Ascultă Radio Antena Satelor Live

Pepenii de Dăbuleni se vând en-gros cu doar 30 de bani pe kilogram

Preţul pepenilor din Dăbuleni este de 30 de bani/kilogram, iar producătorii susţin că, la finalul recoltei, abia vor reuşi să îşi acopere cheltuielile.

03 Iulie 2018, 11:13

Anul acesta, la Dăbuleni, s-a înfiinţat Cooperativa "Patria lubeniţelor Dăbuleni", la iniţiativa conducerii primăriei din localitate şi a Direcţiei Agricole Dolj, care promovează ideea de asociere şi beneficiile acesteia. Iniţial, cooperativa a avut 63 de membri fondatori, dintre care, în prezent, în asociaţie mai sunt 56, unii fiind nevoiţi să se retragă din cauza unor probleme personale.
"Termenul acesta de cooperativă a fost destul de greu acceptat, pentru că este asociat cu vechile CAP-uri, însă oameni au înţeles, dovadă şi numărul mare de membri fondatori. Oamenii aşteaptă să vadă şi rezultatele asocierii, care ar trebui să înceapă să apară din toamnă, când se vor pune bazele unor contracte semnificative", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Dăbuleni, Claudia Ghiţă.
Potrivit sursei citate, Cooperativa "Patria lubeniţelor Dăbuleni" nu a încheiat contracte în acest an, întrucât ofertele nu le-ar fi adus oamenilor niciun câştig.
"Obiectivele Cooperativei 'Patria lubeniţelor Dăbuleni' sunt de recunoaştere a muncii dăbulenilor. Această muncă deosebită care se face la Dăbuleni trebuie să fie recunoscută din punct de vedere financiar, nu să ajungă oamenii să îşi poată acoperi doar investiţia, cum se întâmplă din păcate la marea lor majoritate în prezent, când nu se poate vorbi de un profit adevărat din cultura de lubeniţe. Cu toate astea, oamenii continuă să cultive, pentru că s-a împământenit această ocupaţie agricolă aici, şi speră în roade mai bune pe viitor. Este cultura care se pretează cel mai bine în zona noastră de nisipuri. Scopul principal este să se realizeze contracte cu marile magazine şi marile pieţe naţionale şi să avem acces şi la piaţa din exterior", a mai spus Claudia Ghiţă.
În prezent, în Dăbuleni sunt 550 de producători, iar suprafaţa cultivată cu lubeniţă este de 900 de hectare. În ceea ce priveşte producţia obţinută în acest an, aceasta este peste media înregistrată de obicei, iar oameni spun că sunt mulţumiţi de producţie, mai ales că au beneficiat de timpurietatea soiurilor cultivate. Producătorii de lubeniţe din Dăbuleni au renunţat, însă, de mai mult timp să cultive soiul local Dulcele de Dăbuleni, care a şi impus brandul pe piaţă, alegând acum soiurile "Pata neagră" (lubeniţele închise la culoare) şi "Sorento" (lubeniţele dungate), seminţele fiind aduse din import.
Lubeniţa de Dăbuleni este cel mai cunoscut brand de pepene verde din ţară datorită calităţilor sale organoleptice deosebite, date de solul şi de soarele care arde nisipurile din zonă. Brandul de "pepene de Dăbuleni" a fost impus de soiul "Dulce de Dăbuleni", cu fructe mari de 5-8 kg, de formă glubuloasă, cu suprafaţa netedă, cu dungi mijlocii de culoare verde închis şi desen fin dantelat, cu miezul colorat uniform, roşu zmeuriu, cu gust plăcut, creat de către Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni şi cultivat o perioadă lungă de timp în zonă.
În prezent, la Dăbuleni se cultivă peste 50 de soiuri şi hibrizi provenind din toată lumea, iar soiul care a impus brandul de "pepene de Dăbuleni" este mai tardiv şi ocupă suprafeţe mai mici, fermierii cultivându-l pentru a obţine producţii în lunile august şi septembrie şi, în ultima perioadă, pentru obţinerea pepenilor verzi ecologici.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:realitatea.net

Pomicultorii loviți de înghețul din primăvara lui 2025 ar putea primi sprijin de la stat
Actualitatea agricola 29 Ianuarie 2026, 10:12

Pomicultorii loviți de înghețul din primăvara lui 2025 ar putea primi sprijin de la stat

Ministerul Agriculturii a lansat în transparență decizională un proiect prin care pomicultorii ale căror recolte au fost...

Pomicultorii loviți de înghețul din primăvara lui 2025 ar putea primi sprijin de la stat
Cât de sigure sunt fructele și legumele românești în privința pesticidelor
Actualitatea agricola 27 Ianuarie 2026, 14:20

Cât de sigure sunt fructele și legumele românești în privința pesticidelor

Cât de sigură este, de fapt, mâncarea pe care o punem zilnic pe masă? Întrebarea revine în fiecare primăvară, odată cu...

Cât de sigure sunt fructele și legumele românești în privința pesticidelor
Culturile de porumb din Alba, lovite de iarnă: Peste 2.000 de hectare nerecoltate sunt aproape pierdute
Actualitatea agricola 26 Ianuarie 2026, 13:53

Culturile de porumb din Alba, lovite de iarnă: Peste 2.000 de hectare nerecoltate sunt aproape pierdute

Agricultura din județul Alba se confruntă cu un nou val de pierderi, după ce peste 2.000 de hectare cultivate cu porumb în...

Culturile de porumb din Alba, lovite de iarnă: Peste 2.000 de hectare nerecoltate sunt aproape pierdute
Despăgubiri de 11,5 milioane de euro pentru sectorul pomicol lovit de înghețul târziu
Actualitatea agricola 22 Ianuarie 2026, 09:47

Despăgubiri de 11,5 milioane de euro pentru sectorul pomicol lovit de înghețul târziu

În urma îngheţului târziu din primăvara anului 2025, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va aloca un sprijin...

Despăgubiri de 11,5 milioane de euro pentru sectorul pomicol lovit de înghețul târziu
Sprijin financiar pentru bunăstarea animalelor: Cererile se depun online până la începutul lunii februarie
Actualitatea agricola 21 Ianuarie 2026, 15:56

Sprijin financiar pentru bunăstarea animalelor: Cererile se depun online până la începutul lunii februarie

Fermierii care creează condiții superioare de creștere pentru animale pot beneficia și în acest an de plăți pentru bunăstarea...

Sprijin financiar pentru bunăstarea animalelor: Cererile se depun online până la începutul lunii februarie
Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate
Actualitatea agricola 21 Ianuarie 2026, 13:30

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate

Liberalizarea comerțului cu statele sud-americane prin acordul Mercosur este privită cu maximă îngrijorare de producătorii...

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate
Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 14:43

Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă

Producătorii agricoli din Dolj spun că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele din Mercosur îi pune într-o...

Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă
Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 14:23

Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului

Deși există o disponibilitate majoră din partea producătorilor agricoli de a contribui la formarea profesională a tinerilor,...

Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului