Volker Reiter: ProEtnica a devenit nu numai un festival „fizic” dar și unul „mediatic”, fiind foarte bine promovat de către toți partenerii noștri media
La Sighișoara, s-a încheiat duminică, 31 august 2025, Festivalul Intercultural ProEtnica ediția a XXI-a (27-31.08.2025). Evenimentele din program au avut loc în Piața Cetății medievale Sighișoara și în sala Barocă a Primăriei din localitate.

Articol de Simona Lazăr, 31 August 2025, 22:40
Cele cinci zile de festival au au fost dedicate cântecului, dansului, teatrului și filmului, cărții, presei în diferite limbi, meșteșugurilor - ca forme de expresie a civilizației specifice celor 20 de etnii minoritare oficiale din România, comunității aromâne și etniei române majoritare. Peste o mie de reprezentanți ai acestor etnii au urcat pe scenă unde au cântat și au dansat piese din folclorul lor național, au participat la dezbateri pe tema minorităților, au jucat în piese de teatru (bilingve), au lansat cărți și filme, au bucurat miile de spectatori prezenți la întâlnirile din cadrul celui mai important festival multietnic din România și unul dintre cele mai mari din Europa.
Anul acesta, pentru a treia oară de la înființarea sa (2001), ProEtnica a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României. Totodată, manifestarea a avut loc în cadrul celebrării a 145 de ani de relații diplomatice româno-germane. Într-un mesaj adresat organizatorilor - Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara - de Administrația Prezidențială, se afirmă că: „Prin astfel de manifestări care promovează dialogul, cunoașterea, pluralismul, toleranța și respectul pe care ni-l datorăm unii altora, dovedim atașamentul la valorile civilizației europene și dorința de a transmite prețioasa moștenire a conviețuirii armonioase generațiilor următoare.”
Făcând un bilanț al ediției a XXI-a ProEtnica Sighișoara 2025, directorul Festivalului, Volker Reiter a declarat pentru presă: „A fost cea mai bună ediție de până acum, din punct de vedere organizatoric. În ciuda ploii din ultima zi, am avut un program fantastic și o colaborare exemplară cu toți participanții la festival. Festivalul și-a atins scopul final: promovarea păcii interetnice prin dialogului interetnic, inclusiv prin dialogul etniilor minoritare cu etnia română majoritară. Pe de altă parte, a fost primul festival cu patru spectacole de teatru și acest lucru ne-a încântat. Cum, la fel ne-am bucurat de prezența meșteșugarilor – o secțiune pe care o vom dezvolta pe viitor. Dorim de asemenea să resetăm secțiunea „Agora dialogului cultural”, găsind soluții prin care să ducem această formă de dialog cu caracter științific cât mai aproape de oameni. Constat, totodată, că ProEtnica a devenit nu numai un festival „fizic” dar și unul „mediatic”, fiind foarte bine promovat de către toți partenerii noștri media. Așadar, avem motive să credem că ediția din 2026, care va marca un sfert de veac de la lansarea Festivalului Intercultural ProEtnica, va răspunde deplin scopului pentru care a fost creat.”
Duminică, 31 august 2025 – ultima zi a Festivalului ProEtnica, au avut loc următoarele activități pe scena din Piața Cetății și în Sala Barocă a Primăriei Sighișoara:
Teatrul GONG din Sibiu: Sarea-n bucate - spectacol de teatru de păpuși. Adaptare, muzică și texte: Florin Grigoraș ; Uniunea Polonezilor din România, Dom Polski Solonețu Nou, Ansamblul Muntenilor Polonezi Solonceanka, Cântece și Dansuri ; Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elenă Târgoviște, Ilios, Dans Tradițional ; Comunitatea Elenă Brașov, Dionyssos, Muzică Tradițională ; Comunitatea Elenă Roman jud Neamț, Maiandros, Cor de femei ; Comunitatea Elenă Iași, Orpheas, Dans tradițional ;Comunitatea Elenă Cluj, Kalokeri, Dans Tradițional ; Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Ansamblul Canlar, Dansuri tătărești, Cobadin, Constanța ; Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România”, Comunitatea Rușilor Lipoveni din București, Ansamblul Artistic „Ciubcik”, Live Singing and Instrumental Performance, București ;Asociația Forumului Cehilor din România, Ansamblul de Dansuri și Cântece Eibenthal, Dans, Cântec, Eibenthal, Mehedinți ;Asociația „Prietenii Muzicii și Dansului” Cincu, Program Artistic (Cor), Făgăraș, Brașov ; Uniunea Ucrainenilor din România, Veselka, Dans, Vinga, Arad ; Forumul Democrat al Germanilor din România, Fdg Banat, Edelweiss, Dans, Deta, Timiș ; Nicu Poșta: Recital musical Pop ”Armonia Târnavelor” alături de Doina Pintea, Cristian Rupa, Taraful Târnavele. Teatrul Evreiesc de Stat, DI NAYE YIDDISHE MELODIES Concert MELODII EVREIEȘTI CONTEMPORANE (România & Germania).
În sala Barocă a Primăriei Sighișoara a avut loc proiecția filmului: MIUTYUN Istoria Diasporei Armene din România un lungmetraj documentar oferit de Uniunea Armenilor din Romînia.
De asemenea, pe parcursul celor cinci zile au avut standuri de prezentare, de carte sau meșteșugărești următoarele minorități: albanezi, romi, ucraineni, cehi, turci.
Principalul scop al ediției a XXI-a a Festivalului ProEtnica este consolidarea păcii sociale într-o societate democratică și pluralistă prin promovarea întâlnirilor și interacțiunilor între oameni de diferite origini etnice. Manifestare interculturală cu valoare de unicat în România, Festivalul reprezintă o agora a dialogului interetnic și intercultural, cu reverberații pozitive în plan european, un instrument pentru consolidarea păcii interetnice, pentru o Românie pluralistă și democratică!