Ascultă Radio Antena Satelor Live

Taina logodnei și a căsătoriei - Lămuriri partea a IV-a

Cununia religioasă se săvârșește în zilele de sărbătoare pentru ca mirii să se poată împărtăși la Sfânta Liturghie alături de întreaga Biserică (rude, prieteni, dar și simplii creștini, împreună formând Trupul Tainic al lui Hristos) pentru a lua putere de sus în acest urcuș duhovnicesc. Fiind un praznic de bucurie, Cununia nu se poate săvârși în zilele și răstimpurile de peste an opritoare (potrivit poruncii a noua și canoanelor Bisericii: 69 al Sfinților Apostoli, 52 al Sinodului de la Laodiceea):

20 August 2014, 06:37

- în cele patru posturi de peste an;
- miercurea și vinerea – zile de post în amintirea vânzării și răstignirii Mântuitorului;
- ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) – zi de post;
- tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) – zi de post;
- în „săptămâna brânzei" sau „săptămâna albă";

Dar nici în:
- în Săptămâna luminată (dintre Duminica Paștilor și Duminica Tomei) – dedicată sărbătoririi Învierii Domnului și a biruinței asupra păcatului și morții;
- În Duminica Rusaliilor – dedicată sărbătoririi Întemeierii Bisericii la Pogorârea Sfântului Duh;
- În perioada dintre Crăciun și Bobotează – dedicată sărbătoririi Nașterii Domnului.
- În ajunul Praznicelor Împărătești (unele dintre ele cu ajunare/post).

Aceste restricții sunt rânduite pentru ca bucuria petrecerii ce însoțește Sfânta Taină a Cununiei să nu impieteze (când sunt posturi) sau să nu treacă în plan secund bucuria duhovnicească a faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru mântuirea neamului omenesc.

În Postul Paștelui de ziua Bunei Vestiri este îngăduită logodna, dacă nu cade în Săptămâna Patimilor sau în Duminica de Florii.

Săvârșirea Sfintei Taine a Cununiei în casă sau în alte locuri este îngăduită numai rareori și cu motive bine întemeiate, cu dezlegare de la arhiereu, acesta hotărând de la caz la caz.

Biserica Ortodoxă admite desfacerea căsătoriei doar în două situații: a) când ambii soți au hotărât să între în monahism; b) pe motiv de adulter, conform cuvintelor Mântuitorului „Oricine va lasă pe femeia sa în afară de pricina de desfrânare... și va lua alta, săvârșește adulter..." (Matei 5, 32 și 19, 9),
Prin aplicarea iconomiei (pogorământului), Biserica Ortodoxă oficiază Sfânta Taină a Cununiei și în cazul în care doar unul dintre miri nu a mai fost căsătorit. A doua și a treia căsătorie nu reprezintă propriu-zis Sfânta Taină, ci sunt slujbe de penitență (pocăință) prin care se cere lui Dumnezeu iertare pentru neputința firii omenești care s-a lăsat înșelată și dezbinată de cel rău și de poftele trupului, dar dorește să se ferească astfel de o cădere și mai grea. În cazul celei de a treia căsătorii este necesară aprobarea episcopului.

Conform însușirilor esențiale ale Căsătoriei: unitate și indisolubilitate („Ceea ce unit Dumnezeu omul să nu despartă" – Matei 19, 6), în Biserica Ortodoxă este recunoscută o singură Sfântă Taină a Căsătoriei, slujba celei de a doua și a treia „cununii" fiind numite impropriu astfel, iar a patra căsătorie este oprită cu desăvârșire sub pedeapsa caterisirii săvârșitorului.

Doamne ajută !

Patriarhia Română, la aniversare
Puterea credintei 25 Februarie 2023, 20:30

Patriarhia Română, la aniversare

În urmă cu 98 de ani (1925) Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei era ridicat la rangul de Scaun Patriarhal.

Patriarhia Română, la aniversare
Recviem pentru victimele războiului din Ucraina
Puterea credintei 24 Februarie 2023, 19:35

Recviem pentru victimele războiului din Ucraina

La iniţiativa Centrului Caritas al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, la împlinirea unui an de la începutul invaziei...

Recviem pentru victimele războiului din Ucraina
200 de ani de la nașterea „părintelui autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”
Puterea credintei 15 Februarie 2023, 18:29

200 de ani de la nașterea „părintelui autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”

La 17 februarie 1823 s-a născut Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop, istoric şi profesor; primul chiriarh al Episcopiei...

200 de ani de la nașterea „părintelui autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”
Rugăciunea de seară. Nu te culca fără să o rostești!
Puterea credintei 20 Ianuarie 2023, 18:36

Rugăciunea de seară. Nu te culca fără să o rostești!

Rugăciunea de seara este foarte importantă pentru a merge liniștit la culcare. Nu te băga în pat înainte să o rostești.

Rugăciunea de seară. Nu te culca fără să o rostești!
Moment istoric la Kiev - Slujba de Crăciun de la complexul monahal Lavra Pecerska
Puterea credintei 07 Ianuarie 2023, 06:14

Moment istoric la Kiev - Slujba de Crăciun de la complexul monahal Lavra Pecerska

Mitropolitul Epifanie al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (autocefală) oficiază, sâmbătă, slujba de Crăciun pe rit vechi în...

Moment istoric la Kiev - Slujba de Crăciun de la complexul monahal Lavra Pecerska
Un ultim omagiu adus papei emerit Benedict XVI
Puterea credintei 02 Ianuarie 2023, 20:57

Un ultim omagiu adus papei emerit Benedict XVI

Zeci de mii de persoane i-au adus un ultim omagiu papei emerit Benedict XVI în prima zi după ce a fost depus la bazilica Sf....

Un ultim omagiu adus papei emerit Benedict XVI
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, sărbătorit miercuri. Tradiţii şi obiceiuri
Puterea credintei 29 Noiembrie 2022, 14:48

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, sărbătorit miercuri. Tradiţii şi obiceiuri

În tradiţia populară, Sfântul Andrei este numit şi cap de iarnă, în sensul că odată cu prăznuirea sa din data de 30 noiembrie...

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, sărbătorit miercuri. Tradiţii şi obiceiuri
Zeci de mii de credincioşi participă la Slujba Liturgică de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Puterea credintei 14 Octombrie 2022, 09:06

Zeci de mii de credincioşi participă la Slujba Liturgică de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Zeci de mii de credincioşi au venit vineri dimineaţa pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile din împrejurimi...

Zeci de mii de credincioşi participă la Slujba Liturgică de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva