Ascultă Radio Antena Satelor Live

Târgurile de animale din județul Vrancea se suspendă

Activitatea din târgurile de animale şi comercializarea furajelor se suspendă pe perioadă nedeterminată în Vrancea.

19 Septembrie 2018, 14:15

Aceasta pentru a evita introducerea pestei porcine africane în Vrancea, potrivit unei decizii a Consiliului Local pentru Combaterea Bolilor , care s-a întrunit, într-o şedinţă la Instituţia Prefectului.
"Activitatea din târgurile de animale sau orice aglomerare de animale (bâlciuri, circuri, expoziţii) şi comercializarea furajelor se suspendă pe o perioadă nedeterminată. Planul de măsuri aprobat a fost adus la cunoştinţa primăriilor care organizează târguri săptămânale sau târguri ocazionale, spre a evita introducerea şi răspândirea acestei boli şi în Vrancea", a declarat, directorul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, medicul veterinar Necula Botezatu.
Primarilor din judeţ le-a fost adusă la cunoştinţă şi o recomandare a grupului de experţi naţionali, privind depopularea efectivelor de suine din exploataţiile non-profesionale, amplasate pe o rază de 10 kilometri în jurul exploataţiilor comerciale de porcine.
"Tuturor primarilor le-a fost adusă la cunoştinţă recomandarea pentru depopularea suinelor din exploataţiile non-profesionale, amplasate în jurul exploataţiilor comerciale de suine, pe o rază de 10 kilometri, prin sacrificarea porcilor, fie pentru consum propriu, sub control sanitar veterinar, sau abatorizarea lor, fără posibilitatea repopulării. Recomandarea a fost votată în unanimitate de Comitetul Naţional pentru Combaterea Bolilor", a declarat Necula Botezatu, care a precizat că se aşteaptă încă instrucţiuni privind modul de aplicare a acesteia.
Potrivit medicului veterinar, la nivelul judeţului Vrancea, evoluţia pestei porcine este permanent monitorizată. Iată care este sfatul medicului:
"În judeţul Vrancea, evoluţia bolii este monitorizată permanent, prin examene clinice şi de laborator. Zilnic se analizează situaţia existentă, se iau măsuri sau se actualizează planul de măsuri, în funcţie de evoluţia bolii. Planul de măsuri aprobat poate fi actualizat şi modificat, în funcţie de evoluţia situaţiei în zonă şi de modificările actelor normative", a explicat directorul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Unele localităţi din zona sud-est a judeţului Vrancea sunt cuprinse în zona de supraveghere, ca urmare a focarului de PPA, declarat oficial în localitatea Pufeştii de Jos din judeţul Buzău, dar până în prezent, în Vrancea nu s-a diagnosticat PPA.

La nivelul judeţului există 13 mari exploataţii comerciale de suine, din care două cu peste 25.000 de porci şi alte 11 exploataţii cu efective cuprinse între 1.800 şi 2.000 de capete.

Sursa:agerpres.ro
Sursa foto:banatulazi.ro

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate
Actualitatea agricola 21 Ianuarie 2026, 13:30

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate

Liberalizarea comerțului cu statele sud-americane prin acordul Mercosur este privită cu maximă îngrijorare de producătorii...

Reacţii puternice la acordul UE–Mercosur, fermierii vor garanţii privind standardele produselor importate
Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 14:43

Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă

Producătorii agricoli din Dolj spun că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele din Mercosur îi pune într-o...

Acordul Mercosur stârnește temeri printre fermierii din Dolj, într-un județ deja lovit de secetă
Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 14:23

Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului

Deși există o disponibilitate majoră din partea producătorilor agricoli de a contribui la formarea profesională a tinerilor,...

Practica elevilor în agricultură, între dorință și realitate: Fermierii reclamă lipsa personalului
Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 13:27

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri

Producătorii de legume din marile bazine agricole ale țării se confruntă cu o presiune economică fără precedent, fiind prinși...

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri
Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate
Actualitatea agricola 18 Ianuarie 2026, 10:39

Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate

Agricultorii primesc vești încurajatoare la început de an, întrucât rezervele de apă acumulate în pământ pentru grâul de...

Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate
Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor
Actualitatea agricola 16 Ianuarie 2026, 12:33

Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor

Calendarul plăților din zootehnie intră într-o etapă decisivă, iar fermierii care au angajamente pentru bunăstarea animalelor...

Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor
Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut
Actualitatea agricola 15 Ianuarie 2026, 14:34

Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut

Banii pentru campania 2025 ajung treptat în ferme, după ce APIA a dat undă verde la plată pentru sute de mii de beneficiari,...

Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut
Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie
Actualitatea agricola 15 Ianuarie 2026, 11:07

Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie

Beneficiarii care s-au înscris voluntar pentru pachetele de finanțare destinate sectorului zootehnic în anul anterior trebuie...

Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie