Riscul de a fi liber

Un sfânt al Bisericii a dat un răspuns foarte simplu: „Iubește și fă ce vrei!", dar oare ce înseamnă aceasta? Cum iubim? Dumnezeu ne lămurește, astfel: „Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. (...) Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Oare nu fac și păgânii același lucru? (Matei 5, 44, 46)

Așadar, iubirea este ceva cu totul străin de înțelesul pe care i-l dăm noi oamenii, este un dar divin pe care îl dobândim doar prin îndrăgostirea de Dumnezeu, o dragoste care face să pălească orice atracție, mărire sau patimă. Nimeni nu poate iubi cu adevărat în afara Duhului lui Hristos, Adevărul (Ioan 8, 32). În acest sens, dacă trăiești cu conștiința prezenței și atotștiinței lui Dumnezeu, nu poți acționa decât cu iubire în orice act liber al tău, lăsând la o parte judecarea, mânia, invidia, pofta rea și egoismul. Acestea din urmă sunt piedici în calea libertății, nicidecum o expresie a voinței luminate, stăpână pe sine.

Astfel, dacă luăm în discuție iubirea dintre două persoane, înțelegem că ea însăși are nevoie de o deschidere către absolut, altfel se consumă și se destramă sau rămâne la stadiul unei legături pătimașe, trupești. Trebuie să recunoaștem cu durere, că tot mai multe dintre cuplurile de azi bagatelizează cinstea iubirii, se lasă cuprinse în cea mai josnică joacă a plăcerilor, a libertinajului. Toate acestea din cauza absenței unui ideal pur. Familia liberă nu este duală, ci urmează un model treimic, al iubirii altruiste, jertfelnice, dezinteresate. "Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și supuneți-l" (Facere 1, 28) este îndemnul lui Dumnezeu. Iubirea dintre bărbat și femeie, dacă e liberă cu adevărat, nu poate duce la degradarea celor doi, la omorârea prin contracepție și avort a darului vieții primit de sus, nu se poate complace cu adulterul și căsătoria de probă.

Dar, chiar dacă reușește să reziste, constatăm cu indignare că familia întemeiată pe iubire este supusă unei presiuni din exterior la fel de brutale. La locul de muncă, în viața de zi cu zi, în relațiile profesionale, familia este percepută tot mai des ca o piedică, o redută a libertății care incomodează pe cei ce au abjurat de la acest ideal. Unele persoane, probabil "presate" de prea multe interese sau din exhibiționism personal, se amuză demonic jucându-se cu mințile și căsniciile altora, dându-și cu părerea despre inoportunitatea familiei în economia funcționalității unei instituții, a reușitei unui proiect, a respectării unor așa-zise principii prost înțelese. Nu mai vorbim de cei care văd o prejudecată în străduința unui cuplu de a rezista tăvălugului imoralității și a unei vieți lipsite de responsabilități.

Familia liberă este întemeiată pe legătura nedespărțită, până la moartea iubirii sau a libertății. Ea are la temelie iubirea, care atunci când este trăită ca Taină a comuniunii sfinte și sfințitoare a Bisericii, capătă valoare și perspectivă veșnică. Într-o familie creștină, robia alcoolismului este înlocuită de bucuria și "mustul" Duhului Sfânt coborât la Cincizecime. Chefurile, dansurile deșănțate și mâncarea fără cumpătare sunt lăsate în urmă pentru împărtășirea dragostei curate și personale, care nu reduce pe celălalt la statutul de obiect al plăcerii. Bucuria trăită împreună cu Hristos, Dumnezeul nostru, alături de nași (părinții spirituali), de prieteni (nuntași) și de toți cei care cred în fidelitate și dragoste este binecuvântată cu ocrotirea divină și cu cea a Maicii Domnului, cum s-a petrecut oarecând la nunta din Canna.

Cred, totuși, că nu libertinajul este cel mai mare inamic al libertății, al iubirii sincere dintre oameni, ci egoismul și mândria fiecăruia dintre noi. Desfrânarea în multiplele ei aspecte (spirituală, psihologică sau trupească) este doar un semnal al acestor căderi din demnitatea la care ne-a creat Dumnezeu. Neputința de a avea un dialog al inimii cu cel de lângă tine, închiderea în întunericul invidiei, al lăcomiei, al disprețului mândru sunt „demonii" nevăzuți alimentați de hipnoza mediatică a acestui veac.

Ca să fim liberi, trebuie să avem trezvie, să ne trezim din somn. Libertatea este doar a celor care percep corect realitatea istorică, cu credință și în adevăr, nu înșelați de ambalajul lumii acesteia. Cei care se îmbată cu mustul libertății compromițătoare nu sunt liberi, ci moștenitorii unui viitor sumbru, cu podgorii sterpe. Vinul plăcerilor acestui veac, oricât de bine păstrat, devine acru. Numai gustând dragostea adevărată, din Sfântul Potir avem acces la "cupa vieții veșnice".

Dar pentru aceasta, trebuie să fi cunoscut mai întâi măsura iubirii – iertarea. „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea!" (Luca 6, 31) Ea ne preschimbă din pierduți în învingători, din supuși în aleși.

Când spui cu emfază: „Sunt altfel, sunt liber, gnostic!", devii un om fără Dumnezeu și încet, încet, chiar și cu cea mai bună educație primită - devii un om mort. A trăi doar pentru tine, înseamnă a te despărți de Dumnezeu, a te despărți de ceilalți oameni, frați, rudenii, a fi fără familie.

„Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii" (Romani 14, 7-9).

Doamne ajută!