Cultura cartofului, la răscruce: România produce de trei ori mai puțin decât are nevoie

În anii ’80 și ’90, când se vorbea despre cultura cartofului, gândul mergea imediat la județele Harghita, Covasna, Neamț sau Suceava zonele care asigurau nu doar necesarul intern, ci și exporturile României.

Astăzi, situația este radical diferită: doar 30.000 de hectare mai sunt cultivate la nivel național, adică aproximativ 10% din suprafața de altădată.

„Cultura cartofului a fost cândva una strategică. Acum, din păcate, România nu-și mai poate asigura nici măcar consumul intern”, explică Cleonic Sucaciu, președintele Federației Naționale „Cartoful”, invitat la emisiunea Viața la Țară, realizată de Tatiana Mircea.

România produce anual în jur de 600.000 de tone de cartofi pentru consum, în condițiile în care necesarul se ridică la aproximativ 1,6 milioane de tone.

„Restul vine din import, din state europene sau non-europene. Practic, plătim alte economii pentru un produs pe care l-am putea obține aici, acasă”, afirmă Sucaciu.

Liderul Federației subliniază și lipsa unei strategii naționale bazate pe date reale: „Suprafețele raportate și cele cultivate efectiv diferă semnificativ. Statisticile nu reflectă realitatea din teren. În plus, nu există o politică coerentă pentru zonele montane și subcarpatice, unde această cultură s-a consacrat.”

O altă problemă majoră este lipsa sistemelor de irigații moderne.

„Se fac investiții în zone care nu sunt potrivite pentru cartof. În Bărăgan sau Moldova se irigă alte culturi, în timp ce zonele reci, unde cartoful ar da producții mari, rămân neajutate”, a explicat președintele Federației.

Diferențele sunt uriașe: acolo unde se poate iriga, producțiile ajung la 40 de tone la hectar. În rest, abia dacă se obțin 7-8 tone.

„Rentabilitatea unei culturi irigate este dublă. Pe aceeași suprafață, producția crește de două ori. Dar investițiile lipsesc aproape complet”, subliniază Sucaciu.

România are în prezent doar 800 de hectare de cultură de sămânță de cartof, insuficient pentru a susține chiar și o zecime din necesarul intern.

„Ne bazăm pe sămânță adusă din import, pentru că nu mai avem producție internă. Cercetarea a fost subfinanțată, iar rezultatul se vede: dependență totală de afară”, explică liderul Federației.

Costurile pentru înființarea unui hectar de cartofi variază între 15.000 și 60.000 de lei, în funcție de calitatea terenului, tipul de sămânță și nivelul de mecanizare.

În timp ce în piețe și supermarketuri kilogramul de cartofi se vinde cu 4–5 lei, fermierii primesc la poarta fermei între 0,80 și 1,20 lei.

„Se spune că intermediarii profită, dar realitatea e că și lanțurile de distribuție au costuri mari. Problema e că piața e dezechilibrată, iar producătorul rămâne cu cea mai mică parte din profit”, a declarat Sucaciu.

În Uniunea Europeană, un kilogram de cartofi costă în jur de 1 euro, dar puterea de cumpărare a românilor face ca acest preț să fie greu de suportat.

„Nu putem cere același preț ca în vest, dar nici nu putem produce la pierdere. Avem nevoie de sprijin real, nu doar promisiuni”, spune președintele Federației.

În județul Harghita, cultura cartofului încă respiră. Potrivit directorului Direcției Agricole, Ronfeld Zolt, se cultivă aproape 6.000 de hectare, însă tendința rămâne descendentă.

„În ultimii 30 de ani am scăzut de la 14.000 la sub 6.000 de hectare. Condițiile climatice sunt din ce în ce mai dificile: înghețuri târzii, veri secetoase și precipitații neuniforme. Producțiile medii sunt în jur de 18 tone la hectar”, a explicat acesta.

La aceste costuri aproape 30.000 de lei/ha mulți fermieri ies în pierdere.

„Pentru a fi rentabil, prețul la poarta fermei ar trebui să fie de cel puțin 2 lei/kg. Din păcate, actualul nivel de 1–1,50 lei nu acoperă cheltuielile”, a spus Zolt.

Concluzia specialiștilor este amară: fără o strategie coerentă, fără investiții în irigații și cercetare, România va continua să importe masiv ceea ce altădată producea pentru export.

„Cartoful era odată a doua pâine a românilor. Ar fi păcat ca în câțiva ani să-l mai regăsim doar în amintirile din copilărie”, avertizează Cleonic Sucaciu.