Rotația culturilor

De-a lungul istoriei omenirii, oriunde au fost produse culturi alimentare, se pare că s-a practicat un anumit tip de rotație a culturilor. Un sistem din Africa Centrală folosește o rotație de 36 de ani; o singură cultură de mei de tip finger millet este produsă după ce o creștere de 35 de ani de arbuști și arbori lemnoși a fost tăiată și arsă. În principalele regiuni producătoare de alimente din lume, sunt utilizate pe scară largă diverse rotații de o durată mult mai scurtă. Unele dintre ele sunt concepute pentru a obține cele mai mari randamente imediate, fără a ține cont prea mult de utilitatea continuă a resurselor de bază. Altele sunt planificate pentru randamente ridicate și continue, cu resurse protejate. Principiile care stau la baza planificării unor sisteme de cultivare eficiente au început să apară la mijlocul secolului al XIX-lea.

cultivarea în benzi
Primele experimente, cum ar fi cele de la stațiunea experimentală Rothamsted din Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, au indicat utilitatea selectării culturilor de rotație din trei clasificări: culturi în rânduri, cereale cu creștere apropiată și culturi care formează gazon sau culturi de repaus. O astfel de clasificare oferă o bază rațională pentru echilibrarea culturilor în interesul protecției continue a solului și al economiei de producție. Ea este suficient de flexibilă pentru a adapta culturile la numeroase situații, pentru a face schimbări atunci când este necesar și pentru a include culturi intermediare ca îngrășăminte de acoperire și îngrășăminte verzi.
O rotație simplă ar fi o cultură din fiecare grupă cu un raport 1:1:1:1. Prima cifră din raportul de rotație se referă la culturile în rânduri cultivate, a doua la culturile de cereale cu creștere apropiată, iar a treia la culturile care formează gazon sau la culturile de repaus. Un astfel de raport semnifică necesitatea a trei câmpuri și trei ani pentru a produce anual fiecare cultură. Această cerință ar fi satisfăcută cu o rotație de porumb, ovăz și trifoi sau de cartofi, grâu și trifoi. Rotațiile pentru orice număr de câmpuri și relații de culturi pot fi descrise în acest mod. În general, cele mai multe rotații se limitează la perioade de timp de opt ani sau mai puțin.
Suprafața dedicată culturilor care formează gazon sau culturilor de repaus ar trebui să fie extinsă în detrimentul culturilor în rând pe solurile cu pante din ce în ce mai mari și cu fertilitate în scădere. Acest lucru va asigura o mai bună acoperire vegetală pentru a proteja terenurile înclinate de eroziunea excesivă și va furniza materie organică pentru îmbunătățirea productivității solului atât pe terenurile înclinate, cât și pe cele plane. În cazul în care panta scade și fertilitatea crește, culturile în rânduri pot fi extinse, dar acest lucru nu ar trebui să se facă cu o reducere prea mare a culturilor care formează gazon. Efectele diferite ale culturilor asupra solurilor și între ele, precum și reacțiile la insecte dăunătoare, boli și buruieni necesită o planificare atentă a secvențelor.
În linii mari, sistemele de cultură ar trebui planificate în jurul utilizării leguminoaselor cu înrădăcinare adâncă. Dacă acestea sunt folosite prea puțin, productivitatea va scădea; dacă li se dedică prea mult teren, pot apărea deșeuri și alte culturi utile vor fi înlocuite. Rotațiile care depind în totalitate de legumele pentru îngrășăminte verzi ar trebui să fie limitate la terenurile mai plane și mai fertile. Este de dorit să se includă leguminoasele singure sau în amestec cu culturi care nu sunt leguminoase care formează gazon ca o cultură regulată în multe rotații de câmp. În general, acest lucru ar trebui să se întâmple aproximativ o dată la fiecare patru ani. Este puțin probabil ca rotațiile scurte să ofere cele mai bune echilibre între culturi, iar rotațiile lungi pe un număr mai mare de câmpuri pot introduce complicații. În cazul unui număr moderat de câmpuri, se poate asigura o flexibilitate suplimentară prin cultivarea divizată a unor câmpuri.
Utilitatea culturilor de câmp individuale este afectată de diferențele regionale în ceea ce privește clima și solul. O cultură importantă într-o regiune poate avea o valoare redusă sau chiar nulă în alta. Cu toate acestea, în fiecare regiune există, de obicei, culturi pe rând, cereale și gazon, sau culturi de repaus, care pot fi reunite în sisteme de cultură eficiente.
Pe lângă numeroasele efecte benefice asupra solurilor și culturilor, rotațiile bine planificate ale culturilor oferă avantaje și în ceea ce privește aspectele comerciale ale agriculturii. Forța de muncă, energia și echipamentele pot fi gestionate cu mai multă eficiență; riscurile legate de vreme și de piață pot fi reduse; cerințele în materie de animale pot fi satisfăcute mai ușor; iar ferma poate fi o întreprindere mai eficientă pe tot parcursul anului.