De ce o minciună mică duce la una mai mare?

Acest mecanism cerebral a fost detaliat în revista „Nature Neuroscience”, la sfârşitul lunii octombrie, şi preluat de „Sciences et Avenir”. Pentru acest studiu, 80 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani au participat la un joc: fie minţeau pentru a se îmbogăţi, fie spuneau adevărul.

Rezultatul a fost clar: participanţii au minţit mai mult atunci când acest lucru era benefic pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi, „probabil pentru că acest lucru nu îi făcea să se simtă prost”, notează cercetătorii.

Continuând experienţa, ei şi-au dat seama că voluntarii deformau tot mai mult realitatea. Scanând creierul „cobailor” umani pe parcursul întregii experienţe, cercetătorii au descoperit că o zonă responsabilă de memoria emoţională, amigdala, se activează în timpul primei minciuni şi din ce în ce mai mult pe măsură ce individul minte.

Cercetând şi mai minuţios, cercetătorii au notat că, la începutul experienţei, mincinosul simte un inconfort atunci când deformează adevărul. Dar cu cât lista minciunilor se măreşte, această jenă se estompează treptat, fiindcă amigdala din creier care gestionează unele dintre emoţiile umane, se obişnuieşte.

Astfel, minciunile devin din ce în ce mai mari. O „adaptare emoţională care poate duce la o pantă alunecoasă, atunci când mici aranjamente cu adevărul declanşează o escaladă şi devin minciuni importante”, explică cercetătorii.

„Este pentru prima dată când am arătat în mod empiric cum un comportament necinstit se amplifică pe măsură ce se repetă”, a explicat principalul autor al studiului, Neil Garret, care sugerează că aceleaşi concluzii ar putea fi obţinute cu alte procese de escaladă, precum comportamentele de risc şi cele violente. Cercetătorii subliniază că acest efect «bulgăre de zăpadă» este evocat adesea de mincinoşi sau de trişori «fie în cazul unui infidelităţi, al dopajului în sport, al datelor ştiinţifice traficate sau în cazuri de fraudă fiscală”.

rador.ro