Ascultă Radio Antena Satelor Live

Lipsa cabinetelor medicale şcolare se acutizează

Lipsa cabinetelor medicale şcolare se resimte acut în judeţul Mureş, atât în mediul rural, cât şi în oraşele mici. În schimb, în oraşele importante, medicii şcolari sunt foarte solicitaţi şi trebuie să consulte câteva mii de copii.

14 Septembrie 2018, 19:01

O urgenţă medicală, profilaxie sau depistare precoce a unor afecţiuni sunt servicii medicale de care mii de elevi din judeţul Mureş nu beneficiază. Cei mai privaţi de acestea sunt cei de la ţară, dar nici în municipii cei câţiva medici şcolari nu fac faţă numărului mare de elevi.

Potrivit preşedintei Asociaţiei de Medicină Şcolară Mureş, Adriana Neghirlă, există 18 doctori şi 60 de asistenţi, la peste 86.000 de elevi. În privinţa cabinetelor stomatologice, deficitul este şi mai mare. În Mureş, există doar opt dentişti care asigură urgenţele elevilor, iar aceştia lucrează fără asistenţi.

Situaţia ar putea fi remediată de primării, care trebuie să facă demersuri pentru amenajarea de cabinete şi scoaterea posturilor la concurs. Salariile cadrelor sunt plătite de la Ministerul Sănătăţii, dar se pot acoperi şi din bugetul local, dacă ministerul nu le aprobă.

RADOR

Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli

Hipertensiunea arterială: Ucigașul tăcut care nu dă simptome decât când e prea târziu
Pilula de sanatate 11 Februarie 2026, 15:49

Hipertensiunea arterială: Ucigașul tăcut care nu dă simptome decât când e prea târziu

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate, iar hipertensiunea arterială este adesea ignorată ani la rând...

Hipertensiunea arterială: Ucigașul tăcut care nu dă simptome decât când e prea târziu
Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate
Pilula de sanatate 04 Februarie 2026, 11:02

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate

O analiză amplă a datelor din 2022 indică faptul că o parte semnificativă a cazurilor de cancer la nivel mondial este...

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate
De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor
Pilula de sanatate 20 Ianuarie 2026, 13:12

De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor

Sezonul virozelor aduce cu sine o avalanșă de cazuri în care tratamentul administrat acasă face mai mult rău decât bine,...

De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor
Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Pilula de sanatate 12 Ianuarie 2026, 08:52

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă

Specialiștii în sănătate publică lansează un apel urgent către categoriile vulnerabile de populație, subliniind importanța...

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Pilula de sanatate 11 Ianuarie 2026, 10:33

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune

Într-o eră dominată de tehnologie și muncă de birou, inima umană se confruntă cu o provocare fără precedent numită...

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Pilula de sanatate 23 Decembrie 2025, 16:17

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată

Masa de sărbători poate deveni ușor o capcană a exceselor, mai ales când pe masă se adună multe feluri și porții mari, iar...

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Pilula de sanatate 18 Decembrie 2025, 09:41

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă

Sistemele medicale din mai multe țări europene se confruntă cu o presiune critică în această iarnă, pe fondul unei propagări...

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 13:23

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică

Cercetătorii au pus capăt speculațiilor privind natura sindromului de oboseală cronică, demonstrând prin analize complexe că...

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică