Agricultura în UE - care este următorul pas?

Intensificarea și extinderea agriculturii la nivel mondial a dus la presiuni larg răspândite asupra mediului și climei. Acest lucru reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor și a planetei și pentru viabilitatea sistemelor alimentare (EEA, 2019b,c, 2021a). De asemenea, are repercusiuni potențial negative asupra stabilității sociale și politice.

Numeroși factori care influențează schimbarea aduc noi riscuri și incertitudini. Acești factori includ urbanizarea, digitalizarea, schimbările stilului de viață în Europa și nu numai, schimbările climatice, degradarea mediului, deficitul de resurse și instabilitatea geopolitică. Acestea includ, de asemenea, potențial eșecul recoltelor, întreruperile care afectează lanțurile internaționale de aprovizionare, șocuri ale prețurilor (de exemplu, combustibili și îngrășăminte) (Cagnin et al., 2021) și focare de boli animale (de exemplu, pestă porcină africană, gripă aviară). Cu toate acestea, unele dintre aceste riscuri și incertitudini prezintă, de asemenea, noi oportunități pentru reconfigurarea sistemelor agricole și alimentare în Europa și în alte părți (EEA, 2019b, 2020a). De exemplu, UE este unul dintre principalii importatori și exportatori ai lumii; aceasta înseamnă că poate juca un rol influent în stabilirea standardelor pentru producția și comerțul de alimente și furaje (Bock et al., 2022).

În UE, agricultura și sistemele alimentare au fost în centrul dezvoltărilor recente ale politicilor, cum ar fi strategia de la fermă la mâncare (CE, 2020a), strategia UE pentru biodiversitate pentru 2030 (CE, 2020b), politica agricolă comună (PAC) 2023 -2027 (CE, 2021) și legislația europeană a climei (UE, 2021).

Agricultura este, de asemenea, strâns legată de aspecte strategice precum securitatea și siguranța alimentară și sustenabilitatea. Schimbările bruște în peisajul geopolitic au deschis dezbaterea asupra suveranității alimentare și autonomiei strategice (Bounds, 2022).

Acest lucru a devenit deosebit de vizibil în urma invaziei Rusiei în Ucraina. De exemplu, producția agricolă din UE depinde de „input-uri importate cheie, inclusiv de energie, hrană pentru animale și aditivi pentru hrana animalelor, precum și de îngrășăminte agricole” (EPRS, 2022a). Războiul ar putea pune aceste provizii în pericol. Prețurile globale ale mărfurilor sunt în creștere (Baffel și Macadangdang, 2022; FAO, 2022); în consecință, accesibilitatea alimentelor pentru gospodăriile cu venituri mici ar putea fi pusă în pericol și mai mult – sporind provocările create de pandemie (EPRS, 2022a). Politica agricolă a devenit acum „o politică de securitate crucială” (EPRS, 2022b) și au fost luate măsuri imediate pentru a contracara noile riscuri la adresa securității alimentare (CE, 2022a).

Ambițiile UE pentru un sistem alimentar durabil sunt, fără îndoială, sub presiunea unui număr de provocări. Acest lucru a întârziat propunerile pentru utilizarea durabilă a pesticidelor și refacerea naturii (EPRS, 2022b).

Guvernele, oamenii de știință, fermierii și organizațiile neguvernamentale din întreaga lume lucrează împreună de ani de zile pentru a concepe și a acționa în baza unor noi idei, politici, planuri și narațiuni pentru transformarea agriculturii și a sistemelor alimentare (EEA, 2017; 2019b; CE, 2020c; SAPEA, 2020). ). În acest context și având în vedere provocările tot mai mari asociate cu evoluțiile geopolitice recente din Europa, a devenit și mai important să „regândim agricultura și sistemele alimentare” și să le împingem către reziliență și durabilitate (EC, 2022a).