Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un mort şi doi dispăruţi după prăbuşirea unei peşteri de gheaţă, în Islanda

O persoană a murit şi două sunt date dispărute după prăbuşirea unei peşteri de gheaţă peste un grup de turişti duminică în sud-estul Islandei, a anunţat luni poliţia, informează AFP.

Un mort şi doi dispăruţi după prăbuşirea unei peşteri de gheaţă, în Islanda
Foto: Pixabay.com

26 August 2024, 13:47

Douăzeci şi cinci de persoane de 'diferite naţionalităţi' efectuau un tur organizat, cu ghid, al gheţarului Breidamerkurjökull când o peşteră s-a prăbuşit.

Patru persoane s-au trezit prinse sub gheaţă, dintre care două au fost salvate, însă erau grav rănite, a anunţat poliţia duminică.

Una dintre ele a fost ulterior declarată decedată la locul accidentului, iar cealaltă a fost transportată la spital cu elicopterul într-o 'stare stabilă', a indicat luni poliţia regiunii Sudurland.

Serviciile de urgenţă au lansat căutări după accident pentru a localiza cele două persoane dispărute, însă acestea nu fuseseră încă găsite luni. Operaţiunile au fost întrerupte la căderea nopţii duminică seara şi reluate luni.

'Un număr mare de salvatori şi de intervenienţi au participat la operaţiuni' în 'condiţii dificile', a precizat poliţia.

Gheţarul unde s-a produs accidentul se află în apropiere de Jökulsárlón, o lagună glaciară considerată una dintre cele mai faimoase atracţii turistice ale Islandei. AGERPRES

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem  preveni înstrăinarea
Mozaic 07 Februarie 2026, 15:55

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem preveni înstrăinarea

Dincolo de confortul material și de oportunitățile educaționale, nevoia fundamentală a oricărui copil rămâne conectarea...

De ce se distanțează copiii de părinți și cum putem preveni înstrăinarea
Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani
Mozaic 27 Ianuarie 2026, 19:21

Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani

O descoperire arheologică de importanță mondială rescrie istoria utilizării lemnului de către oamenii preistorici, după ce o...

Descoperire arheologică majoră în Grecia: Au fost găsite cele mai vechi unelte din lemn, vechi de 430.000 de ani
Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani
Mozaic 23 Ianuarie 2026, 17:49

Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani

O descoperire cutremurătoare a fost făcută de autoritățile din Helsinki, unde poliția finlandeză a identificat un octogenar...

Bătrân salvat dintr-un beci fără lumină și toaletă, unde trăia izolat de 20 de ani
Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider
Mozaic 23 Ianuarie 2026, 09:53

Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider

Neglijența utilizatorilor în privința securității cibernetice persistă și în 2025, o dovadă clară fiind menținerea...

Topul celor mai slabe parole folosite de utilizatori: Combinația "123456" se menține lider
De ce oamenii par mai reci și mai distanți decât în trecut
Mozaic 11 Ianuarie 2026, 11:44

De ce oamenii par mai reci și mai distanți decât în trecut

Mulți oameni observă că relațiile dintre semeni nu mai au căldura de altădată, iar diferențele dintre felul în care trăiam și...

De ce oamenii par mai reci și mai distanți decât în trecut
Misterul geologic al trovanților din Costești: Pietrele care cresc singure
Mozaic 11 Ianuarie 2026, 10:23

Misterul geologic al trovanților din Costești: Pietrele care cresc singure

Într-un decor natural spectaculos din județul Vâlcea, natura a dat naștere unor formațiuni geologice care sfidează parcă...

Misterul geologic al trovanților din Costești: Pietrele care cresc singure
Viața dură a soldaților romani din Britania, dezvăluită de un nou studiu
Mozaic 19 Decembrie 2025, 12:41

Viața dură a soldaților romani din Britania, dezvăluită de un nou studiu

Condițiile de trai ale soldaților romani care păzeau Zidul lui Hadrian par să fi fost mult mai dificile decât se credea, un...

Viața dură a soldaților romani din Britania, dezvăluită de un nou studiu
„Soț” generat de AI: cum schimbă tehnologia ideea de relație în Japonia
Mozaic 17 Decembrie 2025, 11:40

„Soț” generat de AI: cum schimbă tehnologia ideea de relație în Japonia

Tot mai mulți japonezi își construiesc relații emoționale stabile cu personaje generate de inteligență artificială, iar unele...

„Soț” generat de AI: cum schimbă tehnologia ideea de relație în Japonia