Învățăturile Părintelui Arsenie Papacioc: „Nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru că focul Iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumină, că acolo e întune­ric...”

Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: «Si a trecut de la moarte la viata!». Auziti? Viata e Dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata..."

M-am intrebat de ce parintele Arsenie Papacioc a ales malul marii ca loc in care sa cunoasca nemarginirea dragostei de Dumenzeu si acel "aeternum vale" al fapturii subtiri si evanescente... Poate, ma gandesc, acolo, la Techirghiol, l-a manat destinul sau crestin: sa-si mantuie viata calatoare sub acoperamantul unei biserici de lemn – si ea, tot calatoare; acea bisericuta stramutata din muntii regali ai Caraimanului – care vegheaza si castelul de la Sinaia – pana la Techirghiol, de teama ca "s-ar arde-ntr-o noapte". Ori, poate, prea multele intrebari ale celor multi, la care se simtea chemat sa raspunda, nu l-au lasat sa stea prea mult intr-un loc. Si parca nici n-ar fi de mirare, cand insusi Apostolul Andrei si-a deschis calea increstinarii noastre pe la Dunare si pe la Mare, cand Athosul crestin ortodox e-nconjurat din trei parti de mare, cand domnul poeziei noastre, Eminescul, privea marea ca pe o poarta a mortii si a vietii celei vesnice...

Și daca Arsenie Papacioc ar fi ajuns sa implineasca suta de ani (s-a stins la 98 neimpliniti) ar fi ramas la fel de tanar in spi­rit, asa cum l-am cunoscut intr-o amiaza de toamna, la Techirghiol. Eram fata in fata: eu, parand un batran obosit de sine si de lumea sa, el, parand un tanar etalandu-si fervoarea pentru Dumnezeu si raspunsurile maiestrite la intrebarile imposibile ce i le puneam.

"Dumneavoastra, mi-a zis el atunci, nu e suficient ca m-ati cunoscut daca intalnirea noastra nu schimba ceva. De folos ar fi daca v-ati rupe nitel si pentru altul. Drumul asta este cel placut lui Dumnezeu. Daca spun lumii: «Iubiti-va vrajmasii!», simt oamenii frematand de parca le-as fi sagetat inimile. «Pana aici, Parinte! Asta nu putem face!» Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru ca focul iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumina, ca acolo e intune­ric..."

Povestea monahului de la malul marii, Arsenie Papacioc, e insa mult mai lunga si mai complexa, iar cu trecerea timpului faptele lui apar tot mai semnificative. Daca n-ar fi murit cu patru veri in urma, poate n-ar fi murit niciodata. Acum, cand nu mai este, stim sigur ca el continua sa fie cu noi, adaugandu-se la vesnicie, cum el insusi spunea: "In invatatura crestina, imi spunea parintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi, macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie. Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: «Si a trecut de la moarte la viata!». Auziti? Viata e Dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata..."

Dumnezeu este "Calea, Adevarul si Viata". Parintele Arsenie Papacioc a binevoit sa-mi impartaseasca o amintire din copilarie: "Eu sunt crescut la tara, si aveam oi, si am vazut o oaie dand din picior si apoi culcandu-se. Si am vazut ca face asta inca o oaie, si inca una... Si am intrebat-o pe mama ce fac oile acelea? «Se-nchina, mama, se-nchina!», mi-a raspuns. Si-atuncea, eram mariflor, mi-am luat seama si mi-am zis: «Oaia nu stie ca e oaie, ea traieste si e de folos. Si uite ca ea stie ca in toate exista un duh sfant. Dar eu, ca fiinta care stiu ca sunt om?!...». Si m-am pus si eu pe inchinat inainte de culcare. Aceasta este educatia, prin exemplul miscarilor vietii. Natura are un Duh si nu-l putem ignora."

Un text de Valentin Țigău, Radio România Internațional

Foto: Cristina Nichituș Roncea