Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cantităţile de plastic care ajung în oceane ar putea să se tripleze până în 2040

Cantităţile de plastic care ajung în oceanele de pe Terra ar putea să ajungă la un nivel 'fără precedent' în raport cu anul 2005 şi s-ar putea tripla până în 2040 dacă nu sunt adoptate măsuri suplimentare, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează Reuters.

Cantităţile de plastic care ajung în oceane ar putea să se tripleze până în 2040

08 Martie 2023, 11:31

Aproximativ 171 de trilioane de particule din plastic pluteau în oceanul planetar în 2019, precizează un studiu examinat prin procedura peer-review şi coordonat de 5 Gyres Institute, o organizaţie americană care militează pentru reducerea poluării cu plastic.

Poluarea marină cu plastic ar putea să crească de 2,6 ori până în 2040 dacă nu vor fi adoptate politici globale obligatorii din punct de vedere juridic, au prognozat specialiştii acestei organizaţii.

Studiul a examinat datele privind poluarea cu plastic la suprafaţa apelor oceanice furnizate de 11.777 de staţii de monitorizare amplasate în şase regiuni marine majore în perioada 1979-2019.

'Am descoperit tendinţa alarmantă de creştere exponenţială a microplasticelor în oceanul global de la începutul acestui mileniu', a declarat Marcus Eriksen, cofondator al 5 Gyres Group.

'Avem nevoie de un tratat global ONU puternic din punct de vedere legal despre poluarea cu plastic, care să oprească problema la sursă', a adăugat el.

Microplasticele sunt deosebit de periculoase pentru oceane, contaminând nu doar apa, ci afectând şi organele interne ale vieţuitoarelor marine, care confundă particulele de plastic cu surse de hrană.

Potrivit experţilor în domeniu, noul studiu arată că nivelul poluării cu plastic din oceane a fost subestimat.

'Cifrele arătate de acest nou studiu sunt uluitor de fenomenale şi aproape dincolo de puterea noastră de înţelegere', a declarat Paul Harvey, cercetător şi expert în plastic la Environmental Science Solutions, un grup de consultanţă din Australia specializat în reducerea poluării.

ONU a început negocieri în vederea semnării unui acord privind limitarea poluării cu plastic în noiembrie 2022 în Uruguay, cu scopul de a formula un tratat obligatoriu din punct de vedere legal până la sfârşitul anului viitor.

Organizaţia ecologistă Greenpeace consideră că în absenţa unui tratat global puternic, producţia de plastic ar putea să se dubleze în următorii 10-15 ani şi să se tripleze până în 2050.

Un tratat internaţional separat a fost semnat duminica trecută pentru a contribui la protejarea biodiversităţii din apele internaţionale.

Foto: pixabay

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme
Natura 18 Septembrie 2025, 14:45

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme

Ciclul apei în natură suferă modificări majore, oscilând tot mai des între perioade de secetă severă și inundații violente,...

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme
Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace
Natura 18 Septembrie 2025, 12:27

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace

Europa și regiunile de coastă ale Mării Mediterane au traversat, în august 2025, cea mai secetoasă lună august de la...

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace
O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial
Natura 17 Septembrie 2025, 10:28

O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial

România face un pas important în protejarea Mării Negre prin inaugurarea primelor pajiști submarine de iarbă de mare și a...

O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial
O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani
Natura 16 Septembrie 2025, 10:17

O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani

Distrugerea pădurii tropicale amazoniene a atins cote dramatice. Un nou raport al rețelei Mapbiomas arată că în ultimele...

O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani
Oamenii de știință avertizează că activitățile umane accelerează fenomenele meteo extreme
Natura 04 Septembrie 2025, 10:48

Oamenii de știință avertizează că activitățile umane accelerează fenomenele meteo extreme

Un raport internațional arată că riscul apariției episoadelor extreme de caniculă în sudul Europei a crescut de 40 de ori din...

Oamenii de știință avertizează că activitățile umane accelerează fenomenele meteo extreme
Păsările tropicale, victime ale căldurilor extreme
Natura 12 August 2025, 11:40

Păsările tropicale, victime ale căldurilor extreme

Protejarea pădurilor nu va fi suficientă: populaţiile de păsări tropicale au scăzut semnificativ din cauza căldurilor extreme...

Păsările tropicale, victime ale căldurilor extreme
O antilopă robotică folosită în Tibet pentru supravegherea turmelor de antilope
Natura 12 August 2025, 11:29

O antilopă robotică folosită în Tibet pentru supravegherea turmelor de antilope

Pentru lupii din Tibet, primul robot-antilopă construit de China ar putea arăta la fel de apetisant ca antilopele care...

O antilopă robotică folosită în Tibet pentru supravegherea turmelor de antilope
Peste 60% din plasticul lumii este produs de doar șapte state
Natura 08 August 2025, 13:37

Peste 60% din plasticul lumii este produs de doar șapte state

Două treimi din cele mai comune patru tipuri de plastic din lume, au fost produse în 2024 de doar șapte țări, potrivit unui...

Peste 60% din plasticul lumii este produs de doar șapte state