Demența: Primele semne, cât de devreme apar și ce ar trebui să facem

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 55 de milioane de persoane trăiesc în prezent cu demență, iar numărul cazurilor este în creștere. În România, din păcate, majoritatea cazurilor rămân nediagnosticate sau sunt descoperite prea târziu, când opțiunile terapeutice sunt deja limitate.

Primele semne pot apărea cu ani înainte de diagnostic: pierderi de memorie frecvente, confuzie în spațiu și timp, dificultăți de concentrare sau modificări de comportament. De aceea, specialiștii trag un semnal de alarmă: cu cât boala este descoperită mai devreme, cu atât calitatea vieții poate fi păstrată mai mult timp.

Pe lângă tratamentele medicale, sprijinul familial și activitățile de stimulare cognitivă joacă un rol esențial. Iar primul pas începe cu recunoașterea simptomelor și o vizită la medic.

Pentru că, în fața acestei boli tăcute, indiferența nu este o opțiune.

„Uitarea nu este întotdeauna un semn de oboseală”

Tot mai mulți români se confruntă cu o realitate greu de acceptat: memoria începe să slăbească, orientarea în spațiu devine nesigură, iar viața cotidiană pare... diferită. Într-o societate care îmbătrânește vizibil, întrebarea „E doar o uitare normală sau e începutul demenței?” apare tot mai des în familiile noastre.

Demența nu este o boală în sine, ci un termen generic pentru un declin cognitiv cronic și progresiv, care afectează gândirea, comportamentul, limbajul, memoria și capacitatea de a desfășura activitățile de zi cu zi.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 2024 peste 55 de milioane de oameni trăiesc cu o formă de demență, iar până în 2050, numărul acestora ar putea depăși 139 de milioane.

Care sunt primele semne?

„Simptomele apar insidios, uneori ani de zile înainte de diagnostic. Pacienții uită lucruri recente, se pierd pe drumuri familiare sau încep să repete aceleași întrebări. În familie, aceste semne sunt adesea puse pe seama stresului sau îmbătrânirii naturale”, explică dr. Andreea Marinescu, medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgență din București.

Printre semnele timpurii cele mai frecvente:

uitarea frecventă a evenimentelor recente;

dificultăți în găsirea cuvintelor;

dezorientare în timp și spațiu;

schimbări bruște de dispoziție sau personalitate;

decizii neobișnuite sau neglijarea responsabilităților cotidiene;

retragere din activități sociale.

Un semn distinctiv este diferența dintre „uitarea normală” și uitarea patologică. De exemplu, uitarea numelui unei persoane, dar amintirea lui mai târziu, este normală. Însă uitarea că ai cunoscut acea persoană poate semnala o problemă.

Cât de devreme apar simptomele?

Specialiștii vorbesc despre o fază preclinic (cu modificări cerebrale detectabile, dar fără simptome evidente) și o fază de deteriorare cognitivă ușoară (MCI), care poate dura ani. Aproximativ 10–15% dintre persoanele cu MCI progresează către demență în fiecare an.

În unele cazuri, primele modificări apar cu 10-20 de ani înainte de diagnostic, mai ales în forma Alzheimer, cea mai frecventă (peste 60% dintre cazuri).

Când ar trebui să ne îngrijorăm?

Specialiștii recomandă atenție și acțiune atunci când:

uitarea afectează activitățile de zi cu zi;

sunt observate schimbări de comportament;

există dificultăți în orientare sau în limbaj;

rudele observă o „schimbare de fond”, chiar dacă persoana afectată o neagă.

Important: un diagnostic corect nu poate fi pus doar pe baza simptomelor observate acasă. Este necesară o evaluare neurologică, completată cu teste neuropsihologice (ex. MMSE, MoCA), analize de sânge și, în unele cazuri, imagistică cerebrală (CT, RMN).

Ce putem face? Strategii și soluții

Diagnosticul precoce este esențial, nu doar pentru inițierea tratamentului, dar și pentru planificarea vieții personale și a îngrijirii.

🔹 Tratamentul medicamentos (inhibitori de colinesterază, antagoniști ai receptorilor NMDA) poate întârzia progresia bolii;
🔹 Intervenții non-farmacologice precum terapia ocupațională, stimularea cognitivă, exercițiile fizice și socializarea constantă aduc beneficii importante;
🔹 Sprijinul familiei și al comunității este crucial. Programele de educație și consiliere ajută la gestionarea bolii și reduc epuizarea îngrijitorilor.

În România, rețeaua de centre specializate este încă slab dezvoltată, însă există inițiative în creștere din partea ONG-urilor și a unor spitale publice.

În concluzie

Demența nu trebuie privită ca un verdict fatal. Cu ajutorul medicinei moderne, al informării corecte și al sprijinului familial, mulți pacienți pot trăi ani de zile cu demnitate și o calitate a vieții bună.

Primul pas este să nu ignorăm semnele. Să observăm. Să întrebăm. Să acționăm.