Mândria, păcat sau virtute? - Partea I-a
„Mândria încearcă să-și închipuie o lume și să trăiască în ea.Smerenia primește lumea așa cum a zidit-o Dumnezeu.”(Arhim. Sofronie Saharov) De multe ori considerăm mândria o virtute. Spunem: un om mândru este o personalitate puternică, un om mulțumit de rezultatele lui, demn, căruia nu-i e jenă să te privească în ochi. Dar, aceasta nu e mândrie, ci poate curaj, demnitate, onestitate, caracter integru, frumusețe lăuntrică, de ce nu?, a fi agreabil, plăcut vederii, chiar.
12 Februarie 2016, 09:37
Mândria, oricum am înveșmânta-o, este ceva păgubos, o slăbiciune, o pornire interioară distrugătoare. Biblia ne avertizează că „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Pildele lui Solomon 3, 34; Iacov 4, 6; I Petru 5, 5). De ce aceasta? Pentru că a fi mândru (în sensul negativ) înseamnă a trăi în înșelare, a-ți pune în pericol existența și a avea așteptări nerealiste de la ceilalți.
Dumnezeu nu vrea să persiste cineva în mândrie pentru că cel mândru devine un pericol pentru binele general, împiedică extinderea dragostei și alunecă în trufia ce duce la necredință și la nebunie.
Adesea cel mândru crede doar în el însuși, se îndoiește de toți ceilalți, are pretenția că nu poate greși, se simte superior și neprețuit suficient pentru ceea ce este și pentru ceea ce realizează „singur”, „doar” prin străduințele sale. Această nemulțumire permanentă îl face să devină disprețuitor și să fie crud față de cei din jur, în general față de cei inferiori lui. Îi tratează ca pe niște obiecte, ca pe niște ființe nedemne pentru lumea în care el este suveran.
Dar lumea pe care el o „vede” nu este cea reală, este o închipuire în care alunecă tot mai mult și fără să bănuiască. Lipsa contactului de la inimă la inimă cu ceilalți oameni (care nu-l aprobă, care nu-i cântă în strună) îl lipsește de reper, de contactul cu realitatea.
Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această urgie căreia se predă cel mândru:
„Rădăcina, izvorul și maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei primul om a pierdut viața fericită a Raiului. Din pricina ei și diavolul, care l-a înșelat pe Adam, și-a pierdut rangul ceresc de înger.
Nimic nu ne înstrăinează atât de mult de iubirea de oameni a lui Dumnezeu și nimic nu ne da atât de mult focului iadului cât patima tiranică a mândriei și a slavei deșarte (...) Căci, cum spune Scriptura, «tot cel ce are inima mândră e necurat în fața lui Dumnezeu»; (Proverbe 16, 5).”
Să ne înțelepțească bunul Dumnezeu și să ne păstreze în dragostea Sa!
