Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ţările din întreaga lume cumpără cantităţi fără precedent de grâu european, după recoltele slabe înregistrate

Lumea cumpără cantităţi record de grâu european după recoltele slabe înregistrate de alţi mari exportatori, potrivit Bloomberg.

Ţările din întreaga lume cumpără cantităţi fără precedent de grâu european, după recoltele slabe înregistrate

27 Octombrie 2021, 13:28

Exporturile de grâu ale Uniunii Europene ar putea depăşi pragul de 11 milioane de tone până la finele acestei luni, susţine Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel. Un astfel de volum ar fi cu 25% peste cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut şi de asemenea cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată la acest moment al sezonului agricol.

Această cerere a dus la creşterea cotaţiilor futures la grâul de panificaţie până la un nivel record. Marţi, la bursa de la Paris cotaţiile la grâu au ajuns la 284 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2008.

Grâul european acoperă un deficit provocat de livrările reduse din alte părţi ale lumii precum şi efectul taxelor la export care au redus vânzările de grâu ale Rusiei, cel mai mare exportator mondial. Un exemplu în acest sens este România, care după o recoltă consistentă în acest an a trecut în faţa Rusiei şi domină vânzările de grâu pe piaţa din Egipt, cel mai mare cumpărător mondial.

În plus, din cauza secetei care a afectat recoltele de grâu din America de Nord, cumpărătorii încearcă acum să obţină grâu cu un conţinut ridicat de proteine din nordul Europei. Algeria, un alt mare cumpărător mondial de grâu, se îndreaptă şi ea spre livrările din acea zonă, iar China cumpără cantităţi mari de grâu din Franţa.

Cele mai recente date oficiale ale Comisiei Europene arată că vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la nouă milioane de tone însă aceste cifre nu includ şi datele cu privire la exporturile Franţei, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar.

La rândul său, guvernul american se aşteaptă ca în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial, noteaza Agerpres.

Foto: pixabay

Etichete : grau recolta grau
Brazilia: Ritmul de defrişare a încetinit în toate macrosistemele, o premieră în ultimii şase ani
Agricultura in lume 15 Mai 2025, 22:14

Brazilia: Ritmul de defrişare a încetinit în toate macrosistemele, o premieră în ultimii şase ani

Ritmul de defrişare a încetinit în toate macrosistemele (biomuri) din Brazilia în 2024 pentru prima dată în ultimii şase ani,...

Brazilia: Ritmul de defrişare a încetinit în toate macrosistemele, o premieră în ultimii şase ani
Comisia Europeană simplifică politica agricolă comună pentru a sprijini fermierii şi a spori competitivitatea
Agricultura in lume 14 Mai 2025, 22:23

Comisia Europeană simplifică politica agricolă comună pentru a sprijini fermierii şi a spori competitivitatea

Comisia Europeană (CE) a lansat miercuri un pachet amplu de măsuri care vizează sarcina administrativă, controalele, punerea...

Comisia Europeană simplifică politica agricolă comună pentru a sprijini fermierii şi a spori competitivitatea
Peste 18.000 de porci vor fi sacrificați în Slovacia din cauza pestei porcine
Agricultura in lume 06 Mai 2025, 13:15

Peste 18.000 de porci vor fi sacrificați în Slovacia din cauza pestei porcine

Autoritățile veterinare din Slovacia au confirmat apariția unui focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea...

Peste 18.000 de porci vor fi sacrificați în Slovacia din cauza pestei porcine
Specialiștii trag un semnal de alarmă privind febra aftoasă în Europa
Agricultura in lume 05 Mai 2025, 14:04

Specialiștii trag un semnal de alarmă privind febra aftoasă în Europa

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) avertizează că Europa traversează cea mai gravă epidemie...

Specialiștii trag un semnal de alarmă privind febra aftoasă în Europa
9 tipuri diferite tipuri de agricultură practicate în lume
Agricultura in lume 30 Aprilie 2025, 08:24

9 tipuri diferite tipuri de agricultură practicate în lume

Agricultura este diversă, cu diferite tipuri practicate în funcție de regiune, climă și resursele disponibile. Unele dintre...

9 tipuri diferite tipuri de agricultură practicate în lume
Impactul agriculturii 4.0
Agricultura in lume 30 Aprilie 2025, 04:02

Impactul agriculturii 4.0

CGIAR va participa la Conferința anuală IFA 2025, iar directorul general al IITA, Bernard Vanlauwe, va lua cuvântul în...

Impactul agriculturii 4.0
Criza globală a malnutriției - rolul agriculturii, în lume
Agricultura in lume 29 Aprilie 2025, 04:09

Criza globală a malnutriției - rolul agriculturii, în lume

În întreaga lume, miliarde de oameni se confruntă cu o criză tăcută, dar devastatoare: malnutriția. De la comunități...

Criza globală a malnutriției - rolul agriculturii, în lume
Ce este „diversitate alimentară minimă”
Agricultura in lume 28 Aprilie 2025, 04:15

Ce este „diversitate alimentară minimă”

În ciuda progreselor notabile, toate organizațiile, private și publice, care își unesc forțele în eforturile de a pune capăt...

Ce este „diversitate alimentară minimă”