Ascultă Radio Antena Satelor Live

Negocieri între asociaţiile crescătorilor de bovine şi Ministerul Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de bovine au ajuns marţi la un consens pe principalele probleme semnalate din sector fără a semna efectiv un proces verbal, mai ales că unele dintre cele 13 revendicări agreate luni cu asociaţiile din vegetal vizează şi sectorul zootehnic.

Negocieri între asociaţiile crescătorilor de bovine şi Ministerul Agriculturii
Foto: terimakasih0 / pixabay

16 Ianuarie 2024, 16:22

'Am discutat cu asociaţiile toate problemele şi modificările legislative pe care trebuie să le facem. Am decis ca în cadrul Ministerului Agriculturii să fie pus la dispoziţie un birou, pentru că de acum înainte toate deciziile se vor lua de către mediul asociativ, grup tehnic cu Ministerul Agriculturii şi cu direcţiile de resort din cadrul Ministerului Agriculturii. În perioada următoare, pe vaca de carne, aşa cum şi anul trecut am avut un sprijin pe cadrul Ucraina de 100 euro pe cap animal, şi anul acesta fermierii vor beneficia de un sprijin de 100 euro pe cap de animal.

Tot în modificarea Programului naţional strategic am identificat o sursă de finanţare şi pentru sectorul bovin, de carne şi lapte, respectiv pentru subvenţionarea porumbului siloz, cu o subvenţie directă de 360 euro pentru o încărcătură de trei animale pe hectar.

Practic s-a mărit cu 160 euro subvenţia la porumbul siloz', a declarat, marţi, Florin Barbu, la finalul discuţiilor cu fermierii.

La rândul său, Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, care are în componenţă cinci organizaţii din sectorul bovin, din care patru organizaţii au fost la negocieri la MADR, a transmis că speră ca, la începutul primăverii, o mare parte din revendicări să fi fost deja rezolvate, mai ales cele care depind de Ministerul Agriculturii.

'Dacă vă întrebaţi de ce nu există un proces-verbal, este pentru că a existat consens atât între colegii noştri cât şi între cei din minister. Lucrurile agreate au fost mai mult lucruri tehnice. Nu este nevoie de termene la fel cum a fost în ziua precedentă.

Mare parte din acele puncte de pe lista respectivă încheiată ieri sunt specifice şi crescătorilor din zootehnie, pentru că deţin ferme mixte, atât vegetal, cât şi zootehnie. (...) Sperăm ca până la începutul primăverii, o mare parte din ele să fi fost deja rezolvate, în sensul în care depind doar de ceea ce înseamnă APIA, Ministerul Agriculturii, domnul ministru având şi rolul de parlamentar şi poate înlesni un act legislativ decât ar fi pe circuitul normal. Sunt lucruri care s-au discutat, s-au rezolvat, nu sunt lucruri care nu au fost agreate în sală.

Practic, nu am plecat cu niciun subiect care nu a întrunit majoritatea colegilor şi acceptul Ministerului Agriculturii. Mulţumim pentru dialog şi sperăm să se continue aşa cu acele grupuri tehnice, pentru că lucrurile specifice nu trebuie aduse neapărat în faţa ministrului sau în faţa conducătorului unei agenţii a statului, pentru că se pot dezbate foarte repede în acele grupuri tehnice', a subliniat Ionel Arion.

Aurul negru al grădinarului: Cum transformi resturile din gospodărie în îngrășământ natural
Actualitatea agricola 14 Martie 2026, 11:08

Aurul negru al grădinarului: Cum transformi resturile din gospodărie în îngrășământ natural

Tot mai mulți oamnei care se ocupă cu grădinaritul descoperă că unul dintre cele mai valoroase „ingrediente” pentru un sol...

Aurul negru al grădinarului: Cum transformi resturile din gospodărie în îngrășământ natural
Fermierii care cresc porci și păsări pot lua credite cu adeverință de la APIA
Actualitatea agricola 13 Martie 2026, 08:29

Fermierii care cresc porci și păsări pot lua credite cu adeverință de la APIA

Crescătorii de porcine și păsări au posibilitatea de a solicita, începând cu data de 5 martie, adeverințele eliberate de...

Fermierii care cresc porci și păsări pot lua credite cu adeverință de la APIA
Producătorii agricoli din Olt se orientează tot mai mult către piața produselor ecologice
Actualitatea agricola 12 Martie 2026, 12:59

Producătorii agricoli din Olt se orientează tot mai mult către piața produselor ecologice

Sectorul agricol din județul Olt cunoaște o transformare majoră spre zona bio, unde peste 500 de hectare de pomi fructiferi...

Producătorii agricoli din Olt se orientează tot mai mult către piața produselor ecologice
Majoritatea culturilor din județul Vaslui au rămas nefertilizate în actualul sezon agricol
Actualitatea agricola 12 Martie 2026, 10:16

Majoritatea culturilor din județul Vaslui au rămas nefertilizate în actualul sezon agricol

O parte relativ mică din terenurile agricole din judeţul Vaslui au beneficiat de fertilizare în anul agricol 2024–2025,...

Majoritatea culturilor din județul Vaslui au rămas nefertilizate în actualul sezon agricol
Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă
Actualitatea agricola 10 Martie 2026, 14:21

Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă

După ninsorile și precipitațiile din această iarnă, fermierii din județul Tulcea spun că rezervele de apă din sol s-au...

Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă
APIA dă startul informării fermierilor privind subvențiile din acest an
Actualitatea agricola 04 Martie 2026, 15:19

APIA dă startul informării fermierilor privind subvențiile din acest an

Fermierii vor putea afla informații despre depunerea Cererilor de Plată pentru anul 2026 în cadrul unei campanii naționale...

APIA dă startul informării fermierilor privind subvențiile din acest an
Sprijin pentru agricultura românească prin certificări internaționale de laborator
Actualitatea agricola 04 Martie 2026, 11:27

Sprijin pentru agricultura românească prin certificări internaționale de laborator

Produsele agroalimentare românești ar putea beneficia în curând de o recunoaștere mai largă pe piețele internaționale, după...

Sprijin pentru agricultura românească prin certificări internaționale de laborator
Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole
Actualitatea agricola 01 Martie 2026, 15:16

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole

Starea culturilor de grâu de toamnă este favorizată în această perioadă de un nivel al umidității în sol care se încadrează...

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole