Fobia şcolară - Modul în care refuzul de a merge la școală afectează copilul

Fobia școlară este un termen folosit pentru a descrie semnele de anxietate pe care le are un copil și refuzul acestuia de a merge la școală sau la grădiniță.

Poate fi văzut în diferite tipuri de situații, inclusiv la copii mici care merg la școală pentru prima dată. Acesta este un tip normal de refuz de a merge la școală. Acest lucru se dezvoltă odată cu anxietatea de separare normală a copilului sau neliniștea de a părăsi o figură părintească. Acest tip de frică dispare adesea la câteva zile după ce copilul începe școala.

Totodată, copiii mai mari pot avea fobie școlară bazată pe o teamă reală de ceva ce li se poate întâmpla la școală. Acesta ar putea fi un coleg bătăuș sau un profesor. În această situație, este important să discutați cu copilul pentru a afla ce îi provoacă temerile.

Fiecare copil este diferit. Este posibil ca un copil să nu dorească să meargă la școală din cauza unei schimbări în viața lor, cum ar fi o scoală nouă, un frate sau o soră nou nascută, un părinte bolnav, un divorț în familie sau un deces.

De regulă, refuzul de a merge la școală sau fobia școlară nu este un diagnostic psihiatric. Este un nume pentru o problemă emoțională sau comportamentală. PM

Nu este lene, nici dorinţa de a chiuli de la şcoală, dar totuşi copilul refuză pur şi simplu să meargă la şcoală. Cum să înţelegem fobia şcolară sau refuzul şcolar anxios?

Fobie şcolară – Crize, uneori foarte violente, atunci când trebuie să plece de acasă pentru a merge la şcoală; nelinişte – şi, nimic nu îl poate calma; tactici, indiferent de care, cu scopul de a nu ajunge să meargă la scoală. Pentru părinţii copiilor şi adolescenţilor care suferă de fobie şcolară, aceasta este viaţa de zi cu zi.

Fobia şcolară se poate defini ca o tulburare de adaptare apăruta la copiii care, pentru motive iraţionale, refuză sa meargă la şcoală, trecând prin reacţii anxioase dramatice sau prin panică la încercarea de a fi forţaţi. Fobia şcolară pe care o descriem este, mai degrabă, un refuz şcolar pe un fond anxios şi este definit ca un refuz din partea elevului de a mai merge la şcoală.

Acesta este foarte adesea însoţită de simptome fizice: greaţă, durere de cap … Atenţie, nu este vorba de copiii care pur şi simplu nu au chef să meargă la şcoală, dar chiulesc ocazional, pentru a participa la alte activităţi mai plăcute.

Fobia şcolară apare în general între 7 şi 13 ani, afectând un procent între 2-5% din copiii de vârstă şcolară. Problema începe deseori cu lamentări ale copilului, cu formulări critice, negative cu privire la şcoală; cu reticenţa de a merge la şcoală sau de a rămâne acolo, în ciuda tuturor încercărilor de convingere din partea părinţilor sau a profesorilor sau a pedepselor aplicate.

Cum să reacţionăm în caz de fobie şcolară – Cel mai important să reacţionăm rapid. Părinţii sau alte persoane apropiate copilului pot interveni înainte ca această problemă să se agraveze.

Ascultarea atentă şi cu răbdare a îngrijorărilor şi temerilor copilului, legate de mersul la şcoală, este foarte importantă. Unele din motivele pentru care copilul refuză să mai meargă la şcoală pot fi: un alt copil care îl hărţuieşte, probleme legate de transportul la şcoală, teama de a nu ţine pasul cu ceilalţi colegi de clasă, teama de eşec, teama de unii profesori care adoptă încă un stil didactic autoritar, rigid, care nu ştiu să dezvolte potenţialul creativ al copiilor.

Aceste probleme se pot rezolva dacă sunt descoperite din timp. Pe de altă parte, a face din refuzul şcolar o chestiune prea importantă, îl poate determina pe copil să-şi continue comportamentul pentru a avea toata atenţia. Hotărârea fermă de a merge la şcoală în fiecare zi şi la timp, ajută!

Identificarea problemelor şi cum găsim ajutor – Fobia şcolară se declanşează de cele mai multe ori la început de an şcolar. Specialiştii sunt de părere că, în cazul fobiei de şcoală, rolul părinţilor este esenţial şi porneşte de la stabilirea comunicării cu copilul şi cu şcoala, pentru a înţelege corect fenomenul.

Fobia şcolară are nevoie de suport psihologic specializat şi, pentru tratament, familia trebuie sa devină co-terapeut. Este un demers greu, dar să nu uităm că este mai important echilibrul emoţional al copilului decât performantele lui şcolare, scrie Rador.

Foto: pixabay