Fracturi de tibie și peroneu
Tibia și peroneul sunt două oase ale piciorului, dintre care primul este impunător (este cel mai mare os și trebuie să suporte greutatea corpului), celălalt destul de subțire, dar aceste două oase sunt intim legate. Ele sunt unite printr-o membrană interosoasă și articulate între ele prin ligamente, în partea superioară cu genunchiul și în partea inferioară cu glezna. În majoritatea cazurilor, când există o fractură, aceasta este dublă: fractură de tibie-fibulă.
Articol de Simona Lazăr, 13 Martie 2024, 10:43
Fracturile tibio-fibulare sunt frecvente la sportivi
Această dublă fractură a tibiei și a peroneului este frecventă la sportivi atunci când corpul este răsucit, așa cum se poate întâmpla la schi, de exemplu. Alternativ, fractura poate rezulta în urma unui impact direct, cum ar fi în cazul unui accident de mașină sau al parașutismului.
Tratamentul depinde de tipul de fractură, de vârsta pacientului și de complicații.
Fractura tibio-fibulară: tratament ortopedic
În cazul unei fracturi simple, adică atunci când nu există o deplasare a osului, piciorul este pus în ghips pentru a-l imobiliza până când oasele ținute împreună se vindecă. Acesta este un tratament ortopedic simplu.
Ghipsul se poartă în medie trei luni, dar recuperarea poate dura mult timp.
Fractura tibio-fibulară: tratament prin osteosinteză
Pe de altă parte, în cazul unei fracturi multiple, al unei deplasări a osului sau chiar al unei fracturi deschise (osul a străpuns pielea), este necesară o intervenție chirurgicală pentru a repara osul: aceasta se numește osteosinteză.
Acest tratament este urmat de reabilitare pentru a preveni atrofia musculară și rigiditatea articulară.
Pentru această procedură se pot folosi diferite tipuri de materiale.
Cuiul centromedular
Aceasta presupune introducerea unei tije din oțel inoxidabil în partea centrală a osului pe aproape toată lungimea acestuia (de la genunchi până la gleznă, fără a le atinge). Această operație se efectuează în cazul unei fracturi interne. Se efectuează sub anestezie generală și durează câteva ore. Cuiul este introdus printr-o incizie de 5 cm sub genunchi, fixat pe os cu șuruburi și apoi fixat în partea superioară și inferioară sub control radiologic. Pacientul poate merge din nou după trei luni, iar cuiul este îndepărtat un an și jumătate mai târziu.
Cu toate acestea, această procedură este contraindicată la copii, deoarece poate distruge cartilajul de conjugare și încetini creșterea osoasă.
Tehnica unghiei centromedulare reduce riscul de infecție.
Plăci interne și fixatori externi
Aceste materiale sunt plasate pe oase pentru a le uni și a le menține împreună. Ele sunt îndepărtate după consolidare (12-18 luni).
Uneori este necesară o nouă operație dacă se detectează o consolidare anormală la radiografie.
Complicații
Orice operație chirurgicală poate fi însoțită de complicații, în special de infecții. În cazul fracturilor, osul nu este, de obicei, singurul lucru afectat. Mușchii, nervii și vasele de sânge sunt, de asemenea, afectați într-o măsură mai mare sau mai mică. Aceste țesuturi sunt, de asemenea, deteriorate în timpul intervenției chirurgicale și al instalării materialelor de consolidare. Ca urmare, se pot forma hematoame, comprimând țesuturile și încetinind vindecarea.
În toate cazurile, reeducarea musculară și articulară este esențială și destul de îndelungată. Dar recuperarea este în general bună.
Trebuie remarcat faptul că unele fracturi situate foarte sus pe peroneu pot afecta nervul sciatic popliteu extern. Altele, situate foarte jos (fractură de peroneu asociată cu maleola laterală) necesită, de asemenea, un tratament foarte special.
