Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ce beneficii aduce sănătății lemnul santal

Arborii de santal sunt pe cale de dispariţie, iar pentru a împiedica "dispariţia" chiar şi a celui mai insignifiant copac, fiecare creangă este numerotată, ţinându-se astfel o evidenţă foarte strictă, urmând a fi tăiate doar cele care au ajuns la maturitate

30 Iunie 2022, 16:07

O aromă puternică şi senzuală din exotica Indie leagă cerul şi pământul. Un dar al naturii, pentru ca toţi oamenii să se învăluie în parfumuri divine.

Oraşul Kannauj din India "respiră" arome senzuale de santal, trandafiri, iasomie şi şofran. În pieţe se vând cutii sau vase sculptate în lemn de santal, podoabe lucrate cu migală, sticluţe cu esenţe. În interiorul templelor, preoţii pregătesc după reguli stricte chandan, un amestec obţinut din măcinarea foarte fină a lemnului de santal, înmuiat apoi cu apă şi pudră de şofran. Această pastă foarte aromată este folosită în cadrul ceremonialurilor religioase, hinduşii atingându-şi fruntea sau pieptul.

În Kannauj se află 10 mari ateliere în care, de generaţii întregi, lemnul de santal, adus din sudul Indiei, este transformat în ulei preţios, un ingredient important pentru fixarea aromelor din majoritatea parfumurilor din întreaga lume. 100.000 de oameni sunt angrenaţi în acest proces, aici obţinându-se 75% din întreaga cantitate de ulei de santal din India. Privind din această perspectivă, am putea spune că pentru industria parfumurilor din India, Kannauj este la fel de important precum Grasse, capitala parfumurilor franceze.

Tehnicile de obţinere nu s-au schimbat prea mult. Se foloseşte procedeul distilării în vase de cupru, muncitorii - numiţi dighaa - măcinând mai întâi foarte fin bucăţile de lemn. După ce sunt lăsate la înmuiat în alambic timp de două zile, se aprinde dedesubt un foc de lemne sau de cărbuni, iar vaporii aromaţi se condensează în vase speciale. Când distilarea trebuie oprită, muncitorii îmbracă pur şi simplu alambicul în cârpe umede. Simplu şi eficient.

Uleiul de santal, foarte pur (dacă puritatea suportă grade de comparaţie!), este fantastic de scump, producţia şi comercializarea sa fiind atent supravegheate de oficialităţile indiene. Nu trebuie uitat că, în India, arborii de santal sunt pe cale de dispariţie, iar pentru a împiedica "dispariţia" chiar şi a celui mai insignifiant copac, fiecare creangă este numerotată, ţinându-se astfel o evidenţă foarte strictă, urmând a fi tăiate doar cele care au ajuns la maturitate (un proces ce se încheie la capătul a 60 de ani). Pădurile cu arbori de santal sunt imagini pitoreşti în sine. Consideraţi de specialişti ca fiind plante parazitare, ei au nevoie de alţi copaci pentru a supravieţui (cel mai adesea rădăcinile lor se hrănesc din seva altor vegetale).

Atunci când este necesar pentru crearea unui nou parfum, uleiul de santal se combină cel mai bine cu lavanda, trandafirii, ylang-ylang, bergamotele şi smirna. Se foloseşte în aromoterapie, având efecte relaxante (îndepărtează stresul, anxietatea şi depresiile). Sub formă de cremă, menţine pielea tânără mai mult timp, fiind astfel eficient împotriva îmbătrânirii premature a tenului. Drept medicament, calmează afecţiunile respiratorii şi previne crizele de astm. Şi nu în ultimul rând, aroma de santal are un puternic efect afrodiziac.

Investițiile în cercetare propulsează China în top 10 al inovației globale
Mozaic 16 Septembrie 2025, 10:29

Investițiile în cercetare propulsează China în top 10 al inovației globale

O schimbare importantă a avut loc în peisajul inovației globale, după ce China a intrat în top 10 al celor mai inovatoare...

Investițiile în cercetare propulsează China în top 10 al inovației globale
Un gest extrem pentru un hobby: O tânără și-a vândut sufletul pentru 1.180 de dolari
Mozaic 12 Septembrie 2025, 10:22

Un gest extrem pentru un hobby: O tânără și-a vândut sufletul pentru 1.180 de dolari

O tânără a făcut o alegere neobișnuită pentru a-și finanța pasiunile. O știre bizară face înconjurul lumii, după ce presa...

Un gest extrem pentru un hobby: O tânără și-a vândut sufletul pentru 1.180 de dolari
Arheologii au descoperit un complex funerar unic în Dobrogea
Mozaic 11 Septembrie 2025, 12:40

Arheologii au descoperit un complex funerar unic în Dobrogea

Arheologii au scos la iveală, în Dobrogea, un complex funerar de tip hipogeu, descoperit în necropola romană situată la...

Arheologii au descoperit un complex funerar unic în Dobrogea
Revoluția digitală și vindecarea minții: Cum se schimbă percepția asupra sănătății mentale
Mozaic 11 Septembrie 2025, 11:03

Revoluția digitală și vindecarea minții: Cum se schimbă percepția asupra sănătății mentale

În trecut, conceptul de sănătate mentală era adesea învăluit într-o aură de mister și de teamă. A vorbi despre depresie,...

Revoluția digitală și vindecarea minții: Cum se schimbă percepția asupra sănătății mentale
Cursa pentru viteză continuă: Olanda se apropie de bariera de 700 km/h atinsă de un tren
Mozaic 10 Septembrie 2025, 12:03

Cursa pentru viteză continuă: Olanda se apropie de bariera de 700 km/h atinsă de un tren

Viitorul transportului pe distanțe lungi ar putea arăta cu totul diferit. Un start-up olandez, specializat în tehnologia...

Cursa pentru viteză continuă: Olanda se apropie de bariera de 700 km/h atinsă de un tren
Un adolescent devine primul sfânt catolic din generația milenialilor
Mozaic 04 Septembrie 2025, 13:25

Un adolescent devine primul sfânt catolic din generația milenialilor

Un eveniment de o importanță istorică pentru Biserica Catolică va avea loc duminică, la Vatican. Un adolescent italian,...

Un adolescent devine primul sfânt catolic din generația milenialilor
Cum a ajuns un sat din Bulgaria destinație turistică pentru chinezi
Mozaic 02 Septembrie 2025, 14:20

Cum a ajuns un sat din Bulgaria destinație turistică pentru chinezi

Satul Momchilovtsi, situat în Munții Rodopi, aproape de granița Bulgariei cu Grecia, a devenit o destinație turistică...

Cum a ajuns un sat din Bulgaria destinație turistică pentru chinezi
O britanică în vârstă de 116 ani este cea mai bătrână persoană de pe planetă
Mozaic 21 August 2025, 13:37

O britanică în vârstă de 116 ani este cea mai bătrână persoană de pe planetă

Ethel Caterham, recunoscută drept cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 116 ani. Născută în 1909, ea a traversat...

O britanică în vârstă de 116 ani este cea mai bătrână persoană de pe planetă