Ascultă Radio Antena Satelor Live

Sfinta Lumină va fi adusă, sâmbătă seară, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional 'Otopeni'.

Sfinta Lumină va fi adusă, sâmbătă seară, de la Ierusalim

18 Aprilie 2022, 14:54

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat, luni, Biroul de Presă al Patriarhiei Române, citat de Agerpres.

Sâmbătă seara, în intervalul orar 19,30 - 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în 'Capela Îngerului', însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Etichete : sfinta lumina
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune
Puterea credintei 21 Noiembrie 2025, 15:42

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune

Cu ocazia sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, prăznuită vineri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel,...

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune
Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Puterea credintei 17 Noiembrie 2025, 19:30

Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Un moment istoric și spiritual de referință a fost marcat, luni, 17 noiembrie, în Eparhia Argeșului și Mușcelului: împlinirea...

Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 17:27

Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie

Patriarhia Română anunţă că Catedrala Naţională rămâne deschisă pentru credincioşi şi vizitatori până vineri la ora 19:00,...

Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie
Pastorala pentru începutul Postului Crăciunului, apel la rugăciune şi sprijin pentru cei vulnerabili
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 16:59

Pastorala pentru începutul Postului Crăciunului, apel la rugăciune şi sprijin pentru cei vulnerabili

În debutul Postului Nașterii Domnului 2025, Biserica Ortodoxă Română (BOR), prin intermediul Sfântului Sinod, a adresat un...

Pastorala pentru începutul Postului Crăciunului, apel la rugăciune şi sprijin pentru cei vulnerabili
Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 13:17

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului

Postul Crăciunului, una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din calendarul ortodox, va începe anul...

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului
Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală
Puterea credintei 01 Noiembrie 2025, 14:00

Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală

Peste 170.000 de pelerini au trecut până acum prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, transformând locul într-un centru...

Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală
Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar
Puterea credintei 31 Octombrie 2025, 10:04

Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar

Catedrala Națională s-a transformat, în ultimele zile, într-un punct major de pelerinaj, unde peste 140.000 de credincioși au...

Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar
Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului
Puterea credintei 29 Octombrie 2025, 14:58

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului

Miercuri seară, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul spiritual al Capitalei, va fi...

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului