Ascultă Radio Antena Satelor Live

Prețul luxului extrem - Aproape un sfert de miliard de dolari, plătiți pentru un tablou de Gustav Klimt

Lumea artei a fost martora unei tranzacții de referință marți seara la New York, unde un portret realizat de maestrul austriac Gustav Klimt a fost adjudecat la casa de licitații Sotheby's pentru suma astronomică de 236,4 milioane de dolari (204 milioane de euro).

Prețul luxului extrem - Aproape un sfert de miliard de dolari, plătiți pentru un tablou de Gustav Klimt
Foto: Pixabay

Articol de Petruț Mazilu, 19 Noiembrie 2025, 09:08

Prin această sumă uluitoare, capodopera, identificată drept Portretul Elisabethei Lederer, a devenit oficial a doua cea mai scumpă operă vândută vreodată în cadrul unei licitații, subliniind puterea financiară continuă a colecționarilor privați de artă.

Doar 'Salvator Mundi', atribuit lui Leonardo da Vinci, a fost vândut pentru o sumă mai mare: 450 de milioane de dolari (circa 380 de milioane de euro la acel moment) la New York, în 2017.

Şase cumpărători şi-au disputat timp de 20 de minute 'Portretul Elisabethei Lederer' ('Bildnis Elisabeth Lederer', 1914-1916), estimat la 150 de milioane de dolari, care o reprezintă pe fiica principalului mecena al lui Gustav Klimt, într-o rochie imperială chineză albă, în faţa unei tapiserii bleu, cu motive de inspiraţie asiatică.

Sotheby's nu a dezvăluit numele cumpărătorului.

La fel ca acest tablou, marile portrete în picioare realizate de pictorul austriac în perioada sa de vârf (între 1912 şi 1917) sunt 'extrem de rare', explică Sotheby's într-un comunicat. Cele mai multe fac parte din colecţiile marilor muzee şi foarte puţine se află în proprietatea unor colecţionari privaţi.

Această vânzare record are loc în contextul în care încasările mondiale din licitaţiile de opere de artă au scăzut cu 33,5% în 2024, până la 9,9 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2009, potrivit raportului anual Artprice, dat publicităţii în martie.

Motivul îl constituie, pe lângă contextul economic dificil, lipsa unor lucrări de mare valoare.

O altă piesă care a atras atenţia la licitaţie marţi la New York a fost vasul de toaletă din aur masiv al provocatorului artist italian Maurizio Cattelan, vândut unei 'celebre mărci americane' pentru suma de 12,1 milioane de dolari (10,4 milioane de euro), a indicat Sotheby's într-un comunicat.

O primă versiune a operei, intitulată 'America', a fost furată în 2019 dintr-un castel din Anglia. Niciodată recuperată, a fost probabil topită pentru a fi revândută. Trei bărbaţi au fost condamnaţi în acest caz.

Mai multe alte lucrări de Gustav Klimt au fost adjudecate în cadrul aceleiaşi licitaţii, printre care 'Blumenwiese' (circa 1908), vândută pentru 86 de milioane de dolari (74,2 milioane de euro), şi 'Waldabhang bei Unterach am Attersee' (1916), adjudecată pentru 68,3 milioane de dolari (58,9 milioane de euro).

Aceste tablouri cu peisaje rurale, precum şi două studii pentru un portret, făceau parte din colecţia lui Leonard A. Lauder, moştenitor al imperiului de cosmetice Estée Lauder, decedat în iunie, la vârsta de 92 de ani.

În total, vânzarea celor 24 de loturi ale acestei colecţii a generat 527,5 milioane de dolari (455,6 milioane de euro), dintre care 391,7 milioane (338,3 milioane de euro) doar pentru Gustav Klimt. 'Un eveniment istoric pentru piaţa de artă', a apreciat Charles Stewart, directorul general al Sotheby's, citat într-un comunicat.

Pentru artistul austriac, precedentul record fusese stabilit de pictura 'Dame mit Fächer' (1917-1918), adjudecată pentru 85,3 milioane de lire sterline (98,9 milioane de euro, 108,8 milioane de dolari) la Londra, în 2023.

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Mozaic 13 Februarie 2026, 10:36

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști

Fascinantul amestec de dogmă religioasă, mitologie nordică și coincidențe istorice a transformat numărul 13 într-un simbol...

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă
Mozaic 12 Februarie 2026, 11:05

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă

Într-o societate tot mai conectată digital, relațiile romantice își găsesc locul pe ecranele telefoanelor, unde milioane de...

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă
De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem  preveni înstrăinarea
Mozaic 07 Februarie 2026, 15:55

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem preveni înstrăinarea

Dincolo de confortul material și de oportunitățile educaționale, nevoia fundamentală a oricărui copil rămâne conectarea...

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem preveni înstrăinarea
Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani
Mozaic 27 Ianuarie 2026, 19:21

Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani

O descoperire arheologică de importanță mondială rescrie istoria utilizării lemnului de către oamenii preistorici, după ce o...

Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani
Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani
Mozaic 23 Ianuarie 2026, 17:49

Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani

O descoperire cutremurătoare a fost făcută de autoritățile din Helsinki, unde poliția finlandeză a identificat un octogenar...

Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani
Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider
Mozaic 23 Ianuarie 2026, 09:53

Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider

Neglijența utilizatorilor în privința securității cibernetice persistă și în 2025, o dovadă clară fiind menținerea...

Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider
De ce oamenii par mai reci și mai distanți decât în trecut
Mozaic 11 Ianuarie 2026, 11:44

De ce oamenii par mai reci și mai distanți decât în trecut

Mulți oameni observă că relațiile dintre semeni nu mai au căldura de altădată, iar diferențele dintre felul în care trăiam și...

De ce oamenii par mai reci și mai distanți decât în trecut
Misterul geologic al trovanților din Costești: Pietrele care cresc singure
Mozaic 11 Ianuarie 2026, 10:23

Misterul geologic al trovanților din Costești: Pietrele care cresc singure

Într-un decor natural spectaculos din județul Vâlcea, natura a dat naștere unor formațiuni geologice care sfidează parcă...

Misterul geologic al trovanților din Costești: Pietrele care cresc singure