Mobilizare de forțe după ce incendiile au cuprins o suprafață extinsă de teren în comuna Corbeni
O suprafață extinsă de vegetație arde în zona comunei Corbeni, unde pompierii intervin pentru stingerea mai multor focare, iar pentru sprijin a fost solicitat și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, potrivit ISU Argeș.
Articol de Antena Satelor, 10 Martie 2026, 15:05
'Pompierii argeşeni intervin în comuna Corbeni, în zona Oeştii Pământeni, pentru localizarea şi stingerea unor incendii izbucnite pe o suprafaţă extinsă de teren, care afectează vegetaţia uscată şi litiera de pădure', se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, misiunea este dificilă din cauza accesului dificil în zona afectată.
În sprijin a fost solicitată şi un aparat de zbor specializat în stingerea incendiilor din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei (IGAv).
'Misiunea de stingere este sprijinită şi de personalul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de reprezentanţi ai Ocolului Silvic', se mai menţionează în informarea ISU Argeş.








