Ghidul bunelor maniere. Ce e permis și ce nu se cade să faci pe stradă
Bună ziua oameni buni și cu alese însușiri. Azi mi-am propus să abordăm o temă la fel de actuală și în satul românesc de astăzi, și în orașele mici și mari din lumea-ntreagă. Ce ne e permis și, mai ales, ce nu se cade să facem pe stradă, pe uliță, pe „șușea”, chiar dacă avem impresia că nimeni, dar absolut nimeni nu ne vede.
22 Septembrie 2016, 09:16
E de la sine înțeles că nu vom arunca din mână ambalajul unei ciocolate, bonul de la cumpărături și, în genere, nicio hârtie, niciun gunoi, niciun rest de mâncare. Apropo de acestea din urmă, mai ales când este vorba despre fărâme de pâine, plăcinte sau biscuiți, unii cred că nu-i bai dacă le aruncă, pentru că astfel hrănesc... păsările cerului. Mmmm! Mă îndoiesc că asta e altceva decât o scuză la lenea noastră de a căuta un coș de gunoi.
Revenind: nu aruncăm gunoaie pe stradă, pentru ca apoi să ne plângem de incompetența primarului, care nu ține comuna sau urbea curate ca un pahar. Poate veți întreba cum se procedează atunci când nu există coșuri de gunoi. Mda... întâlnim și astfel de situații, dar nici atunci nu e permis să transformăm satul într-o uriașă pubelă. Căutăm o punguță ori facem una dintr-o bucată de hârtie și adăpostim acolo mizeria cu pricina, după care o ținem în mână, o punem în geantă sau în buzunar până la primul coș pe care îl găsim. Sau până acasă ori la serviciu. Știu, nu pare ceva plăcut, dar așa e corect să facem, fiecare dintre noi, dacă vrem să ne bucurăm de curățenia satului nostru. Cât despre vrednicia întâiului gospodar al comunei, să ne aducem aminte că și de noi depinde cine ajunge să ocupe această poziție.
Dar ziceam că vorbim despre ce nu e voie să faci pe stradă, pe uliță, pe „șușea”. Normele de bune maniere spun că nu mâncăm pe stradă (așa că nu vom avea nici ambalajul acela de aruncat!...), nu fumăm pe stradă – dar asta e o normă pe care atât de mulți o încalcă încât aproape că a intrat în cotidian să vezi bărbații (și chiar femeile) trăgând cu sete dintr-un chiștoc. Nu ne pieptănăm, nu ne fardăm, nu ne rujăm – doar ieșim din casă doar când arătăm cum se cuvine. Nu ne strângem cureaua, nu ne ridicăm ciorapii și, în general, nu facem acele gesturi care țin, până la urmă, de un anumit grad de intimitate.
Dincolo de poartă sau de ușă suntem în lumea cea mare și acolo mereu stă cineva cu ochii ațintiți asupra noastră. Să nu devenim dezagreabili, deci.
