Ascultă Radio Antena Satelor Live

Brăila: Moaştele Sfântului Nicolae, patronul spiritual al municipiului, aduse spre închinare la Penitenciar

Moaştele Sfântului Nicolae, aflate în patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale din Galaţi, au fost aduse spre închinare la Penitenciarul Brăila, cu ocazia Sfântului Nicolae, patronul spiritual al municipiului Brăila.

Brăila: Moaştele Sfântului Nicolae, patronul spiritual al municipiului, aduse spre închinare la Penitenciar
Foto: Pixabay.com

04 Decembrie 2024, 16:05

'În municipiul Brăila au debutat manifestările pastoral-misionare dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorului spiritual al acestui oraş de la Dunăre, prin aducerea în mijlocul deţinuţilor din Penitenciarul Brăila a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale din Galaţi. În incinta penitenciarului, ierarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru sănătatea şi ajutorul celor aflaţi în privare temporară de libertate din acest penitenciar. La eveniment au fost prezenţi clerici din Protoieria Brăila, conducerea instituţiei de detenţie, poliţişti de penitenciar şi deţinuţi', se arată într-un comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

După slujbă, personalul unităţii şi deţinuţii s-au închinat la sfintele moaşte şi au primit din partea ierarhului Dunării de Jos iconiţe, cărţi de rugăciune, revista eparhială 'Călăuză ortodoxă' şi alte daruri.

'De asemenea, 50 de deţinuţi implicaţi în activităţile cultural-educaţionale şi care nu sunt vizitaţi au fost răsplătiţi cu daruri de Moş Nicolae care au constat în obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de zidire sufletească şi iconiţe, în valoare de 3.000 de lei. Conducerea penitenciarului a mulţumit Părintelui Arhiepiscop pentru acest program dedicat semenilor noştri aflaţi în detenţie şi aşteptat an de an cu multă bucurie. La final, clericii prezenţi i-au binecuvântat pe deţinuţi cu sfintele moaşte în celulele penitenciarului', precizează sursa citată. AGERPRES

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă
Puterea credintei 02 Iulie 2025, 07:46

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, 1 iulie, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă...

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă
Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris se reia pe 20 septembrie
Puterea credintei 01 Iulie 2025, 10:53

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris se reia pe 20 septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în 2019, va fi reluată pe 20 septembrie, a...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris se reia pe 20 septembrie
Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul
Puterea credintei 24 Iunie 2025, 11:56

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în tradiția ortodoxă românească și ca Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul,...

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul
Miracolul de la Maglavit
Puterea credintei 23 Iunie 2025, 09:20

Miracolul de la Maglavit

Miracolul de la Maglavit este unul dintre cele mai cunoscute și controversate fenomene religioase din România interbelică,...

Miracolul de la Maglavit
Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca
Puterea credintei 02 Iunie 2025, 16:31

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 8 iunie 2025, la tradiţionala Procesiune de Rusalii organizată în centrul...

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca
Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor: O sărbătoare a credinței și recunoștinței naționale
Puterea credintei 28 Mai 2025, 19:04

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor: O sărbătoare a credinței și recunoștinței naționale

Ziua de joi, 29 mai, marchează un dublu eveniment de o încărcătură spirituală și națională profundă: Înălțarea Domnului și...

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor: O sărbătoare a credinței și recunoștinței naționale
Mănăstirea Ghighiu – Oază de liniște și har lângă Ploiești
Puterea credintei 27 Mai 2025, 22:51

Mănăstirea Ghighiu – Oază de liniște și har lângă Ploiești

Mănăstirea Ghighiu este una dintre cele mai cunoscute și iubite mănăstiri ortodoxe din sudul României, aflată la doar câțiva...

Mănăstirea Ghighiu – Oază de liniște și har lângă Ploiești
Înălțarea Domnului – semnificație, tradiții și obiceiuri românești
Puterea credintei 26 Mai 2025, 22:45

Înălțarea Domnului – semnificație, tradiții și obiceiuri românești

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, marcată la 40 de zile după Paști, întotdeauna...

Înălțarea Domnului – semnificație, tradiții și obiceiuri românești