Comunităţile de români din Odesa se pregătesc să întâmpine Sfânta Sărbătoare a Paştelui

Mergem prin comunităţile de români să aflăm cum întâmpină Sfânta Sărbătoare a Paştelui. Pentru început, trecem graniţa în Ucraina, unde etnicii români de aici se pregătesc să petreacă al treilea Paşte, în condiţii de război. Chiar dacă unele zone, cum ar fi Cernăuţiul sau Ismailul, au fost ferite de bombardamentele ruseşti, locuitorii de acolo îşi fac, totuşi, griji cu privire la siguranţa lor. Aflat la Odesa, trimisul RRA special, Alexandru Buzică, a vorbit cu jurnalistul şi analistul politic de origine română, Grigore Cosma, despre credinţă şi tradiţii româneşti.
Grigore Cosma din Odesa, cum vei petrece Paştele în acest an? E al treilea Paşte /în/ război pentru tine şi familia ta?
Grigore Cosma: E o întrebare mai sensibilă, pentru că războiul a introdus ororile sale în aceste sărbători. Anul ăsta, de Paşte, ca şi totdeauna, până acum, o să merg la Babele, adică o să merg la localitatea de baştină. O să merg la cimitir. O să mă văd cu prietenii. O să mă văd cu rudele care mi-au mai rămas. O să duc o lumânare la mormânt. O să merg până la biserică. O să ne spălăm dimineaţă pe faţă cu ou roşu şi o să zicem: "Hristos a înviat!", pentru că asta şi este nădejdea, speranţa care ne ţine. Când vorbim de înviat, vorbim despre un triumf al vieţii asupra unor orori în care şi noi ne aflăm acum. Şi războiul nu a oprit tradiţiile, nu a oprit /.../, nu a oprit limba, lucru care le face pe acestea mai veşnice decât oricând.
Se mai păstrează tradiţiile în satul Babele, unde ştiu că sunt foarte mulţi etnici români acolo?
Grigore Cosma: Sigur, se păstrează. Localitatea are pe teritoriu cam cinci confesiuni. În afară de ortodocşi, mai sunt şi biserici protestante. Există o sincronizare între toate aceste subculturi, culturi, culte. Şi, de fapt, nu se calcă pe călcâie unul pe altul, toţi serbează aceleaşi sărbători, doar că într-un stil diferit şi în ansamblu, localitatea trăieşte cu o viaţă, de fapt, creştină corectă, bună. Vorbesc într-o română veche, într-o română autentică, într-o română pe care o vorbeau bătrânii. Şi când am mers cu această română de la Babele la Bucureşti, era o română bine auzită şi bine văzută. Şi chiar mă întrebau: "Sunteţi de pe la Galaţi?" Adică o română ca la Galaţi.
Credeţi că o să mergeţi la biserică anul acesta? Anul trecut ştiu că a fost interzis, dar, totuşi, unii ucraineni s-au dus de dimineaţă, la primele ore ale dimineţii. Cum o să luaţi lumină?
Grigore Cosma: Oficial sunt interzise din punct de vedere al siguranţei, al securităţii, a siguranţei cetăţenilor, aglomeraţiei - ca să nu fie provocări, grenade, rachete - dar este un lucru declarativ. Nimeni nu încurcă, preotul, oricum, îşi face treaba. Şi doar că nu sunt nişte ore fixe la care venim toţi - la ora 4:00. Vii când poţi, pentru ca să nu fie prea multă lume la un loc, ca să se evite problemele, lucru care a fost şi anul trecut, şi acum doi ani. Şi o să fie şi anul ăsta. Nu te duci la o oră fixă, te duci la ora când poţi, ca să-ţi faci datoria, să respecţi cultul. Şi nu cred că va fi o problemă să vizitezi biserica la orice ceas de noapte sau dimineaţă.
Şi ştiu că zona aceasta din sudul Ucrainei, mai ales, cu precădere, la comunitatea de români, a avut mult de suferit de-a lungul timpului, din toate punctele de vedere - poate mai mult de suferit decât comunitatea românească din Cernăuţi, pe care o ştim cu toţii. Ştiu că şi tu eşti un luptător al identităţii naţionale şi al comunităţii de aici din zonă. Chiar ţii flacăra aprinsă.
Grigore Cosma: Să ştiţi că nu fac o diferenţă între românii de la Cernăuţi sau din Transcarpatia, sau de la Odesa, dar există nişte lucruri specifice zonei. Şi în zona Odesa, unde localităţile româneşti sunt mai rar întâlnite, mai departe una de cealaltă, sunt mai izolate de un spaţiu comun, nu putem să zicem că au un spaţiu comun, sunt comunităţi aparte, lucruri care îngreunează foarte mult. Îngreunează şi a îngreunat atât păstrarea limbii, cât şi a religiei, pentru că chiar şi prezenţa culturilor protestante vorbesc despre o intrare pe teritoriul religios, pe teritoriul credinţei, a altor subculturi, altor tradiţii, lucru care nu este catastrofal, lucru care nu este grav, dar ne vorbeşte. E ca un indiciu că a fost mai greu de păstrat limba. Nu a fost un spaţiu comun în care s-a vorbit, s-a cultivat. Plus, am avut de-a face cu un întreg sistem sovietic, care a lucrat mult asupra asimilării forţate, asupra denaţionalizării, asupra luării în derâdere a unor naţionalităţi mici, cum ar fi românii, bulgarii, găgăuzii, fiind aţâţaţi unii împotriva altora, ca să nu care cumva să se unească împotriva regimului de la Moscova - lucru care, din păcate, îl vedem şi acum, doar într-o altă formă. Dar românii rămân vorbitori, rămân încrezători, rămân în spaţiul lor intelectual, mental, verbal şi cultural şi necesită un sprijin în acest sens.

RADOR