează, iar cheltuielile cu cumpărăturile de zi cu zi pot reprezenta o provocare...

În acest mod poti să economisești bani la cumpărături! Strategii eficiente pentru un buget inteligent