Violetele, florile renașterii și ale dragostei
Violetele sunt acele frumoase și delicate flori de culoare violet care ne încântă și ne bucură în fiecare primăvară, vestindu-ne, alături de celelalte flori timpurii, renașterea, reînvierea naturii. Cu toate acestea, ele nu sunt niște plante infatuate și semețe, fiind numite și florile modestiei, deoarece își ascund gingașele flori îndărătul frunzelor în formă de inimă.
11 Martie 2015, 10:38
Florile renașterii și ale dragostei
Chiar dacă apăr după ghiocei, violetele simbolizează și ele renașterea vegetației, inocența naturii și bucuria primăverii. Însă ele semnifică patimile cauzate de iubire, durerea, dar și romantismul și triumful iubirii. În țara noastră, tradiția consideră că aceia care plantează în grădină violete devin înstăriți, bogați.
Aceste flori au peste 200 de nume populare, dintre care multe au legătură cu dragostea și senzualitatea. Li se spune și alinarea inimii, ochiul păsării, nași sau nașe, John-cu-ochi-roz, idolii dragostei, alintă-mă, cheamă-mă-la-tine, trei-fete-sub-glugă, întâlnește-mă-la-intrare, săruta-mă-la poarta-grădinii, sărut-o-în-cămară, panseluțe sălbatice etc. Se pare că numele de violete vine de la cuvântul via, care în latină înseamnă drum, marginea drumului.
În mitologia vechii Grecii, Persefona, fiică lui Zeus și a lui Demeter, zeița recoltelor, a fost răpită de regele lumii de dincolo, Hades, în timp ce culegea flori. Iar aceste flori ar fi fost tocmai violete. Mai târziu, Hades a făcut o înțelegere cu Zeus, lăsând-o pe Persefona jumătate de an pe pământ, dar ținând-o la el în cealaltă jumătate de an. Astfel, Persefona, preluată mai târziu de români sub numele de Proserpina, reprezenta ciclul naturii, ciclul vegetației, de la germinare până la recoltare. De altfel, ea și a devenit zeița lumii tenebrelor și a vegetației.
O altă legendă spune că însăși zeița Venus a dat culoarea violetelor, având o controversă cu Cupidon, fiul său, în legătură cu cine este mai frumos dintre ea și un grup de fete. Netemandu-se de mama să, Cupidon a spus că fetele. Acest lucru a înfuriat-o în asemenea hal pe Venus, încât le-a bătut pe acele fete până când pielea lor s-a învinețit, iar apoi le-a transformat în violete.
O poveste englezească spune că neînduplecatului Rege de Gheață i-a fost adusă ca soție o față pe nume Violeta, frumoasă și sfioasă. Regele a început să aibă milă de cei din jur, lăsând vremea să fie mai caldă timp de jumătate de an și permițându-i Violetei să-și viziteze supușii în fiecare primăvară, sub forma florii care îi poartă numele.
Întâlnim violetele în poemele lui Shelley, ca semn al iubirii pierdute, la Shakespeare, ca simbol al iubirii neîmpărtășite, în povestea lui Napoleon, care promitea ca revine de pe Insula Elba atunci când înfloresc violetele, sau în iubirea lui Chopin pentru scriitoarea George Sand. În concursurile de poezie medievale, trubadurii primeau violete drept premiu.
