Ascultă Radio Antena Satelor Live

Punct de prim ajutor şi stingere a incendiilor la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Un punct de prim ajutor şi de intervenţie pentru stingerea incendiilor a fost deschis sâmbătă în imediata vecinătate a porţii de intrare în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, acesta urmând să fie activ la fiecare sfârşit de săptămână.

Punct de prim ajutor şi stingere a incendiilor la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

15 Mai 2021, 09:33

Echipajul de prim ajutor va fi prezent la intrarea în sit pe toată durata programului de vizitare a monumentului UNESCO, astfel încât să se poată interveni rapid în situaţia unor accidente sau situaţii critice, în contextul în care, în urmă cu o săptămână, două maşini aflate în parcarea pentru turişti au ars într-un incendiu.
'Lângă pavilionul de intrare în sit se află o maşină de intervenţie complexă, o autospecială dotată cu echipamente de prim-ajutor, echipamente de stingere a incendiilor şi descarcerare. Punctul de prim ajutor va fi deservit de paramedicii Asociaţiei Salvital. Vrem ca vizitatorii cetăţii Sarmizegetusa Regia să se simtă în siguranţă atunci vin aici', a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, Radu Barb.
Noul punct de prim ajutor funcţionează în baza unui protocol încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, prin DGAMPT, şi Asociaţia Salvital, care gestionează activitatea paramedicilor civili din judeţul Hunedoara.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, de atunci fiind instituite mai multe măsuri de protejare şi punere în valoare turistică a monumentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază. Jandarmeria asigură ordinea şi liniştea publică.
Programul de vizitare al cetăţii dacice este între orele 9,00 şi 20,00, cu ultima intrare la ora 19,30.
În anul 2019, fosta capitală a regatului dac a fost vizitat de 75.000 de turişti. AGERPRES

Foto: Pixabay

Transformarea spectaculoasă a Muzeului de Științe ale Naturii din Galați
Cultură 17 Septembrie 2025, 09:42

Transformarea spectaculoasă a Muzeului de Științe ale Naturii din Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați își redeschide porțile pe 20 septembrie, după un amplu...

Transformarea spectaculoasă a Muzeului de Științe ale Naturii din Galați
Bihorul își prezintă tradițiile și produsele locale la ediția din 2025 a evenimentului „Gusturi și tradiții”
Cultură 16 Septembrie 2025, 15:42

Bihorul își prezintă tradițiile și produsele locale la ediția din 2025 a evenimentului „Gusturi și tradiții”

La sfârșitul acestei săptămâni, Oradea găzduiește o nouă ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor”, desfășurat în...

Bihorul își prezintă tradițiile și produsele locale la ediția din 2025 a evenimentului „Gusturi și tradiții”
Noaptea Muzeelor la Sate: 150 de obiective culturale deschise publicului
Cultură 04 Septembrie 2025, 16:02

Noaptea Muzeelor la Sate: 150 de obiective culturale deschise publicului

Satul românesc rămâne spațiul unde tradiția, simplitatea și frumusețea autentică dau sens vieții de zi cu zi. Pentru o seară,...

Noaptea Muzeelor la Sate: 150 de obiective culturale deschise publicului
Muzeele rurale din Maramureș își deschid porțile pentru vizitatori
Cultură 04 Septembrie 2025, 09:58

Muzeele rurale din Maramureș își deschid porțile pentru vizitatori

Mai multe muzee din județul Maramureș vor putea fi vizitate de public și turiști în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la...

Muzeele rurale din Maramureș își deschid porțile pentru vizitatori
Noaptea Muzeelor la sate aduce evenimente culturale de excepție în județul Timiș
Cultură 02 Septembrie 2025, 11:50

Noaptea Muzeelor la sate aduce evenimente culturale de excepție în județul Timiș

Muzeul Național al Banatului pregătește două evenimente speciale pentru „Noaptea Muzeelor la sate”. Publicul este invitat...

Noaptea Muzeelor la sate aduce evenimente culturale de excepție în județul Timiș
Tradițiile și bisericile vechi prind viață la „Noaptea Muzeelor la Sate”
Cultură 26 August 2025, 09:39

Tradițiile și bisericile vechi prind viață la „Noaptea Muzeelor la Sate”

Cinci muzee rurale și mai multe biserici de patrimoniu vor putea fi vizitate în cadrul celei de-a treia ediții a...

Tradițiile și bisericile vechi prind viață la „Noaptea Muzeelor la Sate”
Se redeschide Casa George Enescu de la Mihăileni, Botoşani
Cultură 19 August 2025, 09:39

Se redeschide Casa George Enescu de la Mihăileni, Botoşani

Momentul este marcat şi în judeţul Botoşani, la Mihăileni, unde va fi redeschisă Casa memorială a compozitorului. Evenimentul...

Se redeschide Casa George Enescu de la Mihăileni, Botoşani
Când balaurii erau mici - o carte pentru „pitici”
Cultură 18 August 2025, 09:03

Când balaurii erau mici - o carte pentru „pitici”

Volumul „Când balaurii erau mici” de Simona Nicoleta Lazăr reușește să construiască un univers fantastic accesibil copiilor...

Când balaurii erau mici - o carte pentru „pitici”