Ascultă Radio Antena Satelor Live

Noi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi: Tichete valorice pentru recuperare medicală

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care prevede mai multe facilităţi şi servicii sociale pentru persoanele cu handicap, între care aceea de a avea dreptul, anual, la tichete de valoare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate.

Noi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi: Tichete valorice pentru recuperare medicală

07 Decembrie 2022, 11:42

Proiectul adoptat prevede instituirea cadrului necesar pentru realizarea reformei sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, stabilind măsuri pentru prevenirea instituţionalizării şi accelerarea procesului de dezinstituţionalizare a acestora.

În acest sens, proiectul introduce, printre altele, posibilitatea persoanelor adulte cu dizabilităţi de a beneficia de servicii sociale în mod cumulativ sau în complementaritate cu alte tipuri de servicii sociale sau: educaţionale, culturale, de sănătate, de ocupare, precum şi a posibilităţii organizării administrării şi finanţării de servicii specifice cu caracter naţional, intercomunitar sau multifuncţional.

Potrivit proiectului, în vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul, anual, la tichete de valoare pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate, după cum urmează: 12 tichete pentru persoanele cu handicap grav; 6 tichete pentru persoanele cu handicap accentuat.

Modelul şi contravaloarea acestor tichete se stabilesc prin hotărâre a Guvernului şi se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul sau din fonduri externe nerambursabile.

Contravaloarea tichetelor se actualizează anual, prin hotărâre a Guvernului.

Tichetele se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza planului de abilitare - reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a programului individual de reabilitare şi integrare socială a persoanei adulte cu handicap, conform metodologiei de emitere, acordare, utilizare şi decontare a tichetelor aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

Persoanele cu handicap pot beneficia de locuinţă în cadrul reţelei de locuire incluzivă în baza evaluării nevoilor individuale de viaţă. Modalitatea de acordare, de organizare şi funcţionare, de finanţare şi monitorizare a locuinţelor din reţeaua de locuire incluzivă se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.

Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu pot primi un beneficiu pentru locuire, în condiţiile legii. Beneficiul de locuire se suportă din bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Autorităţii, prin transferuri către bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, la solicitarea fundamentată a acestora.

Modalitatea de finanţare şi de plată a beneficiului de locuire, precum şi condiţiile de eligibilitate a beneficiarilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Persoanele cu handicap care părăsesc centrele rezidenţiale publice şi beneficiază de măsuri de dezinstituţionalizare şi de integrare în comunitate pot primi un beneficiu de tranziţie, în condiţiile legii.

Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal sau însoţitorului, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.

Modalitatea de decontare se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar indexarea limitelor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

De aceste prevederi beneficiază şi părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecţie specială, stabilită în condiţiile legii.

Modalitatea de acordare a acestor bonuri se stabileşte de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, prin ordin al preşedintelui.

Persoana cu handicap poate beneficia de următoarele servicii sociale: asistent personal, asistent personal profesionist, servicii de îngrijire la domiciliu, echipa mobilă, servicii de asistenţă şi suport, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, centre de zi şi/sau centre rezidenţiale.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, după vot, că proiectul creează posibilitatea ca persoanele cu dizabilităţi să aibă un parcurs de viaţă independent.

'Este un proiect foarte important pentru peste 20.000 de persoane cu dizabilităţi din România. Avem prevederi foarte clare pentru a le crea posibilitatea acestor persoane să aibă un parcurs de viaţă independent. Creăm, prin acest proiect, măsuri de sustenabilitate financiară pentru autorităţile locale, dar şi prevederi extrem de clare în ceea ce înseamnă un parcurs de guvernanţă pentru autorităţile locale şi naţionale', a afirmat Budăi.

Camera Deputaţilor este for decizional cazul acestui proiect.

Cum să faci umbră cu o pergolă de flori
Utile 27 Iunie 2025, 09:39

Cum să faci umbră cu o pergolă de flori

Pergolele de flori și de viță de vie sunt structuri de grădină cu rol estetic și funcțional, ideale pentru a crea umbră,...

Cum să faci umbră cu o pergolă de flori
Vine canicula! Ce trebuie făcut, în funcție de grupele de vârstă
Utile 26 Iunie 2025, 09:01

Vine canicula! Ce trebuie făcut, în funcție de grupele de vârstă

Iată o prezentare clară și utilă a celor mai bune lucruri de făcut în caz de caniculă, grupate pe categorii de vârstă, pentru...

Vine canicula! Ce trebuie făcut, în funcție de grupele de vârstă
Ce sunt câinii utilitari?
Utile 22 Iunie 2025, 09:50

Ce sunt câinii utilitari?

Câinii utilitari sunt animale dresate special pentru a îndeplini sarcini importante care ajută oamenii în diverse domenii....

Ce sunt câinii utilitari?
Simplificări pentru obținerea categoriilor superioare pentru șoferii cu experiență
Utile 11 Iunie 2025, 11:08

Simplificări pentru obținerea categoriilor superioare pentru șoferii cu experiență

Un nou proiect legislativ adoptat de Parlament, prevede facilități pentru șoferii care doresc să obțină un permis de...

Simplificări pentru obținerea categoriilor superioare pentru șoferii cu experiență
Cum să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare
Utile 05 Iunie 2025, 11:31

Cum să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare

Comunicarea este o abilitate esențială în orice domeniu al vieții – fie că vorbim de relațiile personale, de locul de muncă...

Cum să îți îmbunătățești abilitățile de comunicare
Cum recunoști o escrocherie înainte să devii victima ei. Vechi trucuri pentru a păcăli oameni
Utile 04 Iunie 2025, 13:35

Cum recunoști o escrocherie înainte să devii victima ei. Vechi trucuri pentru a păcăli oameni

Deși trăim într-o eră a tehnologiei și a digitalizării, escrocheriile tradiționale rămân surprinzător de eficiente, mai ales...

Cum recunoști o escrocherie înainte să devii victima ei. Vechi trucuri pentru a păcăli oameni
Ghid ANAF pentru veniturile din arenda bunurilor agricole: Cum se calculează impozitul și contribuțiile
Utile 03 Iunie 2025, 13:26

Ghid ANAF pentru veniturile din arenda bunurilor agricole: Cum se calculează impozitul și contribuțiile

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un nou ghid dedicat contribuabililor care obțin venituri din...

Ghid ANAF pentru veniturile din arenda bunurilor agricole: Cum se calculează impozitul și contribuțiile
Extrasele de carte funciară sunt acum disponibile online, fără costuri
Utile 02 Iunie 2025, 10:23

Extrasele de carte funciară sunt acum disponibile online, fără costuri

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat că, începând de luni, 2 iunie, extrasele de carte...

Extrasele de carte funciară sunt acum disponibile online, fără costuri