„Iubeşte şi fă ce vrei” - O expresie greşită sau un adevăr ?

Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola I către Corinteni (13, 1- 8):

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.’’

Sfântul Apostol Pavel concluzionează în aceeași epistolă: „Şi acum, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Cor 13, 13).

Sfântul Ioan Evanghelistul numește dragostea „lumină” - „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.” (Ioan 1, 4)

Pentru a înțelege și mai bine sensul acestor cuvinte, să vedem ce spune despre iubire marele teolog al secolului XX – Părintele Dumitru Stăniloae: „Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei”.

Artistul de excepție, inginerul revoluționar și, totodată, filosoful rafinat, Michelangelo, vorbea elogios, la rândul său, despre iubire subliniindu-i originea divină: „Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.”

După cum vedem din aceste texte, iubirea nu poate avea pată, nu poate face compromisuri. În lumea de astăzi, iubirea este confundată cu plăcerea carnală sau se dorește această confuzie, pentru a ne îndepărta de la esența ei, pentru a ne despărți de Dumnezeu. În adevărata iubire nu poți face ceea ce vrei, ci dimpotrivă, iubirea impune sacrificiu, răbdare, credință.

Vorbind despre această mare virtute, spunem că și celelalte virtuți, morale: înțelepciunea, smerenia, sinceritatea, pacea, prietenia …derivă tot din aceasta.

Liberul arbitru, pe care putem să-l numim și rațiune, a fost dat omului de Dumnezeu, din dragoste, pentru a ne apropia, a ne lumina și a tinde spre starea iubirii depline.

Ca o concluzie: „a iubi și a face ceea ce dorești” poate fi un pleonasm, căci a iubi înseamnă să faci ceea ce-ți dorești, a fi lângă Cel iubit și învățăturile acestuia, a imita învățătura creștină și a te sacrifica pentru persoanele iubite. A iubi înseamnă a te lăsa pe tine pe ultimul loc pentru alții. Depinde doar de felul cum privim lucrurile, de liberul nostru arbitru…

„Pe oameni îi primeşti în suflet cum sunt, pentru că, să ştiţi, dacă iubeşti pe cineva, îl iubeşti cu defecte cu tot, iar dacă nu-l iubeşti, nu-l iubeşti nici cu calităţile pe care le are.”; „Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă.” (Pr. Teofil Părăian)

Această expresie „iubește și fă ce vrei” poate fi ușor citită în sensul opus celui care a exprimat-o prima dată, și este aruncată astăzi în mod tendențios de cei ce proliferează libertinajul. Să evităm manipularea subtilă și să dăm dovadă că suntem înzestrați cu liber arbitru, alegând ceea ce este bun și nu răul… Să avem înțelepciune căci aceasta este virtutea morală ce ne ajută să păzim și să împlinim în mod firesc voia lui Dumnezeu, Care este Dragoste.

„ Iubește și fă ce vrei! Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie din iubire; dacă îndrepți, îndreaptă din iubire; dacă ierți, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcină nu poate ieși decât bine.”
(Fericitul Augustin)