Virtuţiile creştine
Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, că să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes 6,10-11) Înainte de a vorbi despre virtuţiile creştine, este bine să înţelegem ce înseamnă virtutea. Din dicţionarul explicativ aflăm că virtutea (greacă αρετη; latină virtus) este o însuşire dominantă a caracterului, o stăruinţă statornică de a împlini legea morală; virtutea creştină dobândită cu ajutorul lui Dumnezeu ne face să biruim ispitele, să ne clădim sufleteşte prin credinţă, nădejde şi dragoste, redobândind în acest fel chipul pierdut al asemănării cu Dumnezeu.
28 Ianuarie 2015, 10:19
Prin credinţă dobândim adevărul mântuitor, adevăr descoperit în Sfintele Scripturi, în Sfânta Tradiţie şi păstrate şi propovăduite în Biserica. Acest adevăr, este făgăduinţă făcută de Mântuitorul, că tot omul ce crede se va mântui şi va dobândi Raiul, dar nu oricum, ci numai prin dragoste de Dumnezeu. Această dragoste nu o putem dobândi dacă nu învăţăm să iubim toată creaţia Sa.
Întâi trebuie să dobândim virtuţiile morale precum: smerenia, răbdarea, iertare, mila şi înţelepciunea.
Smerenia este supunera condiţionată, plină de bunăcuviință, de evlavie şi pioşenie, maica virtuţilor şi oponentul mândriei.
Răbdarea este sora smereniei şi se dobândeşte prin înţelepciune şi dragoste, este numită şi roadă a Duhului. Fără răbdare nu putem înfrâna instnctele şi nu putem avea o conștiință curată. Când răbdăm îvățăm să iertăm, îvățăm să iubim aproapele şi duşmanul, să avem milă de acesta căci poate a greşit „cu voie sau fără de voie” şi dobândim înţelepciunea creştină.
Dar nimic din toate acestea nu se pot înfăptui fără dragoste. Porunca iubirii cuprinde toată legea, după cum ne învaţă Iisus Hristos. Fără iubire toate celelalte virtuţi pălesc, nu folosesc la nimic, sunt deşertăciune.
Să vedem ce ne spune Sfânta Scriptură despre iubire:
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. " (I Corinteni 13, 1-13)
Acest text minunat este cunoscut și sub numele de „Imnul dragostei”, căci dragostea este puterea care ne duce la Dumnezeu. Prin dragoste ne îmbrăcăm în pacea lui Hristos. Să fim, așadar, următori Lui pentru bunătatea pe care ne-a arătat-o, căci Domnul deși batjocorit și nedreptățit, fără de păcat fiind, totuși, nu s-a mâniat, a răbdat şi a iertat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.
