Criză în cercetarea și producerea cartofului românesc. Producțiile sunt cele mai mici din ultimii 40 de ani
Înființată în 1980, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc rămâne un reper al cercetării agricole românești. Aici s-au creat, de-a lungul deceniilor, soiuri adaptate diferitelor zone ale țării, s-au stabilit tehnologii de cultivare și păstrare, iar specialiștii au contribuit decisiv la dezvoltarea culturii cartofului în România.
Articol de Ramona Alexandrescu, 16 Octombrie 2025, 14:06
Astăzi însă, stațiunea se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa.
„Anul 2025 a fost cel mai prost din ultimii 40 de ani de când lucrez aici”, a declarat dr. ing. Luiza Mike, directoarea stațiunii. „Pe solele neirigate producțiile au fost între 8 și 18 tone la hectar, iar pe cele irigate rar s-a trecut de 25 de tone.”
Calitatea recoltei din acest an este scăzută, iar prețurile sunt departe de a acoperi costurile fermierilor.
„Cartoful românesc se vinde cu 80 de bani kilogramul la poarta fermei, în timp ce cartofii de import, aduși din Polonia sau alte țări, se vând în piețele de gros cu 1,30 lei, TVA inclus”, spune directoarea.
În aceste condiții, interesul pentru înființarea de noi culturi scade, iar lipsa seminței certificate agravează situația. În 2025, doar 530 de hectare de cartofi pentru sămânță au fost certificate la nivel național o cifră infimă față de necesar.
Potrivit datelor centralizate, România mai are doar 29.000 de hectare cultivate cu cartofi. Dintre acestea, suprafața destinată producerii de sămânță scade constant: 900 de hectare în urmă cu doi ani, 800 anul trecut, iar în 2025 doar 532.
„Anul acesta s-au vândut aproximativ 15.000 de tone de cartofi sămânță certificată din producția internă, însă am fost nevoiți să importăm peste 26.000 de tone”, precizează dr. Mike.
Cele mai mari cantități de sămânță certificată sunt aduse pentru marile fabrici de chipsuri și cartofi congelați, precum PepsiCo sau unitatea de la Remetea, care își asigură materialul de plantare din străinătate.
Pe lângă condițiile climatice, fermierii se confruntă cu o birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii agricole.
„Pentru fiecare parcelă trebuie trimise probe de sol și de tuberculi la laboratoare din Brașov, Suceava sau chiar București. Nu mai există inspectorate de semințe locale. E imposibil pentru un mic fermier să suporte aceste costuri și deplasări”, explică directoarea.
Desființarea rețelei Unisem, care înainte de 1989 asigura distribuția semințelor în fiecare județ, a rupt complet lanțul de aprovizionare.
„Acum sunt sute de firme mici, fiecare pe cont propriu. Eu, ca unitate de cercetare, nu pot face comercializare. Ministerul trebuie să regândească întregul sistem, de la producerea seminței până la fermierul final.”
În timp ce Franța cultivă peste 23.000 de hectare cu cartofi pentru sămânță certificată, România abia mai reușește să mențină câteva sute.
„În Uniunea Europeană, nimeni nu plantează material necertificat. La noi, din lipsă de sprijin și infrastructură, fermierii sunt obligați să-și păstreze sămânța proprie, chiar dacă riscă pierderi sau contaminare”, avertizează specialista.
Deși statul oferă o subvenție de aproximativ 2.000 de euro pe hectar pentru cartoful de sămânță, birocrația și costurile suplimentare reduc efectul ajutorului.
„Situația este la limită. Se mai produce cartof de sămânță doar pentru existența fermei, nu pentru comercializare”, a concluzionat dr. Mike.
Criza seminței de cartof este, de fapt, un simptom al unei probleme mult mai profunde: destrămarea sistemului de cercetare agricolă și lipsa unei strategii naționale coerente.
„Tot lanțul s-a rupt”, spune directoarea cu amărăciune. „Dacă nu se iau măsuri, riscăm ca, în câțiva ani, România să devină complet dependentă de importurile de cartofi.”
